Cuprins
- Cuprins
- Introducere
- Capitolul I: Necesitatea organizării sistemului informaţional pentru managementul firmei
- 1.1. Rolul procesului tehnologic în organizarea sistemului informaţional
- 1.2. Importanţa sistemului informaţional în determinarea calităţii produselor firmei
- 1.3. Influenţa sistemului informaţional pentru activitatea financiar – contabilă a firmei
- Capitolul II: Organizarea contabilităţii privind stocurile şi a producţiei în curs de execuţie
- 2.1. Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
- 2.2. Contabilitatea mărfurilor
- 2.3. Evaluarea, recunoaşterea şi prezentarea în situaţiile financiare anuale
- a stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
- Capitolul III: Analiza diagnostic a calităţii produselor
- 3.1. Analiza calităţii produselor nediferenţiate pe clase de calitate
- 3.1.1. Demeritul
- 3.1.2. Coeficientul defectelor
- 3.1.3. Rata gradului de disponibilitate a produsului
- 3.1.4. Gradul de reînnoire a producţiei
- 3.1.5. Alte procedee folosite în analiza calităţii produselor
- nediferenţiate pe clase de calitate
- 3.2. Analiza calităţii produselor ce se grupează pe clase de calitate
- 3.2.1. Coeficientul mediu al calităţii
- 3.2.1.1. Coeficientul mediu de calitate pe produs
- 3.2.1.2. Coeficientul mediu generalizator al calităţii
- 3.2.2. Preţul mediu
- 3.3. Analiza calităţii producţiei
- 3.3.1. Costul calităţii producţiei
- 3.3.2. Rebuturile
- 3.3.2.1. Suma absolută a rebuturilor
- 3.3.2.2. Nivelul relativ al rebuturilor
- 3.4. Consecinţele modificării calităţii produselor
- 3.5. Analiza diagnostic a calităţii produselor la SC BELCONFEX SRL
- Concluzii
- Bibliografie
- Anexe
Extras din disertație
Introducere
Problemele legate de realizarea calităţii reflectă o preocupare care a existat, există şi va exista mereu în întreprinderile care doresc să obţină maximul de efect cu un efort minim.
Calitatea reprezintă anasamblul de însuşiri şi parametri ale produsului care îi conferă acestuia proprietatea de a satisface necesităţile exprimate sau implicite.
Pentru a avea succes o firmă trebuie să ofere produse care satisfac un scop bine definit, aşteptările consumatorilor, se conformează standardelor şi specificaţiilor, măsurilor legale, sunt disponibile la un preţ competitiv şi sunt furnizate la un cost care să aducă profit.
Calitatea întăreşte încrederea clienţilor în produsele firmei, precum şi relaţiile existente între firmă şi mediul ei înconjurător. De asemenea, ea contribuie, în mod direct sau indirect, la creşterea vânzărilor, la menţinerea poziţiei firmei pe piaţă, cucerirea de noi nişe. Unul dintre factorii de creştere a eficienţei economice îl constituie competitivitatea produselor pe piaţa internă şi externă asigurată prin îmbunătăţirea permanentă a calităţii produselor şi racordarea ei la cerinţele pieţei.
Calitatea produselor poate fi urmărită şi analizată printr-o serie de indicatori care constituie expresii cantitative ale caracteristicilor acestora şi care au la bază caracteristicile esenţiale care exprimă parametrii funcţionali ai produselor.
Prin această lucrare am încercat o abordare teoretică şi practică a ceea ce este şi a ceea ce ar trebui să fie calitatea produselor şi analiza acesteia particularizată în industria de textile.
În cadrul prezentei lucrări, structurată pe trei capitole, se face referire la analiza calităţii produselor la SC BELCONFEX SRL, ce are ca obiect de activitate producerea şi comercializarea articolelor din textile în sistem en-gross.
În primul capitol, intitulat Necesitatea organizării sistemului informaţional pentru managementul firmei, am prezentat sistemul informaţional existent la SC BELCONFEX SRL, importanţa acetuia în desfăşurarea în condiţii de eficienţă a tuturor activităţilor firmei. Am descris, de asemenea, procesul tehnologic al societăţii şi sistemul informaţional contabil.
În cel de-al doilea capitol, intitulat Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, am evidenţiat metodele de contabilizare a stocurilor la societatea analizată, precum şi contabilitatea mărfurilor. În cadrul acestui capitol am inclus şi o prezentare a modului de evaluare, recunoaştere şi prezentare în situaţiile financiare a stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie, cu accent pe evaluarea la intrarea şi ieşirea din gestiune.
În cel de-al treilea capitol, intitulat Analiza diagnostic a calităţii produselor, am realizat o prezentare teoretică a indicatorilor utilizaţi în analiza calităţii şi am făcut analiza principalilor indicatori de calitate la SC BELCONFEX SRL.
Capitolul I: Necesitatea organizării sistemului informaţional pentru managementul firmei
Sistemul informaţional reprezintă puntea de legătură între sistemul decizional şi cel operativ, având ca scop asigurarea managementul firmei cu informaţiile necesare, fiind în acelaşi timp şi un mijloc de comunicare între aceste sisteme. Sistemul informaţional este, de asemenea, elementul de legătură dintre mediul intern şi extern al societăţii.
Sistemul informaţional trebuie să asigure o informare adecvată la toate nivelele, să selecteze informaţiile necesare cu eficacitate şi să fie uşor adaptabil la schimbări.
1.1. Rolul procesului tehnologic în organizarea sistemului informaţional
SC BELCONFEX SRL a fost înfiinţată în 1997 cu un capital social de 200 RON, având CUI 9124800 şi număr de înmatriculare în registrul comerţului J 04/45/1997. Sediul societăţii se află în Bacău, strada Războieni, nr. 7, bl.7, sc. E, et. 8, ap. 22. Numărul de telefon al societăţii este 0234/552083. Punctul de lucru al societăţii este situat pe str. Turbinei, nr. 4, Bacău.
Obiectul de activitate al firmei este producerea şi comercializarea articolelor confecţionate din textile. Organigrama societăţii este prezentată în anexa 1.
Produsele oferite de firmă sunt: fuste, bluze, jachete, bluzoane, blugi tip elegant şi punguţe din material textil sau imitaţie piele pentru ambalat produse cosmetice şi bijuterii.
Sistemul informaţional la SC BELCONFEX SRL oferă informaţii care permit cunoaşterea situaţiei existente în societate, a situaţiei trecute, precum şi anticiparea evoluţiei viitoare a acesteia.
Sistemul informaţional conţine ansamblul elementelor din cadrul firmei, care au ca scop asigurarea suportului informaţional folosit pentru îndeplinirea obiectivelor firmei.
Unul dintre obiectivele firmei îl reprezintă fabricarea articolelor confecţionate din textile, această operaţiune realizându-se cu ajutorul procesului tehnologic, la nivelul sistemului operaţional.
Procesul tehnologic din cadrul firmei SC BELCONFEX SRL reprezintă ansamblul operaţiilor pe care firele textile le suferă pentru a fi transformate în produse finite.
Echipamentele tehnologice care intră în dotarea atelierului de producţie sunt:
• maşini de cusut simple şi cu tăietor
• maşini de cusut cu 2 ace şi cu 4 ace
• maşini de surfilat
• maşini pentru butoniere
• bandzic
• mese de călcat, presă termoculat etc.
Fazele pe care procesul tehnologic le parcurge sunt prezentate în figura nr.1.
Figura nr.1: Fazele procesului tehnologic la SC BELCONFEX SRL
Sistemul informaţional, la nivel operaţional, sprijină luarea deciziilor pentru desfăşurarea activităţilor curente ale firmei, informaţii referitoare la producţie, aprovizionare cu materii prime, desfacere.
În cadrul întreprinderii există toate aceste activităţi care sunt interdependente între ele. Procesul tehnologic este parte integrantă a activităţii de producţie care este conectată cu celelalte activităţi din firmă. O eroare în realizarea procesului tehnologic conduce la apariţia unor perturbaţii şi în cadrul celorlalte elemente ale sistemului informaţional.
1.2. Importanţa sistemului informaţional în determinarea calităţii produselor finite
Sistemul informaţional are o influenţă majoră asupra funcţiilor întreprinderii, precum şi asupra structurilor pe care se bazează aceste funcţii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Diagnostic a Calitatii Produselor la SC Belconfex SRL.doc