Investigarea stiintifica a urmelor de incendii si explozi

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Investigarea stiintifica a urmelor de incendii si explozi.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

CAPITOLUL 1 – CONSIDERAȚII GENERALE 3
1.1 ASPECTE GENERALE ALE INFRACȚIUNILOR DE DISTRUGERE 3
1.2 Distrugerea 5
1.3 Distrugerea calificată 7
1.4 Distrugerea din culpă 7
CAPITOLUL 2. INCENDIUL ȘI EXPLOZIA. ASPECTE GENERALE 9
2.1 Incendiul – noțiune, cauze tehnice 9
2.2 Principalele cauze ale incendiilor 12
2.3 Cauze tehnice ale incendiilor 12
2.4 Focuri deschise 13
2.5 Corpurile încălzite si supraîncălzite 14
2.6 Scântei de materiale combustibile si de la sudura 15
2.7 Scântei si arce electrice 16
2.8 Scurtcircuitul 17
2.9 Trăsnetul 18
2.10 Scântei mecanice 18
2.11 Explozia si răbufnirea 19
2.12 Autoaprinderea 19
2.13 Reacţii chimice 20
2.14 Explozia – noţiune, cauze 20
2.15 Incendiul provocat intenţionat 23
2.15.1 Acţiunea intenţionata – cauza a incendiului 23
2.16 Scurte consideraţii despre fenomenul, ARSON’’ 24
CAPITOLUL 3. PARTICULARITĂŢILE CERCETĂRII LA FATA LOCULUI IN CAZUL INCENDIILOR SI EXPLOZIILOR 28
3.1 Necesitatea colaborării dintre organele de urmărire penala si alte organe in stabilirea cauzelor de incendii 28
3.2 Aspecte juridice ale cercetării incendiilor 29
3.3 Acţiuni concrete desfăşurate după lichidarea incendiului de către pompierii militari care au misiunea de cercetare a evenimentului 30
3.4 Faza statica si dinamica a cercetării la fata locului 31
3.5 Principalele categorii de urme care pot fi descoperite cu ocazia cercetării la fata locului in cazul incendiilor si exploziilor 35
3.5.1 Principalele urme ale incendiilor si exploziilor 35
3.6 Clasificarea principalelor urme ale incendiilor si exploziilor 35
3.7 Fixarea rezultatelor cercetării la fata locului 37
3.8 Fotografia judiciar-operativă 38
3.9 Identificarea victimei si dispunerea expertizelor medico-legale 39
CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNILOR SĂVÂRŞITE CU AJUTORUL INCENDIILOR SI EXPLOZIILOR 41
4.1 Cerinţe privind cercetarea urmelor de incendii si explozii 41
4.2 Activităţile desfăşurate pentru cercetarea urmelor incendiilor si exploziilor 42
4.3 Metode si procedee de cercetare a urmelor incendiilor si exploziilor 44
CAPITOLUL 5. DISPUNEREA CONSTATĂRILOR TEHNICO-STIINTIFICE SI A EXPERTIZELOR 47
5.1 Constatarea tehnico-ştiinţifică 47
CONCLUZII 50
BIBLIOGRAFIE 51

Extras din document

Infracțiunile de distrugere, în general, fie că sunt comise în dauna avutului public, fie că sunt săvârșite în dauna avutului privat, constituie infracțiuni care prezintă un grad ridicat de pericol social. Legea penală definește infracțiunea de distrugere ca fapta persoanei care prin propria energie fizică ori prin utilizarea de mijloace adecvate aduce pe nedrept vătămare materială unui bun care aparține altei persoane, lezând astfel fie existența bunului, fie starea de fapt a acestuia. Infracțiunea de distrugere face parte din categoria infracțiunilor patrimoniale iar sub aspectul caracterizării speciale aceasta este inclusă în subgrupul infracțiunilor patrimoniale care se săvârșesc prin vătămarea pe nedrept adusă direct bunurilor patrimoniale în materialitatea lor. Legea penală ocrotește așadar relațiile patrimoniale a căror firească formare și desfășurare sunt legate de existența acestor bunuri. La infracțiunea de distrugere se ocrotește starea materială a bunurilor, adică substanța și potențialul de utilizare al acestora. Acest aspect o diferențiază de infracțiunile săvârșite prin sustragere (furt, tâlhărie ș.a.), unde este ocrotită situația de fapt a bunurilor în sfera fiecărui patrimoniu. Infracțiunea de distrugere este o faptă de sine stătătoare. În unele cazuri ea este însă absorbită ca element constitutiv în conținutul unor infracțiuni complexe cum sunt: violarea secretului corespondenței , compromiterea unor interese de stat , sustragerea sau distrugerea de înscrisuri , reținerea sau distrugerea de înscrisuri , actele de diversiune , etc. De asemenea, legi speciale cum sunt cele referitoare la regimul silvic, vânatul, pescuitul etc. Reglementează infracțiunea de distrugere. În ceea ce privește obiectul material al infracțiunii de distrugere contra avutului privat, acesta poate fi orice bun mobil sau imobil. Importanța bunului (istorică, artistică, arhivistică etc.) sau a funcției sale sociale reprezintă împrejurări agravante ale infracțiunii. Pe de altă parte, acele lucruri lipsite de orice valoare economică (de exemplu frunzele uscate ale unui copac, risipite de vânt în curtea vecinului) ca și lucrurile abandonate (cum ar fi un scaun deteriorat azvârlit într-un șanț) nu pot fi obiect material al infracțiunii. Subiectul activ al infracțiunii este persoana care a comis acea faptă de distrugere, utilizând propria energie sau mijloace potrivite. Subiectul activ nemijlocit poate fi orice persoană, fără ca legea să prevadă o anumită calitate a acesteia. Prin excepție, alin. Final al art.219 din Codul penal reglementează un caz special al infracțiunii agravate de distrugere din culpă. Astfel, când dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. În cazul infracțiunii de distrugere agravată sau calificată ori săvârșită din culpă, chiar și proprietarul bunului distrus poate fi subiect activ. Infracțiunea poate fi comisă de mai mulți subiecți activi care pot fi coautori, instigatori, complici. Subiectul pasiv necalificat al infracțiunii de distrugere poate fi atât persoana al cărei bun a fost distrus, cât și aceea care avea un drept asupra bunului, a cărei calitate ar putea fi de locatar, creditor gajist etc. De asemenea, pot fi mai mulți subiecți pasivi (pluralitate) în cazul distrugerii de bunuri care aparțineau unor persoane diferite sau în cazul unui bun aflat în indiviziune. În ceea ce privește locul și timpul comiterii faptei, acestea nu condiționează existența infracțiunii dar ele au relevanță în privința evaluării gradului de pericol social pe care aceasta îl prezintă. Spre exemplu, atunci când fapta se desfășoară într-un loc sau la un moment când orice posibilitate de salvare era exclusă. Conţinutul juridic al infracțiunii de distrugere include o situație premisă și conținutul constitutiv al infracțiunii. Situația premisă se referă la existența materială și la potențialul său de utilizare a bunului. Nu prezintă importanță, sub aspectul existenței situației premisă, starea perfectă sau satisfăcătoare a bunului. Atât timp cât bunul, oricât de degradat ar fi, mai poate fi util, el este susceptibil de a fi distrus. Starea bunului are relevanță însă în stabilirea gravității faptei și a vinovăției autorului.

Secțiunea a 2-a

1.2 Distrugerea Infracțiunea de distrugere, în forma sa specifică - distrugerea simplă, este comisă prin realizarea următoarelor acțiuni:

- Distrugerea, adică desființarea, suprimarea totală a bunului, astfel încât bunul existent anterior este redus, de exemplu, la o grămadă de resturi informe;

- Degradarea, adică stricarea parțială a bunului, în urma căreia potențialul de utilizare a acestuia este redus, indiferent că el ar mai putea fi utilizat în acea stare sau în urma reparării;

- Aducerea în stare de neîntrebuințare a bunului, adică potențialul de utilizare a acestuia este anihilat (de exemplu, demontarea unui sistem tehnic, a unei mașini etc.);

- Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun expus pericolului de a fi distrus (de exemplu, împiedicarea localizării unui incendiu, efectuarea unor acte de natură să întârzie procedurile de preîntâmpinare a unei inundații);

- Înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare a bunului după ce au fost luate. O singură acțiune este suficientă dar pentru ca fapta să constituie elementul material al infracțiunii trebuie îndeplinită condiția ca bunul distrus să aparțină altei persoane. Distrugerea cu intenție a bunului nu constituie infracțiune ci un cvasidelict în situația în care s-a cauzat un prejudiciu persoanei care avea un drept asupra bunului distrus. Această cerință privește numai modalitatea simplă a infracțiunii, nu și modalitățile sale agravante sau variantele calificată (art.218 din Codul penal) și din culpă (art.219 din Codul penal).

Fisiere in arhiva (1):

  • Investigarea stiintifica a urmelor de incendii si explozi.doc

Bibliografie

1.-Constitutia României
2.-Codul penal al României
3.-Codul de procedură penală
4.-Decretul nr.79/1971 privind expertiza tehnică și contabilă, modificat prin Decretul nr.275/1973 și Decretul nr.396/1976
5.-Dosar 3-4/1984, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, București
6.-Codul Civil român
7.-Codul de procedură civilă
8.-Codul Silvic
9.-Normativul 120-89
-Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. 234/2010 pentru aprobarea Procedurii de determinare a riscului de arson.
10.-Revista Pompierii români nr.3/1993
11.Antoniu, G., Bulai, C. Practica judiciară penală, vol.III, Edit.Academiei Române
12.Bălulescu, I. Cauze tehnice de incendiere și prevenirea lor, Edit.Tehnică, București, 1971
13.Bălulescu, I. și colectiv, Noțiuni de fizică și chimie pentru pompieri, Edit CTP, București, 1971
14.Bercheșan, V. Cercetarea penală - Criminalistica-teorie și practică, Edit.și Tipogr.Icar, București, 2001
15.Bercheșan, V. Metodologia investigării criminalistice a omorului, Edit.Paralela 45, București, 2001
16.Bercheșan, V. Metodologia investigării infracțiunilor, Edit.Paralela 45, București, 2001
17.Ciopraga, A. Criminalistica, Tratat de tactică, Iași, 1996
18.Colecția ,,Buletinul Pompierilor’’,, 1962-1996, editat de Comandamentul Trupelor de Pompieri, București, 1997
19.Crăciun, I., Bălulescu, I. Agenda pompierului, Edit.Tehnică, București, 1993
20.Crișu, C. și colectiv, Codul juristului, ed.a IV-a, Edit.Argessis, Curtea de Argeș, 1996
21.Culegere de practică judiciară penală pe anul 1997, Curtea de Apel București, Cu note de V.Papadopol, Edit.Holding Reporter, 1998
22.Dobrinoiu, V., Nistoreanu, Gh. , Drept penal.Partea specială, Edit.Europa Nova, București, 1999
23.Dongoroz, V. și colectiv, Explicații teoretice ale Codului de procedură penal român, Partea generală, vol.I și Partea specială, vol.II, Edit.Academiei Române, București, 1975
24.Gheorghiță, M., Criminalistica, Edit.Museum, Chișinau, 1995
25.Golinski, S.A., Criminalistica, Edit.Știintifică, București, 1961
26.Loghin, O. Dreptul penal român, Partea specială, vol.I, Edit.Universul, București, 1994
27.Loghin, O., Toader, T. Drept penal român, Partea specială, Edit.Șansa SRL, București, 1997
28.Lucrările Simpozionului ,,Cercetarea știintifică a incendiilor’’, Oradea, 27-28 martie 1995, sub egida Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari
29.Mircea, I. Criminalistica, Edit.Lumina Lex, București, 1999
30.Nistoreanu, Gh. și colectiv, Drept procesual penal, Partea generală și Partea specială, Edit.Europa Nova, București, 1997
31.Revista Română de Criminalistică, nr.1-15
32.Stancu, E. Criminalistica, vol.I-II, Edit.ACTAMI, București, 1997
33.Stancu, E. Tratat de criminalistică, Edit.Universul Juridic, București, 2007
34.Suciu, C. Criminalistica, Edit.Didactică și Pedagogică, București, 1972
35.Tratat de procedura penală, ediția a II-a revăzută, Edit.PAIDERA, București, 1996
36.Tratat practic de criminalistică, Edit.M.I., vol.1-4
37.Volonciu, N. Drept procesual penal, Partea generală și Partea specială, Edit.Didactică, București, 1972
38.http://www.ziare.com/articole/explozie+butelie