Patru principii ale dreptului internațional public - cooperarea internațională, autodeterminarea, egalitatea în drepturi și respectarea obligațiilor internaționale

REZUMAT ŞI CUVINTE CHEIE

CUVINTE CHEIE

Dezvoltare istorică,autodeterminare,egalitate,suveranitate

REZUMAT

Suveranitatea statelor reclamã ca relaţiile dintre ele sã se stabilească de la egal la egal, acest principiu fiind denumit deseori şi principiul suveranităţii statelor.

Statele sunt egale în privinţa drepturilor şi obligaţiilor care decurg din suveranitatea lor, drepturi care trebuie respectate în mod egal de toate statele. Ele trebuie -şi îndeplinească în mod egal şi obligaţiile pe care şi le asumă.

Egalitatea în drepturi redã concepţia egalităţii funcţionale sau absolute, aceasta admiţând cã statele au capacitatea juridicã egalã de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii şi cã drepturile şi obligaţiile statelor trebuie sã fie egale, indiferent de inegalităţile de fapt dintre ele.

Acestei concepţii se opune egalitatea în faţa dreptului sau egalitatea juridicã, conform căreia egalitatea în drepturi se reduce la obligaţia de a nu face discriminare între statele mici şi cele mari (47.

O a treia concepţie dată egalităţii în drepturi este a egalităţii materiale, autori ca Von der Heydte, Sauer , P.H. Kooymans, S. Dahm pretinzând cã, pentru a putea vorbi de egalitate, trebuie sã existe o anumitã egalitate de fapt, care poate exista numai între statele aşezate pe aceeaşi scarã ierarhicã, adică între marile puteri ce exercitã hegemonia asupra celorlalte state.

Asemenea opinii contrazic dreptul internaţional, suveranitatea statelor, dreptul internaţional fiind expresia acordului de voinţă între statele suverane şi egale în drepturi.

Deci, concepţia corectă asupra egalităţii în drepturi est cea a egalităţii absolute sau funcţionale.

Principiul egalităţii în drepturi a statelor atrage numeroase consecinţe, găsindu-li aplicarea în diverse materii ale dreptului internaţional.

Ca o consecinţă cu caracter mai general constatãm cã statele participã cu drepturi egale la crearea normelor dreptului internaţional.

1. EVOLUŢIE, CARACTERISTICI ŞI ÎNSEMNĂTATEAError! Bookmark not defined.Error! Bookmark not defined. PRINCIPIILOR DREPTULUI INTERNAŢIONAL

1.1. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL – CATEGORII ISTORICE

Principiile fundamentale ale dreptului internaţional conţin regulile de conduită cele mai generale, a căror respectare este indispensabilã pentru dezvoltarea unor relaţii prieteneşti între state, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Aceste principii au un caracter juridic obligatoriu, deosebindu-se prin aceasta de principiile estetice sau regulile de curtoazie (comitas gentium) aplicabile în relaţiile internaţionale.

Principiile fundamentale ale dreptului internaţional sunt categorii istorice, nu au caracter etern sau imuabil.

Ele nu decurg din natura umanã sau din imperativele unei justiţii abstracte şi desprinse de societate, nu au caracter de “drept natural”,ci reprezintă idei conducătoare ale conţinutului tuturor normelor juridice.

Principiile dreptului au atât un rol constructiv cât şi un rol valorizator pentru sistemul de drept, deoarece ele conţin atât cerinţele obiective ale societăţii, cât şi cerinţe cu manifestări specifice în cadrul procesului de constituire a dreptului precum şi în procesul de realizare a acestuia.

Apariţia şi dezvoltarea acestor principii în diferite orânduiri sunt determinate de condiţiile materiale de existenţă şi sunt influenţate de diferiţi factori care orientează relaţiile şi dreptul internaţional.

Menţiuni despre rolul constructiv al principiilor dreptului întâlnim şi în relaţia specifică momentului creării dreptului, moment marcat de influenţa tradiţiei cât şi a inovaţiei.

Din punctul de vedere al tehnicii juridice tradiţia propune vechile sale modele, urmare a unui respectabil proces de acumulare şi sinteză, pe când inovaţia tinde spre a impune alte modele, adecvate necesităţilor momentului, în deplină concordanţă cu procesul de transformare şi de adaptare al societăţii la noile cerinţe.

Cuvântul „principiu” vine de la latinescul principium, care înseamnă început, obârşie, având sensul de element fundamental, fiind catalogat astfel drept un început în plan ideal, o sursă, o cauză de acţiune, un rezultat al unei experienţe sociale şi o reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei societăţii.