Strategii de comunicare în afaceriile internaționale

967122CAPITOLUL I

PROCESUL COMUNICĂRII

1.1 Procesul de comunicare managerială

Comunicarea managerială a apărut ca disciplină a managementului din necesitatea de a pune la dispoziţia managerului mijloacele optime de interacţiune în vederea îndeplinirii funcţiilor şi rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplină, care înzestrează managerul şi organizaţia cu mai mult decât un “ instrument de lucru. Comunicarea managerială eficace şi eficientă constituia un factor de competitivitate, un avantaj strategic al organizaţiei .

La început, managementul (1500) a plecat de la premisa că pentru a realiza bunuri este nevoie de maşini manevrate de oameni, managementul era de fapt un “management al maşinilor” ce punea accentul pe dezvoltarea tehnicii şi nu pe oameni.

Stilul aristocratic de management era caracteristic acelei perioade în care deciziile erau luate de şefi şi transmise subordonaţilor. În acest context comunicarea avea ca rol doar distribuirea informaţiilor şi instrucţiunile necesare, de sus în jos; ea trebuie să fie clară, precisă şi autoritară, ceea ce putem numi o comunicare prescriptivă.

În timp, războaiele i-au adus pe oameni, manageri şi angajaţi în faţa unor probleme comune: nevoia de creştere a, lipsa calificării, condiţii dificile de muncă. Tot acum apar sindicatele, care deşi la început erau preocupate de mărirea salariilor, treptat se implică şi în rezolvarea problemelor organizaţiei. În centrul atenţiei apare nevoia de oameni pentru a conduce maşinile. Managementul devine un management umanist.

Conceptului de “manager şef” i se adaugă cel de “manager lider” alături de conceptul de grup şi echipa de angajaţi. Comunicarea devine instrument de armonie în managementul resursei umane, instrument de bază al managementului în îndeplinirea funcţiilor sale şi de realizare a obiectivelor organizaţiei. Comunicarea devine o filozofie a managementului şi nu doar o serie de măsuri şi acţiuni mecanice.

În 1920, se introduc primele cursuri de comunicare managerială la Univeşitaţile: Harvard, Virginia, North Carolina; ele devin obligatorii pentru educaţia oricărui manager american, impunâdu-se ceva mai târziu în Europa.

Perioada de după 1970 a marcat în lume trecerea la managementul de performanţă, când managerul devine şi întreprinzător pe lângă administrator de resurse şi lider. Bazându-se pe calităţile lui de bun comunicator, el devine un mod de coordonare a informaţiilor, un centru de decizie şi de conducere. Ca întreprinzator, managerul ridică întreprinderea de mâine prin permanenta repoziţionare a organizaţiei în mediul de funcţionare şi prin reproiectarea continuă proceselor interne ale organizaţiei (reengineering); de aici apare şi nevoia de o strategie a organizaţiei şi dezvoltarea unui spirit de responsabilitate faţă de individ, societate şi mediul natural.

În acest context, comunicarea managerială devine o forţă dinamică şi independentă, modelată de mediul în care funcţionează. Rolul de bază al managerilor devine acela de a dezvolta şi menţine viu sistemul de comunicare menit să sprijine implementarea strategiei organizaţiei, “sistemul nervos” al “ corpului” organizaţiei. El devine un administrator al resurselor strategice ale organizaţiei, informaţiilor cunoaşterii şi ale creativităţii. În condiţiile unei comunicări efective şi eficiente- instrument de competitivitate al organizaţiei.

Locul comunicării in activitatea managerului.

Tabelul 1 prezintă ponderea activităţilor de comunicare ale managerului într-o firma americană. După cum se poate observa, timpul din ziua de lucru alocat activităţilor comunicare este foarte mare; el diferă în funcţie de poziţia ierarhică a managerului şi este cu atat mai mare cu cât managerul se afla mai sus in această ierarhie. Studiile statistice efectuate în multe alte organizaţii din economii performante evidenţiază situaţii similare.

Formele concrete pe care le îmbracă procesul de comunicare sunt corelate cu specificul activităţii manageriale.

Este interesant să consemnam şi câteva din rezultatle unui studiu efectuat pe un grup de manageri americani aflaţi după prima lor promovare în funcţie. Răspunsurile în legătură cu importanţa pe care consideră că au avut-o, pentru succesul lor, diferitele discipline studiate ca parte a pregătirii de manager.

În îndeplinirea funcţiilor sale, managerul are diferite roluri şi fiecare rol are caracteristicile specifice legate de felul în care managerul comunică.