Imperativul Interzicerii Recurgerii la Forța Armată în Relațiile Internaționale

REZUMAT ŞI CUVINTE CHEIE

Lucrarea intitulată „Imperativul interzicerii recurgerii la forţa armată în relaţiile internaţionale” este structurată în patru mari capitole, concluzii şi bibliografie reprezentativă.

Prima parte a lucrării analizează problematica războaielor juste care sunt cele care nu au un caracter cotropitor şi agresiv, ci urmăresc apărarea popoarelor împotriva asupririi naţionale.

Dreptul la apărare este un drept indiscutabil, războiul de apărare, acţiunea de respingere a acţiunii de cotropire sunt pe deplin justificate. Cel ce se apără „nu poate înfăptui o nedreptate", am arătat în capitol doi.

Capitolul III conţine aserţiunile unor autori care susţin şi admiterea aşa-zisului război preventiv în cazul în care un stat, considerându-se ameninţat de un pericol armat iminent din partea altui stat, ar fi în măsură să recurgă - în mod preventiv - la forţa armată împotriva acestui stat.

În concluzie se afirmă că declanşarea unui asemenea război ar reprezenta o acţiune de autoapărare licită, deoarece ameninţarea iminentă este un act de agresiune. Se încearcă a se acredita teza potrivit căreia statul ameninţat ar avea dreptul să întreprindă „acţiuni urgente pentru contracararea pericolului", ceea ce ar explica pregătirea şi desfăşurarea războiului. In esenţă se încearcă a se demonstra necesitatea pedepsirii agresorului, înainte ca acesta să fi declanşat agresiunea.

Cuvinte cheie: forţă, ameninţare, relaţii internaţionale, război preventiv, agresor, autoapărare, ilicit, legitimitate, securitate.

INTRODUCERE

Evoluţia relaţiilor internaţionale la acest început de secol şi de mileniu impune înţelegerea necesităţii respectării principiilor şi normelor imperative ale relaţiilor dintre state şi - cu prioritate — a principiului nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa pentru soluţionarea disputelor existente.

Se constată astăzi - mai mult ca în anii precedenţi - tentaţia unor vremelnici lideri ai anumitor state de a recurge la forţă, în primul rând la forţa armată, pentru a-şi impune punctul de vedere şi a pedepsi liderii politici, statele şi popoarele care nu se subordonează.

In condiţiile contemporane, sublinierea importanţei principiilor şi normelor imperative ale relaţiilor dintre state este mai actuală ca oricând. In acest context, o cercetare ştiinţifică cu privire la cerinţa „Interzicerii recurgerii la forţa armată în relaţiile internaţionale" ar fi de natură: îl să atragă atenţia liderilor lumii asupra faptului că nu au dreptul că recurgă la forţă în relaţiile cu alte state, decât în condiţiile stipulate în Carta Naţiunilor Unite şi jx să încurajeze opinia publică internaţională în acţiunile, tot mai ample, de condamnare a războiului şi a tuturor celor tentaţi să-1 declanşeze în scopul realizării obiectivelor de dominaţie şi subordonare a unor popoare mai mici şi mai slabe.