Extras din curs

Informatiile documentare despre harti ne arata ca ele au existat înca dinaintea erei noastra: au fost gasite schite primitive la egipteni, chinezi, canadieni, amerindieni realizate pe suporturi foarte variate începând de la os, coji de copac, nisip, lemn, pietre, etc. Continutul acestor schite se refera la suprafete restrânse si reprezinta diferita elemente ale cadrului natural ca reteaua hidrografica, lacurile, padurile, pesterile.

Cea mai veche harta ajunsa în România, zgâriata pe o tabla de argint este a Mesopotamiei, datând din sec. XIV-XV î.e.n.

Primele harti propru-zise apar la grecii antici. Cea dintâi harta greceasca a fost construita de ANAXIMADRU din MILET si cuprinde lumea cunoscuta a timpului sau, înconjurata de OKEANOS, în ipoteza Pamântului plan.

Cele mai remarcabile rezultate cartografice în antichitate au fost construirea primului glob geografic de catre CRATES si imaginarea primelor sisteme de proiectie de catre HIPARH (sec. II î.e.n.) si PTOLEMEU (sec. II e. n.).

Romanii n-au îmbogatit cu nimic baza teoretica a reprezentarilor cartografice, chiar daca au întocmit si ei harti numite itinerarii, necesare în razboaiele lor de expansiune. O astfel de harta este Tabula Peutingeriana.

În feudalism, dezvoltarea comertului atrage dupa sine întocmirea hartilor legate de necesitatile practice. Astfel se construiesc harti marine de catre italieni, cunoscute sub numele de portulane, care se refereaua de obicei la o bazinul unei singure mari.

Secolul al XVI-lea se caracterizeaza printr-o fructuoasa si valoroasa activitate cartografica, cei mai importanti reprezentanti ai acestei perioade fiind MERCATOR si ORTELIUS (olandez). Mercator publica în anul 1578 un prim atlas de harti geografice dupa hartile lui Ptolemeu, dar reconstituite si corectate de el. La întocmirea hartilor, utilizeaza proiectia cartografica si propune mai multe proiectii, dintre care una pentru navigatie, care îi poarta numele, fiind folosita si în prezent.

Sec. al XVII-lea este cunoscut prin aparitia unor atlase, care pe lânga hartile respective contineau si texte.

Din secolul al XVIII-lea merita amintita activitatea de întocmire a hartilor la scari mijlocii si mari. Prima harta topografica este harta Frantei a lui Cassini la scara 1:86400.

În anul 1871 are loc primul congres de geografie, unde se pune problema alegerii meridianului de origine sau a primului meridian, probleme rezolvata în 1884 la o conferinta special convocata la Washington, când s-a ales ca meridian de origine meridianul observatorului de la Greenwich.

La sf. sec. al XIX-lea (1891), la Congresul de la Berna, pentru unificarea hartilor topografice nationale într-o harta internationala s-a adoptat propunerea lui A. Penck de a construi o harta a globului la scara 1:1.000.000. În 1899 s-a hotarât întocmirea unei harti batimetrice a Oc. Planetar la scara 1:10.000.000 care a aparut în 1904.

Între cele doua razboaie mondiale s-au realizat diferite tipuri de harti si atlase. Opera cartografica de importanta mondiala a acestei periade este Marele Atlas Sovietic al Lumii.

Dupa al doilea razboi mondial, dezvoltarea cartografiei este în plina ascensiune, se continua cu întocmirea atlaselor nationale, a hartilor topografice pentru noile state aparute, aparitia unor dictionare poliglote, organizarea unor conferinte internationale de cartografie, etc.

Dupa etapele aproximarilor dimensionale, geometrizarii geografiei si aplicarii metodelor statistice în geografie, anii 1960 marcheaza debutul etapei informatizarii cartografiei. Aceasta etapa se identifica cu debutul GIS, ea fiind conditionata de perfectionarea rapida a calculatoarelor.

Volumul imens de informatii cu care opereaza cartografia si-a gasit pentru prima data posibilitatile de a fi valorificat (prelucrat) si validat (în practica) prin GIS. Primii pasi au fost marcati prin constituirea bazelor de date, care ulterior au putut fi utilizate si de catre alti beneficiari.

O astfel de banca de date este compusa din datele brute (propriu-zise), neprelucrate care sunt memorate pe un suport fizic (benzi sau discuri magnetice-CD) si dintr-un sistem de programe care asigura introducerea, organizarea, stocarea, activarea si prezentarea lor. Sistemul poate opera în general atât cu date cantitative cât si calitative, exprimând valoarea parametrilor geografici dintr-un anumit punct, regiune, zona geografica. Fiecare punct, dar si tip de informatie primeste un anumit cod. Codul serveste în actualizarea informatiei, la cerere. Bancile de date permit înoirea informatiei înmagazinate, respectiv aducerea la zi, precum si trierea si regasirea rapida a informatiilor cerute, fie prin afisarea pe ecranul calculatorului (prin intermediul operatorului uman), fie prin imprimarea informatiei (pe imprimanta anexa computerului).

Un pas înainte în informatizarea cartografiei l-a constituit realizarea atlaselor electronice, care pot contine pe lânga informatiile unei banci de date traditionale, si informatie sub forma grafica (harti generale, harti tematice, cartograme, blocdiagrame, cartodiagrame, profile, etc.). Atlasele electronice prezinta avantajul modificarii rapide a informatiei continute sub forma grafica de la un eveniment sau fenomen geografic prezent la unul viitor, întrunind atributul de operational si functional.

Carl Steinitz e unul din precursorii GIS-ului, el realizând primele studii experimentale în cadrul unui laborator de grafica computerizata la Harward, laborator creat în 1965 cu o donatie Ford. Programele create, testate si raspândite de aici au fost:

- SYMAP - program de cartografiere automata;

- CALFORM - program de cartografiere cu pen-plotter;

- SYMVU - program de cartografiere suprafata-perspectiva;

- POLYURT - program de manipulare a bazei de date cartografice;