Piața Bancară Europeană în Condițiile Monedei Unice

I. Moneda euro şi impactul implementãrii sale

1.5. Actul Unic şi Tratatul de la Maastricht – instrumente premergãtoare uniunii economice şi monetare

În decembrie 1985, Consiliul Comunitãţii a adoptat Actul Unic ca expresie a hotãrârii ţãrilor membre ale Comunitãţii Europene de a desãvârşi procesul de integrare pe care Tratatul de la Roma l-a stabilit în sensul realizãrii unui spaţiu economic integrat pe baza unei triple libertãţi de circulaţie: a persoanelor, a mãrfurilor şi serviciilor şi a capitalurilor.

Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o nouã etapã a liberalizãrii în domeniul mişcãrii capitalurilor şi schimburilor de servicii în spiritul Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea datã în domeniul schimburilor de mãrfuri.

În concordanţã cu ideile Actului Unic, se urmãrea sã se asigure la sfârşitul anului 1992 o mare piaţã unificatã, fãrã frontiere, în special în materie bancarã şi financiarã, care sã aducã o reconsiderare a perspectivelor în domeniu.

Se subliniazã cã pânã la aceastã datã era recunoscutã libertatea de stabilire, de a întreprinde activitãţi bancare în oricare din ţãrile Comunitãţii, în condiţii identice stabilite de statul respectiv pentru oricare din cetãţenii sãi.

Acum însã obiectivul urmãrit era altul şi anume de a permite bãncilor libera prestaţie de servicii fãrã a se ţine cont de frontierele existente, respectiv facultatea de a efectua toate operaţiunile de intermediere oriunde în cadrul Comunitãţii Europene fãrã a fi necesar sã aibã unitãţi proprii în ţara în cauzã. În esenţã, aceasta înseamnã cã banca este supusã numai reglementãrilor autoritãţilor de control din ţara de origine.

În alt sens exprimat, prin aceasta se asigurã unei bãnci date dintr-o ţarã a Comunitãţii Europene posibilitatea de a acţiona pe baza autorizaţiei de funcţionare din ţara sa, în oricare din celelalte ţãri, fãrã nici o altã formã suplimentarã. Aceasta înseamnã de fapt recunoaşterea reciprocã a autorizaţiilor privind funcţionarea bãncilor.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazeazã pe trei elemente complementare:

- libertatea de mişcare a capitalurilor,

- libertatea de prestaţie a serviciilor financiare şi bancare transfrontaliere,

- armonizarea minimalã a reglementãrilor care se aplicã activitãţii bancare şi financiare.

De-a lungul timpului, evenimentele monetare din Europa au evidenţiat o continuã dorinţã de aderare la o singurã monedã. Raportul Delors din 1988 a început de fapt îndreptarea spre o Uniune Monetarã în Europa, fiind punctul de pornire al Tratatului de la Maastricht, semnat în 1992, care a stabilit programul de orientare spre o monedã unicã începând cu 1 ianuarie 1999.

În decembrie 1991, la Maastricht a fost adoptat tratatul care introducea un nou concept, cel de « Uniune Europeanã », şi care urma sã intre în vigoare de la 1 noiembrie 1993. Conceptul de Uniune Europeanã reunea :

- Comunitatea Europeanã

- Cooperarea în materie de politicã externã şi securitate

- Cooperarea în domeniul politicii interne şi de justiţie

Referitor la partea consacratã realizãrii uniunii economice şi monetare, principalele obicetive economice care au fost vizate pentru introducerea uniunii monetare au fost :

- sporirea stabilitãţii internaţionale – euro şi dolarul intrã în competiţie, iar cea mai stabilã dintre ele va fi preferatã în tranzacţiile internaţionale,

- diminuarea variabilitãţii şi incertitudinii ratelor de schimb implicã o alocare mai eficientã a resurselor în cadrul uniunii,

- reducerea costurilor de tranzacţionare (nu mai sunt antrenate costuri legate de conversiune sau acoperirea riscului de schimb),

- îmbunãtãţirea competitivitãţii,

- sporirea stabilitãţii interne (spre exemplu, va exista doar o singurã ratã a inflaţiei),

- scãderea anticipatã a ratelor dobânzilor şi inflaţiei

Pentru îndeplinirea obiectivelor s-a prevãzut realizarea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape:

1. prima etapã 1990 – 1993, a presupus adoptarea de mãsuri pentru liberalizarea mişcãrilor capitalurilor şi punerea bazelor unei politici de convergenţã în materie de stabilitate a preţurilor şi gestiunea riguroasã a finanţelor publice,

2. etapa a doua 1994 – 1998, a fost caracterizatã prin înfiinţarea unor instituţii premergãtoare Bãncii Centrale Europene. Astfel a fost creat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, cu scopul de a întãri cooperarea între bãncile centrale şi de a asigura coordonarea politicilor monetare. În cadrul IME a fost înfiinţat un Comitet Monetar, care a supravegheat situaţia monetarã şi financiarã a ţãrilor membre,

3. a treia etapã a început la 1 ianuarie 1999. Institutul Monetar European a fost desfiinţat şi transformat în Banca Centralã Europeanã. S-a înfiinţat şi Sistemul European al Bãncilor Centrale.

În momentul când a fost redactat tratatul de la Maastricht, care a dat proiectului monedei unice un caracter oficial, punctele de reper erau puţine, iar necunoscutele multiple. Nu au fost puţini cei ce se întrebau asupra oportunitãţii monedei unice. Renunţarea la monedele naţionale antrena o realã pierdere de suveranitate în materie de politici economice şi este însoţitã de dispariţia unui simbol tradiţional al puterii şi unitãţii statelor naţiunii.

Multe dintre temerile formulate de constrângerile ce urmau a fi generate de euro ţineau de faptul cã ultimii 25 de ani au fost caracterizaţi printr-o puternicã autonomie a politicilor monetare naţionale şi o mare variabilitate a cursurilor de schimb.