Resurse turistice Republica Moldova

NOŢIUNI GENERALE

Turismul este un fenomen social-economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaştere, recreare şi recuperare fizico-psihică în condiţiile unei civilizaţii solicitante, dar cu posibilităţi materiale superioare pentru majoritatea populaţiei.

Resursele turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu, indiferent de originea lor şi de relaţiile dintre ele. Este una dintre categoriile de bază ale turismului, stând la baza apariţiei şi dezvoltării fenomenului turistic, a cărui "materie primă" se constituie. Ele determină mărimea, intensitatea şi diversitatea fluxurilor turistice, respectiv valoarea nemijlocită a consumului turistic şi, prin aceasta, a eficienţei economice. Se deosebesc două grupe majore de obiective ce compun fondul turistic, şi anume, cele aparţinând cadrului natural - resursele turistice naturale, şi cele de provenienţă antropică - resursele turistice antropice.

Resursele turistice naturale reprezintă componente ale mediului care prin natura, calitatea şi specificul lor sînt recunoscute de turism şi valorificate prin acesta: elementele geomorfologice, climatologice, hidrologice, floristice şi faunistice, peisaje, substanţe minerale balneare şi alţi factori.

Condiţiile naturale reprezintă un element multifuncţional în peisaj: elementele naturii reprezintă obiectele importante ale potenţialului turistic, natura oferă tuturor activităţilor turistice mediul pentru desfăşurare, de asemenea, condiţiile naturale determină apariţia la turişti a motivaţiilor de deplasare.

Natura are o implicare variată în turism, de la o participare simbolică, greu sesizabilă, la una complexă, polivalentă, devenind, prin intermediul componentelor proprii, un obiectiv propriu zis.

Exploatarea economică, a cadrului natural, prin intermediul turismului, are diverse forme. Însă, indiferent de formele de exploatare, toate ele au ca scop principal - satisfacerea cerinţelor turiştilor. Având în vedere, că preferinţele masei de vizitatori sunt extrem de variate, rezultă că gama de exprimare a participării cadrului natural va fi asemănătoare. Astfel, o mare parte dintre turişti proveniţi din mediul urban, stresant, preferă o natură nemodificată şi exotică. Dar, pentru a ajunge şi pătrunde în aceste locuri, pentru a-i admira valenţele în deplină securitate şi confort este nevoie, în primul rând, de căi de acces moderne. Construirea acestora, înseamnă o primă modificare de proporţii a cadrului natural.

Pe de altă parte, există numeroase componente ale cadrului natural, care în stare brută sunt inaccesibile turiştilor de rând, unde punerea în valoare a resursei atractive înseamnă intervenţii de amploare în chiar structura obiectivului (amenajarea peşterilor, cheilor). Strategia unor astfel de acţiuni, rămâne cea a neafectării (sau a modificării minime) a trăsăturilor iniţiale ale peisajului, cu asigurarea unui echilibru dinamic, menit a proteja şi conserva obiectivul.

Principalele grupe de obiective aparţinând cadrului natural sunt: relieful, structurile geologice inedite, climatul, hidrografia, vegetaţia şi fauna.

RESURSELE TURISTICE NATURALE

Resursele turistice geomorfologice

Relieful reprezintă cea mai bogată şi mai variată resursă atractivă a globului terestru. Importanţa reliefului pentru turism derivă, pe de o parte, din faptul, că el constituie cadrul general, în care acesta se desfăşoară. Relieful reprezintă pe de altă parte, unul dintre cei mai importanţi factori naturali de atracţie, care generează mai multe tipuri de motivaţii turistice, adică tipuri de turism.

Atracţia pe care o exercită relieful asupra turistului potenţial, se află în strânsă legătură cu formele acestuia. Dintre aceste forme menţionăm: abrupturile, crestele, pasurile şi trecătorile, cheile, defileele şi canioanele, conurile şi craterele vulcanice, văile, ţărmurile, câmpurile cu dune sau doline, ponoarele, ravinările, peşterile, meandrele, etc. Dintre peisajele rezultate din asocierea unor astfel de forme subliniem atractivitatea reliefului montan, de podiş, de câmpie; carstic, vulcanic, glaciar, eolian.

* Atractivitatea motivată de contrast; inedit; noutate; curiozitate

Abrupturile montane devin obiective turistice de mare rezonanţă în psihologia turiştilor prin etalarea pe verticală a versanţilor, măreţia şi grandoarea lor. Ele întrerup brusc o continuare firească a peisajului, terminându-se într-un obstacol în calea privirilor. Se poate insista mult asupra rolului înălţimii abrupturilor în clasificarea atractivităţii lor. Trasarea unei limite inferioare sau superioare între care, acesta devine obiect al interesului călătorilor este greu de făcut. Ea are valori diferite în accepţiunea fiecărui turist, iar raporturile acestei variabilităţi sunt de natură psihologică. În general, puterea de atracţie creşte proporţional cu înălţimea, luată ca diferenţă de nivel între bază şi fruntea versantului (energia reliefului sau altitudinea relativă) şi nu altitudine absolută. Astfel, abrupturile cu înălţimi de câteva mii de metri ale Himalaiei, Anzilor, Cordilierilor sau Alpilor sunt repere superioare, în vreme ce cornişa falezelor litorale ale malurilor înalte exprimă, dimensional, postura lor inferioară.

Deosebit de frecvente sunt abrupturile în zonele carstice, unde au rezultat fie prin aportul structurii, fie prin denudare diferenţială.

Cu nimic mai prejos sunt pereţii verticali ai unor masive izolate cu statut de inselberg (relief rezidual format din roci dure, cu pante abrupte, având forma unui munte sau a unui monticul izolat – munte insular), ce răsar în perimetrul suprafeţelor intens aplatizate de joasă altitudine ale lumii (regiunile carstului tropical din China de Sud, Noua Guinee, Cuba, Jamaica; humurile /relief rezidual calcaros, ce se ridică deasupra unor suprafeţe carstice, mai ales deasupra fundului poliilor/ din poliile /depresiune închisă, cu fundul neted, într-o regiune calcaroasă, având dimensiuni relativ mari/ carstului dinaric; masivele cristaline Tassili şi Tibesti din nordul Africii, etc.). În aceeaşi categorie putem include abrupturile laterale ale podişurilor de tip "mesas" (platou bazaltic pus în evidenţă prin eroziune diferenţială şi inversiune de relief) din America de Nord sau ale sierrelor (lanţ muntos sau culme muntoasă) din podişul Braziliei (Espinhaco, Bandeira, Borborema) sau Guianei (Roraima), unde brusca desfăşurare pe verticală a flancurilor înviorează peisajul monoton.