Auditul instituțiilor de credit. Studiu de caz Raiffeisen Bank

INTRODUCERE

Definiţie :

Prin AUDIT se întelege examinarea profesională efectuată de o persoană autorizată, independentă în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele a situatiilor financiare anuale. Etimologia cuvântului audit provine de la latinescul “AUDIRE” şi înseamnă a asculta.

Evoluţia :

La inceputul sec. al XVIII- lea auditul era ordonat de regi, imparati, biserica si stat avand drept scop pedepsirea hotilor pentru frauda si prevenira unor astfel de fapte.

La sfarsitul sec. al XIX-lea se contureaza relatia dintre auditori care erau alesi din randul profesionistilor contabili sau juristi .

Obiectivul auditorilor era atestarea realitatii situatiilor financiare, cu scopul de a evita erorile si frauda.

Incepand cu sec. XX auditul este realizat de profesionisti specializati in audit , alaturi de contabili. Lucrarile erau comandate de stat si de actionari.

Dupa anul 1970 obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului intern, respectarea codului contabil si a normelor de audit. Faptele analizate, operatiunile si documentele aveau ca scop formularea unor opinii care atestau imaginea fidela a conturilor, respectarea normelor si protectia contra fraudelor.

Aria de aplicae :

Diversitatea activităţilor economico-financiare, dezvoltarea pieţelor de capital, a instituţiilor bancare, etc. au condus la creşterea complexităţii lucrărilor contabile ce pot atrage erori în prelucrarea datelor, interpretarea şi evaluarea lor cu consecinţe negative asupra deciziilor utilizatorilor de informaţii contabile.

Susceptibilitatea realităţii informaţiei contabile cuprinse în situaţiile financiare anuale poate fi dată şi de calităţile moral-profesionale ale producătorilor de informaţii .

Pronind de la faptul ca una din prioritatile Romaniei dupa aderare la UE o reprezinta perfectionarea mediului de afaceri, in vederea accelerarii procesului de atragere a investitorilor externi, sistemul contabil si de audit financiar reprezinta factorii esentiali in acest demers.

Cap I. PARTICULARITĂŢILE AUDITULUI INTERN

ÎNTR-O INSTITUŢIE DE CREDIT

I.1 Principalele reglementări legale în domeniul auditului intern

Printre principalele reglementări legale în domeniul auditului intern se numără:

- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată;

- Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată 2003;

- Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul MFP nr. 880/2002 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern;

- Norme BNR nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii institutiilor de credit şi administrarea riscurilor semnificative, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern a instituţiilor de credit.

- Ordonanţa Guvernului nr. 37 din 29 ianuarie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii 672/2002 peivind reglementările auditului intern;

- Hotărârea nr. 35/2004 a Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România privind aprobarea asimilării Standardelor Internaţionale de Audit Intern, ediţia 2004, elaborate şi publicate de Institutul Auditorilor Interni, inclusiv a Cadrului General al Standardelor Internaţionale de Audit Intern.

I.2 Generalităţi privind auditul

Definiţii:

Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Auditorul financiar este persoana fizică/ juridică ce dobândeşte calitatea de auditor.

Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acestuia.

Obiectivele auditului intern

Obiectivele auditului intern sunt:

a) verificarea conformităţii activităţilor din entitatea economică auditată cu politicile, programele şi managementul acesteia, în conformitate cu prevederile legale;

b) evaluarea gradului de adecvare şi aplicare a controalelor financiare şi nefinanciare dispuse şi efectuate de către conducerea unităţii în scopul creşterii eficienţei activităţii entităţii economice;

c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informaţiilor financiare şi nefinanciare destinate conducerii pentru cunoaşterea realităţii din entitatea economică;

d) protejarea elementelor patrimoniale bilanţiere şi extrabilanţiere şi identificarea metodelor de prevenire a fraudelor şi pierderilor de orice fel.

Obiectivul central al activităţii de autorizare, reglementare şi supraveghere prudenţială a băncilor îl constituie realizarea stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar prin stabilirea unor norme şi indicatori de prudenţă bancară şi urmărirea respectării cu stricteţe a acestora, precum şi prin asigurarea eliminării din sistem a băncilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii prudenţiale a băncilor este acela de a preveni riscul sistemic, avându-se însă în vedere respectarea autonomiei fiecărei bănci în organizarea şi desfăşurarea activităţii sale pe baze concurenţiale.