Gestionarea Crizei din Învățământ

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o radiografie a învăţământului românesc de după 1990, insistând asupra crizelor succesive prin care a trecut, generate de o reformă care nu-şi găseşte o cale fericită de finalizare. Introducerea analizează realitatea îngrijorătoare în care se efectuează educaţia în România, prin raportare la atitudinile majore exprimate în presă, în parlament sau în declaraţii politice.

Prima parte este consacrată surprinderii aspectelor caracteristice ale învăţământului autohton, în timp ce al doilea capitol, analizează modul în care e receptată criza din învăţământ de factorii implicaţi : guvernanţii, sindicatele, elevii şi mass media. Am insistat asupra recent prezentatul raport al comisiei prezidenţiale cu privire la învăţământul românesc, intitulat « ROMÂNIA EDUCAŢIEI, ROMÂNIA CERCETĂRII ». Pentru exemplificare, am ales articole publicate într-un cotidian local de informare, « Monitorul de Botoşani ». Astfel, partea a doua a lucrării este dedicată surprinderii modului în care o situaţie de criză din învăţământ, cea legată de examenele naţionale, este reflectată în publicaţia sus – menţionată.

Mulţi dintre compatrioţii noştri împărtăşesc părerea că învăţământul din ţara noastră are un nivel deosebit, care poate fi constatat atât prin rezultatele remarcabile obţinute de elevii şi studenţii români ce iau parte la competiţiile ştiinţifice internaţionale, precum şi prin faptul că numeroşi specialişti români, cu studii în ţară şi care lucrează în străinătate sunt foarte apreciaţi în munca lor. Nu putem decât să ne bucurăm de succesele internaţionale ale olimpicilor români, precum şi de cele ale absolvenţilor noştri care lucrează în Occident. Acestea sunt, într-adevăr, un motiv de mândrie şi speranţă pentru noi, românii. Dar nu fiindcă învăţământul românesc are merite deosebite în aceste succese. Meritele sunt ale tinerilor, ale celor care prin talentul şi inteligenţa specifică naţiunii noastre s-au ridicat deasupra condiţiilor nefavorabile ale unui învăţământ deficitar şi au ajuns să exceleze. Poate că tocmai condiţiile nefavorabile au stimulat voinţa acestor tineri de a arăta lumii că şi românii pot obţine performanţe profesionale de excepţie. Să fie acesta un argument că trebuie să lăsăm învăţământul la nivelul actual ?

În România anilor 2000, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că analfabetismul a atins incredibila cifră, neoficială, de 20%, profesorii au închis şcolile o lună, intrând în grevă fiindcă nu mai puteau trăi din salariu, iar pentru acest "delict" Ministerul Educaţiei Naţionale, în lipsa unei soluţii omeneşti, şi-a dat în judecată profesorii! În 1997, elevii au ieşit pe străzi să protesteze contra învăţământului prea mult -adică a măririi numărului de probe la bacalaureat (România liberă, 15.10.1997, pag. 1, "O nouă victorie a lenei"). Scandalul din 1999 al manualelor alternative în care Eminescu era simbolic prezentat, iar documentele (nu miturile!) care atestau istoria poporului român erau ignorate, aminteşte nu de reforma anului 1999, ci de reforma sau - reorganizarea comunistă din 1948 a învăţământului românesc! Atunci s-au produs celebrele manuale ale lui Roller care falsificau istoria României, iar manualele de literatură includeau pagini de lectură menite să trezească în sufletele elevilor ideile "mari" ale vremurilor noastre. Unele conţineau o poezie de Eminescu, altele niciun text (cf. Mircea Anghelescu, România literară, nr. 11, 2000, pag.14). Deci, nimic sau aproape nimic schimbat între 1948 şi 1999 în reformarea învăţământului românesc?