Titluri de valoare - cecul și biletul la ordin

Introducere

Una dintre formele juridice moderne ale circulației bunurilor o reprezintă circulația înscrisurilor (titlurilor) care încorporează anumite valori patrimoniale. Aceste valori circulă prin transmiterea înscrisurilor ce le reprezintă, înscrisuri precum: acțiunile, obligațiunile ce sunt emise de societățile pe acțiuni, cambia, biletul la ordin, cecul etc.

Instituționalizarea circulației titlurilor reprezintă „una din cele mai importante contribuții ale dreptului comercial la progresul activității comerciale moderne” .

Pentru desemnarea titlurilor care încorporează anumite valori patrimoniale este „utilizată în mod generic noțiunea de titluri de credit ori titluri de valoare, noțiune ce aparține dreptului german” .

Prezenta lucrare prezintă regimul juridic al cecului și cel al biletului la ordin.

Am ales ca ca și temă pentru această lucrare „Cecul și biletul la ordin”, deoarece consider de o reală utilitate teoretică și practică acest studiu întreprins în domeniul titlurilor de valoare. În contextul importanței titlurilor de valoare, consider că este necesar să observăm că o cunoaștere temeinică și adecvată a acestor înscrisuri se condiționează de studierea aspectelor de drept civil specifice titlurilor de valoare, urmare hiar a sorgintei de drept comun a acestora și în mod deosebit de studiul naturii juridice a titlurilor de valoare.

În cadrul lucrării am analizat modalitățile de emitere a cecului și a biletului la ordin, mențiunile esențiale pe care instrumentele financiare analizate trebuie să le cuprinsă, drepturile și obligațiile ce reies din cele două înscrisuri, cadrul normativ aplicabil acestora.

Lucrarea dorește să prezinte o imagine de ansamblu, unitară și actualizată asupra titlurilor de valoare în general, și a a cecului și biletului la ordin - în special, obținută ca urmare a studiului aprofundat al legislației, doctrinei și jurisprudenței.

Realizarea acestui studiu consider că este o necesitate determinată de creșterea rolului și locului titlurilor de valoare în contextul comercial intern, de complexitatea problemelor provocate de circulația și evoluția acestor înscrisuri și nu în ultimul rând de existența unui cadru normativ dinamic și amplu.

Actele normative care reprezintă cadrul juridic în materia titlurilor de valoare le regăsim în domeniul dreptului civil în general și în domeniul dreptului comercial în special, în multitudinea de norme speciale, derogatorii de la regimul dreptului comun.

Evoluția concepției asupra titlurilor de valoare este subsumată unui trend ascendent din punct de vedere al importanței și ponderii acestora în circuitul economic intern și internațional, ceea ce a condus la schimbări legislative succesive, din dorința manifestată a legiuitorului de a pune la dispoziția celor interesați un pachet legislativ clar și concis, actualizat și corelat cu prevederile legale europene, adaptat necesităților socio - economice actuale, flexibil din punct de vedere al oportunităților, însă ferm din punct de vedere al interpretării.

În partea practică a lucrării (capitolul patru), vom analiza câteva spețe din jurisprudența națională privitoare la modalitatea de utilizare a instrumentelor financiare analizate, aspecte din practică generată de tranzacțiile cu titluri de valoare.

CAPITOLUL I. TITLURILE DE VALOARE

I.1 Noțiunea de titlu de valoare

Titlurile de valoare reprezintă bunuri a căror natură juridică obligă la o dublă abordare: pe de o parte din perspectiva legislației de drept comun, reținând prevederile Codului Civil , iar pe de altă parte, din perspectiva legilor speciale - Legea nr. 58/1934 și Legea nr. 59/1934 .

Astfel că considerăm că analiza naturii juridice a titlurilor de valoare trebuie să se realizeze de o manieră comparativă - civilă și comercială -, iar nevoia unei expuneri clare și coerente impune fixarea terminologică a termenilor exprimați anterior.

Accepțiunea noțiunii de titlu este diferit în dreptul civil față de ceea din dreptul comercial. Astfel că în dreptl civil, conțiutul noțiunii de ”titlu” are două accepțiuni: ”titlu” este folosit „cu sensul de mijloc de probă - înscris care dovedește creanța sau dreptul -, adică documentul necesar și suficient în vederea obținerii executării prestației de la debitor” și ”titlu de valoare”, respectiv „documentul ce constată o creanță realizabilă după scurgerea unei anume periaode de timp, valoarează acordarea de credit debitorului până când creanța devine exigibilă” . Iar în dreptul comercial, conceptul de „titlu de valoare” implică „documentele a căror posesie este necesară pentru a se putea exercita dreptul, care derivă dintr-o operație de credit pe care o constată, cât și pentru a putea fi învestit cu acest drept oricare alt dobânditor ulterior al lor” .

Observăm că, din perspecitva dreptului civil, transmiterea titlului între persoane nu presupune și transmiterra dreptului ori creanței constatate prin înscris, iar cesiunea specifică acestui domeniu nu asigură protecția dobânditorului - cesionar care primește creanța așa cum aceasta există la cedent.

Din perspectiva Codului civil - semnalăm însă unificarea izvoarelor normative, pentru că, prin chiar textul art. 2 Cod civil, se statuează că acest izvor normativ de drept reprezintă reguli de drept comun pentru domeniile la care se referă litera și spiritul acestora, deci atât în materia civilă cât și în materie comercială, inclusiv în domeniul titlurilor comerciale de valoare, potrivit art. 2 Cod civil. Totodată dispozițiile art. 5 Cod civil, consacră aplicarea prioritară a dreptului comunitar, stipulând expres că normele dreptului comunitar sunt aplicabile în mod prioritar, indiferent de calitatea și/sau statutul părților.

Constatând că titlurile de valoare se remarcă printr-o contribuție deosebită la circulația modernă a bunurilor, consider că studiul naturii lor juridice solicită o corespunzătoare fixare a terminologiei aferente.

Perspectiva terminologică în materia titlurilor de valoare este necesară pentru a se evita neclaritățile, ambiguitățile, confuziile ce au fost sesizate în practica de specialitate, tocmai ca urmare a unei folosiri corespunzătoare. O astfel de analiză este realizată prin intermediul prezentării și discutării diferitelor opinii reținute în cadrul doctrinei străine cât și în cadrul doctrinei române. Astfel, în doctrina străină, remarcăm punctele de vedere prezentate în:

- Doctrina germană, care aprofundează, detaliază și distinge subtil în materia titlurilor comerciale de valaore. Reprezentanții săi utilizează termenii: „wertpapiere - hârtie de valoare” și „papierverte - valoarea hârtiei (bancnotele)”. Elementul caracteristic hârtiilor de valoare „Verkoperung” sau încorporarea unui drept a determinat alcătuirea categoriei ce poartă numele de „Volkomnevu Wertpapiere” sau „Wertpapiere Offentliches Glaubens” ceea ce semnifică „hârtie de valoare completă ori de credit public” .

- Doctrina italiană și doctrina americană, au grupat întro unică categorie, aceea a „titlurilor de credit”, toate instrumentele cu ajutorul cărora creditul este mobilizat prin operațiuni individuale ori de masă;

- Doctrina belgiană și franceză folosesc termenii de „titluri comerciale negociabile” ori „titluri negociabile”, termeni prin care înțelegem înscrisurile care prin ele însele oferă titularului legitimat exercițiul anumitor drepturi atașate, aflate sub incidența unui regim juridic particular.