Aplicarea in Contencios Administrativ a Prevederilor Articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului Privind Dreptul la un Proces Echitabil

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Aplicarea in Contencios Administrativ a Prevederilor Articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului Privind Dreptul la un Proces Echitabil.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 79 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

CAPITOLUL I
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
1.1. Noţiuni introductive
1.2 Contenciosul administrativ în dreptul comparat
1.3 Contenciosul administrativ în România
1.4. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
1.5. Procedura prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ – Recursul administrativ
CAPITOLUL II
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL
2.1. Consideraţii generale
2.2. Domeniul de aplicare al art. 6 din CEDO
2.2.1. Publicitatea procesului
2.2.2. Egalitatea armelor
2.2.3. Principiul contradictorialităţi
2.2.4. Motivarea hotărârilor şi dreptul la tăcere al acuzatului
2.2.5. Prezumţia de nevinovăţie
2.2.6. Dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei şi acordarea timpului şi facilităţil or necesare pregătirii apărării
2.2.7. Dreptul la apărare

Extras din document

CAPITOLUL I

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

1.1. Noţiuni introductive

Etimologic, cuvântul contencios provine prin filieră franceză (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certăreţ, adjectivul substantivului contentio = conflict, dispută, confruntare.

Noţiunea de contencios administrativ este o noţiune tradiţională a dreptului administrativ, fiind utilizată pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva actelor şi operaţiunilor administrative de recursurile administrative obişnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobândea caracter jurisdicţional (contencios) ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător, în felul acesta s-a ajuns – atât în doctrină, cât şi în legislaţie, mai ales în perioada interbelică – să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă (organ) de contencios administrativ (uneori instanţa în materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are o sferă de cuprindere mai largă, sau mai restrânsă, după cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi, fie numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe de judecată şi potrivit anumitor reglementări juridice, pe baza principiilor de drept public. Atât în accepţia generală cât şi în cea restrânsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul formal, organic.

Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprinde şi regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ). Sensul formal (organizatoric) se referă la organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii.

La rândul lor organele de contencios se împart în două categorii, şi anume: organe de contencios judiciar, competente să soluţioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege şi organe de contencios administrativ, competente să soluţioneze, potrivit legii, conflictele juridice în care cel puţin una dintre părţi este un serviciu public administrativ. Prin urmare şi activităţile desfăşurate de aceste organe vor fi activităţi de contencios judiciar sau activităţi de contencios administrativ, după caz.

1.2 Contenciosul administrativ în dreptul comparat

Conţinutul şi sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, şi implicit a noţiunii respective, au variat de la o ţară la alta, în aceeaşi ţară de la o perioadă la alta, de la un autor la altul. Aceste orientări diferite ale doctrinei – ce au avut, firesc, ecou în legislaţie, precum şi în jurisprudenţă – sunt determinate, în principal, de interrelaţiile care au fost fundamentate între sensul material şi sensul formal-organic al contenciosului administrativ.

Din punct de vedere formal-organic se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ:

• sistemul administratorului judecător;

• sistemul francez al jurisdicţiei speciale administrative (tribunale administrative şi Consiliul de Stat);

• sistemul anglo-saxon al instanţelor de drept comun, competente şi în materia contenciosului administrativ.

După cum se arată constant în literatura de specialitate, sistemul administratorului judecător era dominant în majoritatea statelor până la revoluţia burgheză din Franţa, deoarece jurisdicţia administrativă se identifica cu administraţia activă: „a judeca administraţia este tot a administra".

Odată cu victoria Marii Revoluţii Franceze, începând cu Franţa, majoritatea statelor europene au trecut la organizarea organelor statului potrivit cerinţelor principiului separaţiunii puterilor în stat şi anume în: organe ale puterii legislative, ale puterii executive şi ale puterii judecătoreşti. Cu toate acestea chiar Franţa a fost primul stat care a încredinţat contenciosul administrativ administraţiei, astfel încât s-a instituit de la început dualitatea jurisdicţiei, o jurisdicţie de ordin judiciar şi alta de ordin administrativ.

În doctrina franceză din secolul trecut contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a soluţiona litigiile dintre „administraţie" şi „administraţi". Cum în Franţa s-au înfiinţat, încă din perioada revoluţiei, tribunale administrative, în sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la coincidenţa între sensul organic (formal) şi cel material şi la următoarea definiţie dată de autorii francezi: „contenciosul administrativ cuprinde ansamblul litigiilor de competenţa tribunalelor administrative".

Sistemul francez se bazează pe două principii fundamentale:

1. Principiul separării activităţilor administrative de activităţile judiciare;

2. Principiul separării administraţiei active de justiţia administrativă, care constituie un ordin de jurisdicţie paralel şi separat de puterea judiciara.

Specificul sistemului francez constă tocmai în faptul ca justiţia administrativă are propriul său organ suprem, anume secţia de contencios a Consiliului de Stat, care, în ansamblu, ne apare ca o autoritate a „puterii executive" şi nu a „puterii judiciare". Aşa se explică de ce jurisdicţiile administrative sunt compuse din consilieri juridici (ai Guvernului şi ai administraţiilor) şi nu din magistraţi.

Sistemul francez al tribunalelor administrative, ca instanţe de contencios administrativ de fond şi cu tribunale administrative supreme, ca instanţe de fond şi de apel sau recurs, a fost preluat de majoritatea statelor europene, printre care menţionăm: Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Aplicarea in Contencios Administrativ a Prevederilor Articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului Privind Dreptul la un Proces Echitabil.doc