Creditarea pe Termen Scurt - Studiu de Caz CEC

I N T R O D U C E R E

Este firesc ca generaţia actuală să-şi dorească să dispună cât mai curând de condiţiile confortului pe care le oferă producţia şi serviciile economiei contemporane. Totodată, însăşi dezvoltarea producţiei şi a serviciilor impune incitarea consumului astfel că este dificil de stabilit dacă producţia stimulează consumul, sau cererile consumatorilor impulsionează producţia. Accesul la aceste bunuri şi condiţii de confort este facilitat prin creditul pentru consum. Un domeniu important al creditului pentru consum îl reprezintă creditul pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe sau a unei reşedinţe secundare. Pentru a-şi realiza dorinţa, consumatorul este determinat să-şi mobilizeze mai întâi propriile posibilităţi de economisire. Pe baza depozitelor de economii, băncile acordă credite destinate consumului. În concurenţă cu băncile, comercianţii diversifică şi multiplică ofertele de mărfuri şi de prestări de servicii pe credit. Tentaţia devine irezistibilă pentru consumator şi consecinţa economică este îndatorarea excesivă.

Creditarea persoanelor fizice reprezintă un domeniu distinct de activitate bancară, deşi, mult timp, îndatorarea unei persoane mai ales pe termen scurt, a apărut suspectă, la fel ca şi traiul peste mijloacele de care cineva poate dispune.

Familiile degajă în mod tradiţional un excedent de resurse financiare, iar apelul la credite era un fenomen de excepţie, ocazionat de evenimentele unice, precum cumpărarea unei locuinţe sau a unui automobil.

Creditele pentru persoane fizice sunt relativ mai puţin rentabile pentru bănci şi doar diminuarea pieţelor tradiţionale au determinat băncile să se extindă şi în domeniul creditelor pentru particulari. Cu toate acestea, chiar dacă înainte era domeniul exclusiv al unor instituţii financiare specializate, băncile se interesează din ce în ce mai mult de creditele către persoanele fizice. În condiţiile slabei creşteri economice care poate, de altfel, ţinând cont de depresiunea bursieră, să facă loc unei recesiuni, nu ar fi rezonabil de a încuraja în mod excesiv persoanele fizice, mai ales când folosirea forţei de muncă este dificilă şi nesigură.

În România, piaţa este puţin dezvoltată, deoarece predomină activităţile bancare tradiţionale de creditare a întreprinderilor, activităţi care sunt încă suficient de rentabile, în lipsa unei dezvoltări normale a pieţelor financiare care să faciliteze transferul direct al resurselor financiare. Multe bănci româneşti au evaluat dimensiunea pieţei creditelor acordate persoanelor fizice şi profiturile pe care le pot realiza printr-o creditare bine direcţionată şi gestionată. Deşi băncile au o imagine clară despre veniturile şi cheltuielile curente ale clientului lor, circumstanţele se pot modifica în mod considerabil, în viitor.

Este însă de aşteptat ca, odată cu creşterea veniturilor reale ale populaţiei, relansarea economiei şi extinderea folosirii de către întreprinderi a altor modalităţi de finanţare decât creditul bancar, băncile să se orienteze şi spre acest domeniu pentru fructificarea fondurilor pe care le gestionează. În plus aceste credite de valori mici sunt şi foarte bine diversificate în portofoliu prin destinaţii, garanţii şi debitori.

C A P I T O L U L I

BĂNCILE ÎN ECONOMIA DE TRANZIŢIE

1.1. INSTITUŢIA DE BANCĂ

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii – investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.

Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societăţii, obţinerea de economii ale agenţilor economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinate unei utilizări viitoare. În cadrul aceloraşi concepte investiţiile, reprezentând achiziţia de instalaţii şi echipament, structuri, maşini şi inventar, destinate dezvoltării producţiei reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează agenţii economici.

Aceştia, agenţii economici, îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor, fie prin propriile economii, fie recurgând la credite ce le sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie.

Astfel, se creează condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor, pe măsura evoluţiei istorice, tot mai mari, vehiculate de o largă reţea de intermediari, care în exclusivitate, la început, şi apoi, cu preponderenţă, în structura sistemului bancar în formare, au fost băncile comerciale sau de depozit.

Locul şi rolul băncilor în economie, structura lor, sunt determinate şi de creaţia monetară - factor specific al funcţionalităţii băncilor în economie.

Instituţia de bancă, conform legislaţiei în vigoare , reprezintă “persoana juridică autorizată să desfăşoare, în principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu”.