Politici Macroeconomice în Turism

Curs 1

Cuprins

1. Definirea termenilor

2. Orientări macroeconomice

1. Definirea termenilor(1)

Economia-ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor material şi serviciilor.

Economia naţională -entitate rezultată din dezvoltarea schimbului reciproc de activităţi între membrii unei comunităţi umane, pe ansamblul teritoriului unui stat naţional.

Economia naţională cuprinde următoarele sectoare:

-sectorul primar (agricultura, silvicultura, industria extractivă)

-sectorul secundar (ramurile industriei prelucrătoare, construcţiile)

-sectorul terţiar ( serviciile)

-sectorul cercetării ştiinţifice.

Macroeconomia acea parte a teoriei economice care studiază activitatea economică aşa cum apare la scara economiei naţionale a unei ţări, ca un întreg unde se realizează agregarea cererii şi ofertei individuale în cererea şi oferta globală, a fluxurilor dintre agenţii economici în circuite sintetice de ansamblu, care exprimă veniturile şi cheltuielile, consumul intermediary şi consumul final, economiile şi investiţiile, exportul net.

Macroeconomia se ocupă cu studiul structurii, funcţionalităţii şi comportamentului în ansamblu al sistemului economiei naţionale în strânsă conexiune cu sistemul economiei mondiale şi cu mediul înconjurător în scopul determinării volumului total de bunuri şi servicii necesar existenţei societăţii.

2. Orientările macroeconomice (1)

Orientările macroeconomice sunt grupate în trei mari categorii:

-orientarea liberală – susţine ca piaţa alocă cel mai bine resursele pentru satisfacerea nevoilor;

-orientarea intervenţionistă – susţine ca intervenţia guvernului poate îmbunătăţi semnificativ funcţionarea pieţei naţionale, care este rigidă şi netransparentă;

-orientarea neoclasică – reprezintă o conciliere între intervenţionism şi liberalism şi consideră ca intervenţia statului este necesară pentru asigurarea unei creşteri economice echilibrate.

Orientarea liberală

Adepţii diferitelor variante de neoliberalism, monetarism, sau ai teoriei economiei ofertei atribuie dezechilibrele manifestate în economiile ţărilor dezvoltate intervenţiei statului în domeniul veniturilor, preţurilor, creditului, economisirii ş.a.

În concepţia lui Milton Fridman, orice formă de intervenţie în economie este considerată ca o intervenţie în circulaţia monetară, crizele economice nereprezentând altceva decât dereglări ale acesteia.

Rolul dominant în procesul economic revine banilor, iar stabilitatea monetară ar fi premiza esenţială a stabilităţii economice. Conform aprecierilor sale, statul înregistrează o tendinţă de diminuare.

Orientarea intervenţionistă

James Tobin (deţinător al Premiului Nobel pentru economie, ca şi M. Friedman) se pronunţă pentru o apreciere nuanţată a ponderii cheltuielilor statului în produsul naţional brut, în funcţie de nevoile şi priorităţile ţării, de condiţiile existente etc.

James Tobin propune distincţia între rolul macroeconomic şi cel microeconomic al statului, se pronunţă pentru un rol activ al statului prin intermediul băncii centrale de stat şi, în cazuri justificate, prin intermediul politicii fiscale. Acesta optează pentru o intervenţie în sfera microeconomică numai atunci când pieţele nu sunt capabile să-şi îndeplinească funcţiile sau când monopolurile elimină concurenţa.

Curs 2

1. Elementele politicii macroeconomice

Politica economic reflect acţiunea conştientă a statului democratic în direcţia stabilirii obiectivelor macroeconomice de atins pentru o anumită perioadă într-o ţară, precum şi a mijloacelor directe şi indirecte necesare transpunerii în practică a acestora, din perspectiva eşecurilor pieţelor libere, controlului riscurilor externalităţilor negative-sărăcie şi poluare.

Politica macroeconomică priveşte modul în care administraţia publică, statul, poate influenţa economia, procesele şi fenomenele economice.

Politica macroeconomică vizează stabilirea de obiective generale de către govern şi folosirea instrumentelor de control pentru atingerea acestor obiective.

Obiectivele politicilor macroeconomice vizează maximizarea bunăstării care se poate realiza prin intermediul a patru obiective particulare:

-atingerea unui nivel înalt şi stabil de utilizare a forţei de muncă;

-menţinerea unui nivel stabil al indicelui general al preţurilor;

-evoluţia crescătoare a venitului/outputului real (creşterea economică);

-atingerea echilibrului balanţei de plăţi externe (CHI, 98).

În realizarea obiectivelor politicii macroeconomice se utilizează două mari tipuri de instrumente:

- politica fiscală (cheltuielile guvernamentale şi sistemul de taxe şi impozite);

- politica monetară (variaţia ofertei de bani şi operaţiunile pe piaţa

deschisă).