Statutul Juridic al Minoritatilor Nationale din Ucraina

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Statutul Juridic al Minoritatilor Nationale din Ucraina.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 57 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: CĂPRĂRESCU NICOLAE

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

CAP. I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Repere istorico-statistice 05
1.2. Precizări conceptuale şi de definiţie 08
1.3. Drepturi individuale-drepturi colective 16
CAP. II
STATUTUL JURIDIC AL MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN UCRAINA
2.1. Statutul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în sistemul general de drepturi şi obligaţii
2.2. Conţinutul statutului minorităţilor naţionale din Ucraina 21
2.3. Reglementări în domeniul culturii 34
2.4. Problemele autonomiei naţional-teritoriale 37
2.5. Participarea la viaţa publică 39
2.6. Garanţiile de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale 42
2.7. Unele consideraţii privind comunitatea românească din Ucraina în contextul legislativ şi instituţional pentru minorităţile naţionale (cazul regiunii Cernăuţi)
2.8. Tratatul ucraineano-român şi problema minorităţilor 52
CONCLUZII 55
BIBLIOGRAFIE 57

Extras din document

REZUMAT ŞI CUVINTE CHEIE

Cuvinte cheie: resortisanţi, minorităţi, străini, apatrizi, ICNUR, drept de veto, relaţii interetnice.

Rezumat: Lucrarea intitulată „Statutul juridic al minorităţilor naţionale din Ucraina” este constituită din două mari capitole urmate de concluzii şi bibliografie selectivă reprezentativă.

În primul capitol am analizat drepturile şi libertăţi egale pentru toţi cetăţenii ţării precum şi egalitatea acestora în faţa legii, menţiune care este prezentă în Constituţia României şi în Legea privind minorităţile naţionale (art. l). Am considerat important să menţionăm că tot prevederile constituţionale (art.22(3)) interzic adoptarea de noi legi sau modificări la cele existente care ar putea să restrângă conţinutul şi volumul drepturilor şi libertăţilor existente. Pentru minorităţi un asemenea "veto" constituţional îşi are o valoare aparte în sensul că actele normative intrate în vigoare anterior adoptării Constituţiei (28 iunie 1996) prin elaborarea unui mecanism eficient de aplicare a lor şi totodată completarea cu altele - cu condiţia unei mai mari deschideri politice - pot crea un cadru propice de protecţie a acestei categorii de persoane.

În partea a două am menţionat drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale ca "parte integrantă a drepturilor general - recunoscute ale omului", care sunt reglementate atât prin legile Ucrainei cât şi prin tratatele internaţionale în domeniu la care Ucraina este parte. Recunoscând în mod oficial urmările dezastruoase pe care le-a produs regimul sovietic asupra identităţii naţionale a popoarelor şi minorităţilor naţionale din ţară, statul ucrainean s-a obligat să deschidă "o noua etapă în dezvoltarea relaţiilor interetnice", Ucraina urmând să asigure "o libertate deplină pentru dezvoltarea tuturor limbilor şi culturilor naţionale".

În concluzie am menţionat dorinţa fermă de a promova "principiile sfinte ale libertăţii, umanismului, echităţii, sociale, egalităţii în drepturi pentru toate grupurile etnice din Ucraina", care "împreună cu ucrainenii constituie poporul Ucrainei" se conţine şi în Declaraţia drepturilor naţionalităţilor Ucrainei din 1 noiembrie 1991, adoptată în preajma referendumului privind independenţa de stat.

CAP. I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Repere istorico-statistiee

Preocupări pentru crearea unui cadru legislativ referitor la protecţia minorităţilor naţionale în Ucraina au existat şi mai înainte.

Complexitatea istoriei, trecutul dramatic din imperiul rus a făcut ca odată cu destrămarea acestuia să se înţeleagă mai bine nevoia găsirii unei soluţii echitabile pentru problema naţională. La scurt timp după proclamarea statului ucrainean, guvernul preşedintelui Gruşevski a emis în 9 ianuarie 1918 legea autonomiei naţional-personale. Pentru naţiunile rusă, evreiască, poloneză, statutul creat prin această lege era acordat chiar prin prevederile exprese ale art.2. Celelalte etnii, lista cărora de asemenea era nominalizată - bielorusă, cehă, moldovenească, germană, tătară, greacă şi bulgară puteau beneficia de acest statut în urma unei cereri semnate de 10.000 cetăţeni ai statului, membri ai etniei respective. Etniile date urmau să se constituie în aşa-numitele "uniuni naţionale" (art.3) investite cu anumite competenţe de ordin legislativ care priveau viaţa comunităţii.

Lipsa, însă, a unui mecanism clar de realizare a acestor prevederi dar şi, mai ales, instaurarea într-un timp scurt a regimului sovietic au făcut ca legea să cadă în desuetudine.

Perioada anilor '20-'30, sub aspectul problematicii minorităţilor, a marcat un fenomen deosebit de interesant de revigorare a vieţii naţionale ca element al politicii sovietice de stat. Atât ucrainizarea centralizată cât şi sprijinirea altor etnii, prin intermediul structurilor specializate centrale şi locale, iniţiate în 1921 s-au terminat ca atare în 1933, iar formal printr-o serie de hotărâri ale organelor de partid centrale şi republicane emise între anii 1933-1937. De pildă, în anul de învăţământ 1929/30 în Ucraina îşi desfăşurau activitatea 1539 de şcoli ruse, 786 - evreieşti, 628 - germane, 121 - moldoveneşti, 73 - bulgare, 10 «armene, 8 - tătare, 2 - asiriene, etc. Un fapt şi mai semnificativ, atât sub aspect istoric cât şi ca posibilă sursă de inspiraţie pentru dezvoltarea pe mai departe, a cadrului legislativ în domeniu, îl constituie crearea unităţilor administrativ-teritoriale naţionale. Acestea se formau în localităţile unde minorităţile alcătuiau mai mult de 50% din populaţia totală, având ca scop satisfacerea intereselor naţional-culturale ale comunităţilor date.

Fisiere in arhiva (1):

  • Statutul Juridic al Minoritatilor Nationale din Ucraina.doc