Analiza Privind Profitabilitatea și Rentabilitatea în Cadrul Alpha Bank România

INTRODUCERE

Rolul băncilor în economie este legat de calitatea de intermediar principal în relaţia economisire-investiţii. Agenţii economici utilizează pentru activitatea de comercializare şi investiţie importante active financiare. O parte din ele sunt constituite din resurse proprii, iar alta din resurse atrase sub formă de credite acordate de către bănci.

De asemenea, băncile au şi calitatea de creator de monedă: ele transformă activele monetare în monedă, iar banca centrală prin emisiunea de bancnote creează la rândul ei monedă. Iniţial, emisiunea de bancnote era realizată de toate băncile, dar în prezent acest atribut revine băncii centrale, care este şi bancă de emisiune. În calitate de intermediari monetari băncile mobilizează economiile monetare disponibile şi le distribuie sub formă de credite pe termen scurt, mediu şi lung beneficiarilor pentru activitatea de exploatare, pentru investiţii, comerţ exterior şi altele.

Ca în orice activitate economică obţinerea profitului este un obiectiv al managementului financiar. În sistemul bancar profitabilitatea este un indicator cheie deoarece repartizarea profitului constituie o sursă importantă de generare a capitalului.

Indicatorii de profitabilitate sunt urmăriţi atât de acţionari şi potenţialii investitori, cât şi de autoritatea monetară.

Structural lucrarea cuprinde:

Capitolul I. Conţine o caracterizare generală a bancilor, a sistemului bancar romanesc si o prezentare a indicatorilor de profitabilitate.

Capitolul II. In acest capitol este prezentata banca ALPHA BANK ROMANIA S.A., structura sa organizatorică si obiectivele de dezvoltare.

Capitolul III. Prezintă o analiză a evoluţiei bancii in perioada 2006 – 2010 bazată pe studierea contului de profit si pierdere si pe portofoliul de credite.

Acestea sunt principalele repere care stau la baza structurală a prezentului proiect în abordarea căruia aspectele teoretice au fost completate studii de caz.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND BĂNCILE COMERCIALE

1.1. Băncile comerciale. Scurt istoric

Comerţul cu bani a apărut cu mult înaintea băncilor. Încă din Evul Mediu din rândul negustorilor s-au separat zarafii, cei care se ocupau cu comerţul de monede locale şi străine. În mâinile lor se concentrau disponibilităţile monetare ale negustorilor evitându-se riscul de păstrare al valorilor. Iniţial activitatea zarafilor s-a limitat la păstrarea în deplină siguranţă a acestor disponibilităţi. Cu timpul, din sumele păstrate, zarafii au început să acorde împrumuturi şi astfel au apărut primii bancheri.

Primele bănci au apărut în secolul al XVI-lea la Veneţia, Geneva, Milano. Tot în secolul al XVI-lea au apărut şi asociaţii de credit care acordau membrilor împrumuturi în condiţii avantajoase. Asemenea asociaţii au căpătat o largă dezvoltare în Olanda, Germania, Italia, Anglia. Apariţia băncilor moderne este legată de dezvoltarea schimburilor comerciale şi acumularea de capital monetar ca expresie a dezvoltării producţiei şi a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comerţului şi de desfăşurarea principalelor activităţi prin intermediul efectelor de comerţ, aceste instituţii financiare au fost denumite bănci comerciale.

Rolul băncilor în economie este legat de calitatea de intermediar principal în relaţia economisire-investiţii. Agenţii economici utilizează pentru activitatea de comercializare şi investiţie importante active financiare. O parte din ele sunt constituite din resurse proprii, iar alta din resurse atrase sub formă de credite acordate de către bănci.

De asemenea, băncile au şi calitatea de creator de monedă: ele transformă activele monetare în monedă, iar banca centrală prin emisiunea de bancnote creează la rândul ei monedă. Iniţial, emisiunea de bancnote era realizată de toate băncile, dar în prezent acest atribut revine băncii centrale, care este şi bancă de emisiune.

În calitate de intermediari monetari băncile mobilizează economiile monetare disponibile şi le distribuie sub formă de credite pe termen scurt, mediu şi lung beneficiarilor pentru activitatea de exploatare, pentru investiţii, comerţ exterior şi altele.

În evoluţia băncilor s-a afirmat mult timp un singur tip de bancă: banca comercială. Treptat s-au creat condiţii şi s-a simţit nevoia de specializare a unor bănci pe anumite funcţii sau activităţi. Băncile specializate desprinse din băncile comerciale include o sferă largă de instituţii de credit cu o gamă largă de diferenţieri de la o ţară la alta. Sistemul bancar cuprinde: banca centrală, bănci comerciale, bănci de afaceri, bănci cooperatiste, instituţii de credit specializate, societăţi financiare.