Plasamentele Societăților de Asigurări

Capitolul 1.

Notiuni generale despre asigurari

1.1 Introducere in domeniul asigurarilor

Asigurarile, oricare ar fi acestea, reprezinta, în sensul cel mai general, o clasa aparte de operatiuni financiare, atât prin scopul lor, cât si prin comportamentul celor doi parteneri generici, asiguratul si asiguratorul. Analiza comportamentului partenerilor de afaceri, în general, si al celor din asigurari, în particular, este deosebit de delicata si foarte greu de realizat, mai ales pentru ca nu putem cuantifica anumiti indicatori de comportament uman. Din acest motiv, se are în vedere, în mod necesar, conceptul de preferinta pentru o decizie sau alta, concept care se bazeaza pe notiunea de utilitate a unei actiuni, a unei decizii, în sensul cel mai general cu putinta al acestei notiuni. Termenul “utilitate” a fost introdus de filozoful englez Jeremy Bentham. El declara: “Omenirea este guvernata de doua puteri suverane: durerea si placerea...”. Teoria economica moderna privind alegerea porneste de la premisa incerta conform careia scopul fiintei umane nu consta decât în evitarea durerii si cautarea placerii. Economistii din ziua de astazi afirma ca indivizii tind sa faca alegeri consistente, ca legile preferintei, chiar daca sunt idealizate, sunt o buna aproximare a comportamentului uman real. În general, trebuie avute în vedere si aprecierile obiective si, cel mai adesea, subiective asupra unei decizii cum ar fi aceea de a ne asigura sau nu împotriva unui eveniment oarecare, de a contracta sau nu o anumita asigurare dintr-o multime de oferte de asigurari, de a asigura sau de a nu asigura pe cineva anume si multe altele.

Unul din scopurile acestei lucrari este de a prezenta modalitatile de efectuare a plasamentelor de catre societatile de asigurari, reglementarile privind plasamentele si modalitatile de aplicare a acestora în domeniul asigurarilor. Numeroase probleme practice de plasament financiar riscant, (un caz particular remarcabil fiind reprezentat de catre asigurari) au condus la dezvoltarea conceptelor de utilitate si risc necesare pentru luarea deciziei optime. Riscul este o notiune greu de definit, dar care poate fi descris ca probabilitatea de aparitie a unui eveniment. In cazul in care orice eveniment ar fi cunoscut cu certitudine, atunci asigurarile si asiguratorii nu si-ar mai avea rostul.

In general, asigurarile trebuie sa faca fata riscurilor in sensul variabilitatii sau incertitudinii, dar pentru majoritatea lor nu a fost necesar ca autoritatea de supraveghere a asigurarilor sa solicite o marja minima de solvabilitate.

Grupul vanzatorilor de asigurari si reasigurari cuprinde companii de asigurare, respectiv reasigurare, care primesc (accepta) riscuri in asigurare/reasigurare in schimbul primelor de asigurare/reasigurare devenind, astfel, asiguratori/reasiguratori. Se constata ca pe majoritatea pietelor nationale si internationale functioneaza un numar diferit de companii autohtone si straine.

1.2. Cadrul actual de reglementare a asigurarilor in Romania

Trecerea la economia de piata a facut imperios necesara modificarea structurilor organizatorice existente in activitatea de asigurari si reasigurari din Romania, reglementarea pe baze noi a raporturilor contractuale in materie de asigurare-reasigurare, perfectionarea instrumentelor si tehnicilor de lucru folosite de societatile comerciale specializate in operatii de asigurare, intermediere si alte prestari de servicii.

In acest context, in locul reglementarilor existente din anii '70-'80 au fost adoptate noi reglementari, printre care cele privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor, asigurarile de persoane, bunuri si raspundere civila, infiintarea unor societati comerciale pe actiuni in domeniul asigurarilor, atributiile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (initial denumita Oficiul de supraveghere a activitatii de asigurare si reasigurare) s.a.

O importanta modificare a legislatiei in materie de asigurari s-a produs la finele anului 1995. Este vorba de adoptarea Legii nr. 136 / 29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, care reglementeaza forma si continutul contractului de asigurare, drepturile si obligatiile partilor contractante, trasaturile definitorii ale asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila ce se realizeaza pe baze contractuale. Aceeasi lege reglementeaza conditiile in care se realizeaza asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagubele produse de accidente de circulatie; anuleaza caracterul obligatoriu al asigurarilor de cladiri si constructii apartinand persoanelor fizice, al asigurarii de raspundere civila pentru pagubele produse calatorilor in timpul transportului si al asigurarii animalelor apartinand persoanelor fizice. Alte prevederi importante cuprinse in aceasta lege se refera la: obiectul contractului de reasigurare, constituirea Fondului de protejare a asiguratilor in caz de faliment al societatilor de asigurari si a Fondului de protejare a victimelor strazii in caz de accident de autovehicule, in care autorul a ramas neidentificat si autovehiculul este neasigurat, sanctiunile aplicabile in caz de incalcare a dispozitiilor legii s.a.