Rolul Politicilor Fiscale și Contabile în Maximizarea Performanțelor Societăților Comerciale

CAPITOLUL 1. CONCEPTE GENERALE ȘI FUNDAMENTĂRI TEORETICE PRIVIND SISTEMUL FISCAL ȘI CONTABIL

Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor pe care le reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi, în special, fiscale. Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar sau bănesc, de credit şi financiar), urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale a statului. Luarea în discuţie a sistemului fiscal este importantă şi necesară, întrucât din modul în care acesta este construit şi funcţionează se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi socială a unei ţări.

Sistemul de contabilitate cuprinde reglementările contabile și regulile privind aprobarea, semnarea și publicarea situațiilor financiare anuale. Reglementările contabile cuprind principiile contabile și regulile de recunoaștere, evaluare și prezentare a elementelor în situațiile financiare anuale, regulile de întocmire a situațiilor financiare anuale, formatul și conținutul situațiilor financiare anuale, planul de conturi, precum și conținutul și funcțiunea conturilor contabile.

1.1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND FISCALITATEA

Într-o economie de piaţă, fiscalitatea îmbracă un dublu aspect pentru agentul economic. Pe de o parte, ea constă în prelevarea obligatorie către stat, cu influenţă asupra trezoreriei întreprinderii, dând conţinut noţiunii de sarcină fiscală. Pe de altă parte, întreprinderea poate folosi şi în interesul ei principiile şi metodele fiscal; astfel, în activităţile de exploatare financiară sau de investiţii ale întreprinderii se pot utiliza metode şi tehnici ale căror influență fiscală oferă beneficii printr-o situaţie de trezorerie favorabilă.

Fiscalitatea reprezintă un factor major în deciziile investiționale, întrucât reprezintă un cost al afacerii, indiferent de tipul, mărimea sau locația geografică a acesteia.

Din punct de vedere economic, fiscalitatea poate fi conturată sub două aspecte: în sens larg şi în sens restrâns.

În sens larg, fiscalitatea este definită drept totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat în procurarea resurselor fiscale şi utilizarea lor pentru finanţarea de acţiuni publice şi influenţarea vieţii economice şi sociale. Ea cuprinde în principiu, problematica impozitelor şi pe cea a cheltuielilor publice. O sinteză a acestei definiţii ar putea fi formulată astfel: fiscalitatea semnifică procesele de mobilizare, alocare şi utilizare de resurse pentru satisfacerea unor nevoi considerate a avea caracter public şi implică raporturi între stat şi supuşii săi.

De asemenea, Gheorghe Manolescu susţine că, în sens larg fiscalitatea “se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice. Prin fiscalitate se stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de realizare a acestora” .

În sens restrâns, fiscalitatea presupune un ansamblu de procese economice de redistribuire a PIB de la persoanele fizice şi juridice la dispoziţia statului, în scopul acoperirii unor nevoi cu caracter public.

Tot în sensul restrâns fiscalitatea defineşte sistemul de principii, reguli şi norme legiferate privind: evidenţa şi gestiunea contribuabililor, stabilirea, evidenţierea şi stingerea obligaţiilor fiscale, controlul şi soluţionarea plângerilor, acordarea de asistenţă fiscală contribuabililor pentru cunoaşterea şi aplicarea corectă a legislaţiei fiscale.

Sistemului de impozite şi taxe, reprezintă un loc central în deciziile de politică fiscală, datorită importanţei fiecărui impozit în formarea resurselor publice sau influenţarea vieţii economico-sociale, în funcţie de ponderea şi structura impozitelor directe faţă de impozitele indirecte, precum şi modalităţile tehnice şi administrative utilizate pentru preluarea acestora la dispoziţia autorităţilor publice. Astfel, putem considera că sistemul fiscal, prin funcţiile sale, poate să împiedice sau să contribuie la dezvoltarea societăţii în general şi a întreprinderii în mod special.

Sistemul fiscal este structurat pe trei componente interdependente : impozitele şi taxele ca venituri ale statului, mecanismul fiscal şi aparatul fiscal.

Impozitele şi taxele reprezintă veniturile bugetului de stat care provin de la persoane juridice şi fizice, ce sunt utilizate în vederea efectuării cheltuielilor publice pentru realizarea funcţiilor şi sarcinilor puterii şi instituţiilor sale. “Impozitele, până la urmă, sunt cotizațiile pe care le plătim pentru privilegiul de a fi membrii unei societăți organizate.” (Franklin D. Roosevelt)

Impozitele, considerate de Karl Marx ”existența statului exprimată în limbaj economic”

Mecanismul fiscal reprezintă ansamblul de metode şi tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului precum şi instrumentele impunerii.

Aparatul fiscal derivă din însăşi legile care reglementează impozitele şi taxele. Statul îndeplineşte sarcinile fiscale prin instituţiile autorităţii publice (Parlament şi Guvern).

Alături de noţiunea de fiscalitate este folosită şi cea de fisc, definit ca administraţie, în sarcina căruia revin calculul, perceperea şi urmărirea plăţii impozitelor şi taxelor datorate statului de către contribuabili. Impozitele şi taxele reprezintă fundamentul şi motivaţia pe care este construită fiscalitatea. Ele sunt instituite prin legi sau alte acte normative bazate pe legi.

Sistemul de impozite şi taxe trebuie să îndeplinească următoarele funcţii :

a) finanţarea cheltuielilor publice, urmărindu-se obiectivul de randament bugetar. Nivelul prelevărilor obligatorii este determinat de mărimea cheltuielilor publice. Din acest punct de vedere, există sisteme fiscale mai liberale (în care sarcina fiscală suportată de contribuabili este mai redusă şi implicit intervenţie statului prin cheltuielile publice este de asemenea, mai redusă) şi sisteme fiscale intervenţioniste, în care statul îşi propune să finanţeze mai multe activităţi şi are nevoie de resurse mai mari, mobilizate îndeosebi prin impozite şi taxe (dar şi prin împrumuturi sau alte resurse nefiscale);

b) redistribuirea veniturilor conform principiului echităţii, care poate fi interpretată în sensul că, pe de o parte, cheltuiala cu impozitul trebuie repartizată cât mai echitabil între contribuabili şi, pe de altă parte, impozitul ar avea rolul de a corecta repartiţia veniturilor primare, pentru a o face cât mai echitabilă – de aici tehnici precum progresivitatea impunerii;

c) stabilizarea activităţii economice sau corectarea dezechilibrelor în scopuri de eficienţă economică. Impozitul este un instrument de politică economică şi poate juca un rol în sensul stimulării, descurajării sau stabilizării unor componente. Această funcţie se bazează, într-o anumită măsură, pe ipoteza potrivit căreia funcţionarea spontană a pieţei nu permite realizarea optimului colectiv – fiscalitatea poate astfel să fie utilizată pentru a corecta unele eşecuri ale pieţei.