Protectia Martorilor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Protectia Martorilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 65 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof dr. Damian Miclea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

Introducere
Cap. I Noţiuni legislative privind protecţia martorilor
I.1. Legislaţia naţională
I.2 Legislaţia internaţională
Cap. II Declaraţiile martorilor – mijloc de probă în procesul penal
II.1 Declaraţia martorilor – delimitare conceptuală
II.2 Calitatea de martor
II.3 Procedura de ascultare a martorilor
II.4 Valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor
Cap. III Programul de protecţie a martorilor
III.1 Necesitatea unui program de protecţie
III.2 Martorii- beneficiari
III.3 Admisibilitatea în programul de protecţie
III.4 Includrea în program şi încetarea programului
III.5 Obligaţiile Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor şi obligaţiile martorului protejat
Cap. IV Măsuri de protecţie
Concluzii și propuneri
Bibliografie

Extras din document

Introducere

Crima organizată a fost şi este un motiv de îngrijorare al tuturor statelor democratice, ea ameninţând democraţia însăşi, statul de drept, drepturile omului, securitatea şi stabilitatea economico-socială. Aria şi impactul criminalităţii organizate au determinat comunităţile să privească acest fenomen cu maximă rsponsabilitate şi să adopte reglementări juridice şi strategii de luptă împotriva acestui flagel.

Protecţia martorilor reprezintă un instrument foarte important în lupta împotriva grupurilor criminale organizate. Aspecte legislative privind problematica protecţiei martorilor întâlnim atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.

Tema aleasă pentru lucrarea de disertaţie, este de strictă actualitate și de o importanţă deosebită în descoperirea infractorilor, cercetarea și soluţionarea cauzelor ca urmare a unor infracţiuni grave. În literatura de specialitate s-a considerat că nu există cauză penală în care declaraţiile martorilor să nu aducă o contribuţie esenţială, fiind un instrument necesar pentru cunoaşterea împrejurărilor în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.

Deşi depoziţiile martorilor sunt utilizate din cele mai vechi timpuri, protecţia martorilor s-a impus totuşi relativ târziu, în momentul în care sociatetea modernă a conştientizat faptul că fără aportul martorilor şi colaboratorilor justiţiei nu pot fi aduşi în faţa justiţiei şi traşi la răspundere penală autori ai unor infracţiuni grave care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei, drepturile fundamenatale ale omului, stabilitatea economică şi chiar politică a statului de drept.

Pe măsură ce societatea a evoluat, s-au diversificat şi modalităţile de săvârşire a infracţiunilor, căpătând amploare infracţiunile cu un pericol social ridicat care aduc atingere însăşi existenţei statului de drept, cum ar fi traficul de droguri, traficul de persoane, terorismul.

Apariţia criminalităţii organizate în societatea modernă a condus la reconsiderarea obligaţiei cetăţeanului de a depune mărturie, iar în contextul anumitor tipuri de criminalitate nu se poate ignora faptul că atât martorul, cât şi membrii familiei sale sunt expuşi unor pericole din partea infractorilor, din dorinţa acestora din urmă de a nu fi descoperiţi şi de a păstra câştigurile ilicite obţinute în urma activităţilor ilicite.

Cap. I Noţiuni legislative privind protecţia martorilor

În cadrul probaţiunii judiciare, organele de urmărire penală şi judecătorul au de stabilit fapte concrete, săvârşite anterior, urmând să procedeze la o cunoaştere inversă, de la cunoscut la necunoscut. Pe baza informaţiilor primare, aceste organe refac, cu ajutorul probelor, traseul infracţional, în aşa fel încât el să exprime convingerea că reprezintă adevărul. De regulă, infracţiunile se săvârşesc fără a lăsa vreo urmă despre împrejurările în care s-au comis şi despre persoana făptuitorului. În cele mai multe situaţii, singurele date pe care organele judiciare le pot afla se datorează unor persoane care întâmplător au asistat la desfăşurarea activităţii infracţionale, dobândind prin propriile simţuri cunoştinţe despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului.

Aşadar, nu există cauză penală în care, la aflarea adevărului, să nu-şi aducă o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribuie probei testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar în cunoaşterea împrejurărilor săvârşirii infracţiunilor . Din dorinţa de a sublinia importanţa acestui mijloc de probă în procesul penal, unii autori au denumit martorii ca fiind “ochii şi urechile justiţiei” .

I.1. Legislaţia naţională

Analizând protecţia martorului în sistemul românesc de drept se observă că aceasta problemă este reglementată de o paletă diversă de acte normative care s-au impus pe măsura evoluţiei stării de presiune la care pot fi supuşi anumiţi martori şi de necesitatea interpunerii unor bariere între martor şi învinuit/inculpat care să conducă la asigurarea participării martorului în proces şi exercitarea rolului său. Dacă în legislaţia altor state s-a creat pe deplin cadrul legal care reglementează folosirea agentului acoperit şi protecţia martorului, protejându-le persoana, în legislaţia românească prevederile în materie sunt relativ recente. Instituţia investigatorului sub acoperire a fost introdusă prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Martorilor.doc

Bibliografie

Legislaţie internă şi internaţională:
1. Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 288 din data de 18 aprilie 2014, Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor republicată.
2. Constituţia României, adoptată în 1991, republicată în M. Of. Nr. 767/31 din octombrie 2003.
3. Codul de procedură penală al României.
4. Codul penal al României.
5. Proiectul Codului de procedură penală.
6. Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicata in M. Of. nr. 362 din 03.08.2000.
7. Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în M. Of. Nr. 305 din 08.05.2002.
8. Legea 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. Nr. 468 din 01.07.2003.
9. Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, publicată în M. Of. Nr. 594 din 01.07.2004
10. Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, publicată în M. Of. Nr. 964 din 28.12.2002.
11. Legea 356/2006 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. 677 din 07.08.2006.
12. Ordonanţa de Urgenţă a Guveernului nr. 42/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în M. Of. Nr. 244/11 din aprilie 2002.
13. Hotarârea Guvernului 760/2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a Legii 682/2002 privind protecţia martorilor.
14. Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994.
15. Convenţia Civilă privind Corupţia de la Strasbourg adoptatată de Consiliul Europei, ratificată de România prin Legea 147/2002, publicată în M. Of. Nr. 260 din 18 aprilie 2002.
16. Decizia cadru a Consiliului Europei cu privire la protecţia martorilor în cadrul combaterii criminalităţii internaţionale din 23.11.2005.
17. Documentul de lucru al Comisiei Comunităţilor Europene privind fezabilitatea legislaţiei U.E în domeniul protecţiei martorilor şi colaboratorilor justiţiei, Bruxelles, 13.11.2007.
18. Hotărârea Consiliului Europei din 20 decembrie 1996 cu privire la persoanele care colaborează cu justiţia în cadrul combaterii crimei organizate.
19. Rezoluţia privind protecţia martorilor în combaterea criminalităţii organizate din 23 noiembrie 1995.
20. Recomandarea Consiliului Europei (1997)13 privind intimidarea martorilor şi drepturile la aparare.
21. Recomandarea Consiliului Europei (2005)9 privind protecţia martorilor şi colaboratorilor justiţiei.
Cursuri şi tratate :
1. Antoniu George, Vlăşceanu Adina, Barbu Alina - Codul de procedură penală: texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.DO, ediţia a 2-a, Editura Hamagiu, Bucureşti, 2008.
2. Bărăscu Adrian Augustin – Protecţia martorilor-necesitate în combaterea marii criminalităţi, Editura Etna, Bucureşti, 2007.
3. Bărăscu Adrian Augustin, Ţical George Marius – Managemetul protecţiei martorilor, Editura Etna, Bucureşti, 2007.
4. Bărăscu Adrian Augustin, Vasile Cătălin - Paşii spre programul de programul de protecţia a martorilor, Editura Etna, Bucureşti 2009.
5. Beccaria Cesare, Despre infracţiuni şi pedepse, Editura Rosseti, Bucureşti, 2001.
6. Botaş Radu, Şteţcu Petru, Gabor Miruna – Mijloacele de probă în procesul penal, Editura Concordia, Arad, 2005.
7. Doltu Ioan, Drăghici Vasile, Negip Mariana – Martorul în procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
8. Jenică Arioan Ţigănaşu, Romaţian Ciprian Raul, Costache Aurelian – Protecţia martorilor, Editura Moroşan, Bucureşti, 2003.
9. Jidovu Nicu – Drept procesual penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006.
10. Gorunescu Mirela – Drept penal, Parte specială, Editura Hamagiu, Bucureşti, 2008.
11. Lorincz Anca-Lelia – Drept procesul penal, Editura Univesrul Juridic, Bucureşti, 2008.
12. Neagu Ion – Drept procesual penal, Parte Generală, Editura Global Lex, Bucureşti, 2007.
13. Theodoru Grigore – Tratat de drept procesul penal, Editura Hamagiu, Bucureşti, 2007.
14. Volonciu Nicolae, Barbu Alina – Codul de procedură penală comentat, art. 62-135, Probele şi mijloacele de probă, Editura Hamagiu, Bucureşti 2007.

Alte informatii

Lucrare de disertatie 2014, Academia de Politie, Bucuresti