Sisteme Durabile in Productia Animala

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Sisteme Durabile in Productia Animala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 54 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Marin Monica

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Introducere.
Cap.I Rezidurile provenite din fermele si complexele de creştere a pasărilor
1.1. Implicaţiile dejecţiilor animale în poluarea mediului.
1.2. Avicultura intre cerinţele consumatorilor si realitate.
1.3. Sisteme de creştere a pasărilor si acumularea dejecţiilor.
1 .4. Caracterizarea cantitativa si calitativa a dejecţiilor obţinute in fermele avicole
Cap. II Prezentarea unitatii
Prezentarea unitatii.
Cap. III Modalităţi de utilizare a dejecţiilor si obţinute de la pasări
3.1. Utilizarea dejecţiilor obţinute de la pasări ca sursa de furaje.
3.2 Folosirea reziduurilor zootehnice pentru producerea drojdiilor furajere.
3.3. Folosirea reziduurilor zootehnice pentru obţinerea culturilor furajere.
3.4.Folosirea reziduurilor zootehnice ca mediu nutritiv pentru alge.
3.5.Folosirea reziduurilor zootehnice pentru obtinerea biogazului.
3.6. Modalitătea de evacuare si utilizare a dejecţiilor obţinute de la puii de carne din ferme de crestere Avicola Buzau.
3.6.1Scoaterea si depozitarea gunoiului.
3.6.2.Depozitarea dejectiilor.
3.6.3.Cantitati de gunoi de grajd.
3.6.4.Valorificarea dejectiilor.
Concluzii.
Bibliografie.

Extras din document

INTRODUCERE

Prin apariţia in ultimile decenii a principiului specializării fermelor zootehnice, precum si prin concentrarea numărului de animale, s-a ajuns la extinderea proceselor de producţie selective care, in multe situaţii, nu numai lanţul de corecţii si intredependente specifice circuitului materiei si energiei. Astfel, ritmurile de transformare a substanţelor minerale in substanţe vegetale si animale au fost mult modificate, fiind afectate elementele care tin de protecţia mediului.

O caracteristica principala a sistemelor de producţie numite liniare limitează posibilităţile de utilizare completa a resurselor vegetale si animale si conduc la consumuri ridicate de energie, precum si la acumulări de reziduuri zootehnice care in cele mai multe cazuri periclitează echilibrul factorilor de mediu.

Apariţia noilor concepte subliniază tendinţa înlocuirii proceselor liniare cu procese circulare, care respecta lanţurile biologice naturale si transforma in produse utile toate reziduurile ce provin din agricultura in general si din sectorul de creştere a animalelor in special.

Intru-un astfel de concept moden, in care se aplica procesele circulare, factorul antropic se va preocupa in egala măsura de asigurarea bazei furajere, de obţinerea unui profit pozitiv al fertilizării cu produse reziduale.

Un ecosistem zooproductiv cu o buna productivitate utilizează furajele obţinute din terenurile agricole limitrofe, iar aceste terenuri agricole beneficiază de efectul pozitiv al fertilizării cu produse reziduale. Teoretic, acest lucru este pe deplin posibil, dar datorita complexităţii elementelor ce intervin, efectul pozitiv al acestor produse reziduale a fost înlocuit uneori cu unul negativ, de poluare.

Animalele exploatate in cadrul ecosistemelor zooproductive reprezintă un subsistem biologic deschis, care intretine un schimb permanent de substanţa si de energie cu mediul înconjurător.

Dintre factorii de mediu implicaţi in mecanismele de reglare din cadrul ecosistemului fac parte:

- factori de climat (radiaţiile solare, temperatura aerului si solului, umiditatea aerului si precipitaţiile, vântul si presiunea atmosferica, climatul artificial din interiorul halelor);

- factori biologici (modul de creştere al animalelor, tehnologia de colectare a produselor reziduale si modalităţile de valorificare a acestora, eventual modul de prelucrare a produselor obţinute, posibilităţile de stocare si distribuire, suprafaţa terenurilor agricole).

Referitor la influenta cumulata a acestor factori, o ferma trebuie plasata acolo unde exista o convergenta ecologica a producţiei vegetale si a producţiei de animale, in situaţia in care ambele reacţionează similar la factorii de mediu.

Biocenoza din ecosistemele zooproductive are o organizare caracteristica sub aspectul structurii si funcţiei si ocupa un anumit teritoriu. Astfel, ferma zootehnica este o biocenoza alcătuita din totalitatea speciilor de animale si de plante.

Stabilitatea unei biocenoze este in funcţie de complexitatea reţelei trofice si creste o data cu aceasta, respectiv cu gradul de organizare. De aceea, ecosistemele zooproductive sunt mai vulnerabile din punct de vedere al stabilităţii si echilibrul factorilor de mediu, deoarece se caracterizează prin lanţuri trofice susţinute permanent de factorul antropic.

In consecinţa, succesul dirijării proceselor de producţie, precum si de reciclare a produselor reziduale zootehnice depinde in primul rand de cadrul in care omul controlează, sincronizează sau inchide lanţurile trofice. Lanţurile trofice pot depasi limitele ecosistemului, realizând conexiuni cu alte structuri trofice. Aceste conexiuni se pot realiza atat in sens pozitiv, cat si in sens negatv prin fenomene de poluare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sisteme Durabile in Productia Animala.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE MASTER „SISTEME DURABILE ÎN PRODUCŢIA ANIMALĂ”