Tehnica operațiunilor în turism

Curs
8.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 30 în total
Cuvinte : 11294
Mărime: 58.70KB (arhivat)
Publicat de: Narcis-Valer Oltean
Puncte necesare: 0
Tehnica operatiunilor in Turism - Raspunsuri la intrebari

Extras din curs

1. AGENTII ECONOMICI DIN TURISM

Organizarea activităţilor turistice se realizează de către diferiţi agenţi economici din T.

Aceştia sunt persoane juridice, organizatori de societăţi comerciale cu capital de stat, privat, cu capital străin, cooperatist, mixt, asociaţii familiale şi persoane fizice care prestează servicii specifice acestei activităţi: hoteliere, servirea mesei, transport, agrement-d"ivertisment, tratament balnear, precum şi alte servicii similare.

In funcţie de natura activităţii desfăşurate, agenţii economici din turism se împart în două grupe distincte:

a) agenţi prestatori direcţi de servicii turistice;

b) agenţi care au ca obiect de_activitate promovarea, şi comercializarea de aranjamente turistice în ţară şi străinătate, având rolul de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi de servicii turistice şi turişti.

Conform clasificării OMT, principalii agenţi economici prestatori de servicii în totalitate turistice (prestatori direcţi) sunt:

- Agenţi prestatori de servicnde transport turistic pe cale ferată, rutier, aerian, naval (maritim sau fluvial) naţional sau internaţional, inclusiv transportul turistic pe cablu în zonele montane;

- Agenţi prestatori de sericii hoteliere si servirea mesei in localităţi şi staţiuni, pe trasee turistice;

- Agenţi prestatori de servicii de tratament în cadrul staţiunilor balnear-turistice sau localităţilor cu dotări balneare.

- Agenţi prestatori de servicii de agrement-divertisment sportiv, cultural, distractiv şi alte asemenea activităţi destinate turiştilor aflaţi în localităţile, staţiunile sau pe traseele turistice.

- Agenţi prestatori de servicii complementare pentru turiştis sau agenti de turism: unele servicii financiar-bancare, de asigurări, vize,

rezervări- închirieri(mijloace de transport, ecnipamente sportive etc),

cercetare, învăţământ-educaţie, informaţii, consultanţă, proiectări, construcţii

turistice, protecţie, asociaţii profesionale.

In grupa agenţilor economici cu activitate turistică parţială se cuprind:

întreprinderile furnizoare de gaze, electricitate, construcţii, textile, industriale, agricole, majoritatea întreprinderilor financiar-bancare, farmaceutice, transport urban, telecomunicaţii şi alte asemenea, precum şi o parte din unităţile de servire a mesei, culturale, sportive şi divertisment care prestează servicii atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia rezidentă

Agenţii de turism, cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi de servicii şi turişti, se clasifică în:

- Agenţi touroperatori specializţi numai în organizarea de aranjamente turistice, pe care le comercializează pe bază de contracte prin intermediul altor agenţi de turism;

- Agenţi de turism cu activitate de vânzare a aranjamentelor turistice organizate de touroperatori (similar cu agenţiile de voiaj din străinătate);

- Agenţi cu activitate mixtă de touroperatori şi de vânzare directă către turişti a aranjamentelor turistice proprii sau ale altor touroperatori. în alte ţări, obiectul de activitate al agenţilor de turism îl reprezintă organizarea sau vânzarea de:

- călătorii sau sejururi individuale sau colective;

- servicii care pot fi oferite cu ocazia călătoriilor, în special cele privind' eliberarea biletelor de transport, rezervarea camerelor la hoteluri sau altej structuri de primire:

- servicii suplimentare legate de sejurul turiştilor, în special organizareaj de vizite la muzee şi monumente istorice şi de arhitectură.

1.1. Companiile TO. Caracteristici si clasificari

TO pot fi consideraţi angrosiştii industriei turistice.TO oferă servicii de transport, cazare în hotel şi transfer la şi de la aeroport. Turistul plăteşte un preţ mai mic pentru acest pachet decât dacă încearcă să facă toate aceste aranjamente pe cont propriu.in plus, la caracteristicile de bază, pachetul de servicii cuprinde şi servicii de divertisment, plimbări, închirieri maşini şi alte servicii. Acestia sunt de dimensiuni mari, puternic concentrate atit pe plan national cit si iternat., integrate pe orizontala si vericala.

Specializarea TO în fabricarea voiajelor forfetare îi diferentiazaj de agenţiile de voiaj, care nu intervin decât în comercializarea produselor turistice. TO au statutul juridic de agent de voiaj, dar şi cel de asociaţie care "fabrică şi vinde" forfetar produsele turistice integrate.

Preview document

Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 1
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 2
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 3
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 4
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 5
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 6
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 7
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 8
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 9
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 10
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 11
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 12
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 13
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 14
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 15
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 16
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 17
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 18
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 19
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 20
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 21
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 22
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 23
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 24
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 25
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 26
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 27
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 28
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 29
Tehnica operațiunilor în turism - Pagina 30

Conținut arhivă zip

  • Tehnica Operatiunilor in Turism.doc

Alții au mai descărcat și

Studiu privind Piața Turistică din România

CUVÂNT ÎNAINTE Turismul se adresează unor segmente sociale largi şi răspunde din plin nevoilor acestora, detaşându-se printr-un înalt dinamism,...

Plan de afaceri - agenție de turism Miracle SRL

1. Introducerea pe piata a agentiei de turism Turismul , ca fenomen economic si social, a cunoscut dezvoltari spectaculoase , explozive in cea...

Funcționarea și organizarea unei agenții de turism - Trapeza Tour

INTRODUCERE Unul dintre principalele fenomene social-economice ale secolului nostru îl constituie dezvoltarea cu o rapiditate şi continuitate...

Organizarea și gestionarea resurselor umane în turism

INTRODUCERE Turismul reprezintă un fenomen economico - social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și influențat de...

Integrarea elementelor de etnografie și folclor în circuitul turistic vâlcean

INTRODUCERE Județul Vâlcea a cunoscut de-a lungul evoluției sale social - istorice multiple interferențe care, exprimându-se în similitudini de...

Tehnica operațiunilor de turism la SC Happy Travel SRL

I. PREZENTAREA SOCIETATII SC HAPPY TRAVEL SRL AMPLASAREA AGENTIEI DE TURISM SC Happy Travel SRL Agentia de turism SC Happy Travel SRL este o...

Tehnica operațiunilor în turism - circuit turistic

Publicul tinta ales. Durata. Programul turistic se desfăşoară pe o perioadă două zile şi este realizat pentru un grup de 25 de turişti francezi,,...

Gestionarea Fondurilor Alocate Activității de Turism

Determinarea nevoilor clienţilor Nevoile turistice sunt concretizate prin oferta de servicii turistice. Aceasta are la bază cunoaşterea nevoii...

Te-ar putea interesa și

Tehnica operațiunilor de turism

Cap 1. Constituirea agentiei de turism 1.1. Numele agentiei PASIUNE FOREVER reprezinta agentia de turism care ofera pasionatilor de turism...

Tehnică operațiunilor de turism - circuit Brazilia

1.Alegerea programului turistic 1.1 Titlul programului turistic Programul turistic ales este Brazilia, cu unele din cele mai frumoase atracţii...

Tehnica operațiunilor de turism - activitatea de ghid turistic

1. Scurtă incursiune în turism Turismul este o industrie foarte complexă, sofisticată şi care cuprinde o mulţime de sectoare. Nici o altă...

Tehnica operațiunilor în turism - circuit turistic

Publicul tinta ales. Durata. Programul turistic se desfăşoară pe o perioadă două zile şi este realizat pentru un grup de 25 de turişti francezi,,...

Sibiu - Tehnica operațiunilor de turism

Analiza de pret a unui produs turistic 1. Traseul programului turistic. Galati - Sibiu (410 km) Ruta: Galati - Focsani - Targu Secuiesc -...

Tehnici operațiuni de turism - Italia

Italia este o tara inconjurata de cultura, de istorie, de peisaje superbe, astfel devenind una din destinatiile preferate de turistii din intreaga...

Tehnica operațiunilor de turism

Un grup de 28 turişti din Ploiesti au ales printr-o Agenţie de turism, un traseu pentru trei zile. Traseu a fost...

Tehnica Operațiunilor de Turism

5.1. Prezentarea capitolului: Consideraţii generale privind operaţiunile de tehnică a turismului 5.1.1. Introducere la capitol: Dezvoltarea...

Ai nevoie de altceva?