Administratia Publica Locala in Romania

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Administratia Publica Locala in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 83 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Egyed Arpad

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ŞI ROLUL ACESTEIA ÎN SISTEMUL SOCIAL
1.1.Generalităţi privind administraţia publică din România
1.2.Rolul şi caracteristicile administraţiei publice locale
1.3.Sfera administraţiei publice locale
CAPITOLUL 2. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
2.1. Scurt istoric al evoluţiei legislaţiei în domeniul administratiei publice locale şi cadrul legal actual
2.2.Colectivităţile locale
2.3.Principiile organizării administraţiei publice locale
2.3.1. Principiul autonomiei locale
2.3.2. Principiul descentralizării serviciilor publice
2.3.3. Principiul deconcentrării administrative
2.3.4. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale
2.3.5.Principiul legalităţii
2.3.6.Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit
2.4.Organizarea si funcţionarea administraţiei publice locale în principalele state ale Uniunii Europene
2.4.1.Aspecte generale
2.4.2.Administraţia publică locală în Franţa
2.4.3.Organizarea administraţiei publice locale în Germania
2.4.4.Administraţia publică locală în Belgia
2.4.5.Organizarea administraţiei publice locale în Italia
2.4.6.Administraţia publică locală în Austria
2.4.7.Organizarea administraţiei publice locale în Spania
CAPITOLUL 3. SERVICIILE PUBLICE ŞI CALITATEA PRESTĂRILOR
3.1.Noţiuni generale privind serviciile publice
3.2. Modalităţi de gestiune a serviciilor publice
3.2.1. Consideraţii generale cu privire la gestionarea serviciilor publice
3.2.2. Concesionarea serviciilor publice
3.2.3. Asocierea în participaţie
3.2.4. Arendarea serviciilor publice
3.2.5. Prestarea serviciului în regie proprie
3.2.6. Serviciile publice în sistemul franchising
3.2.7. Serviciul public în locaţie de gestiune
3.2.8. Prestarea serviciilor publice în gestiune delegată unilateral
3.2.9. Achiziţia de bunuri şi servicii
3.3. Calitatea serviciilor publice
CAPITOLUL 4. Administraţia locală în România, în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ŞI ROLUL ACESTEIA ÎN SISTEMUL SOCIAL

1.1.Generalităţi privind administraţia publică din România

Administraţia se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea vieţii sociale, constituind una din cele mai utile activităţi umane. Administraţia publică în statul de drept reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic. Ea trebuie să fie continuă, omniprezentă, promptă şi energică, deoarece reprezintă necontenit statul, atât în interior, cât şi în exterior. În orice compartiment al vieţii sociale, procesul complex al administrării constă într-o activitate raţională şi eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare în scopul obţinerii unor rezultate maxime cu eforturi minime.

Complexitatea cerinţelor sociale, ridică în faţa administraţiei o serie de probleme, care trebuie rezolvate. Societatea cunoaşte un proces continuu de multiplicare şi diversificare a sarcinilor administraţiei, care impune necontenit îmbunătăţiri şi perfecţionări în structura şi activitatea administraţiei, prin utilizarea unor metode şi tehnici moderne.

În ţara noastră, tranziţia spre economia de piaţă a determinat o transformare şi în calitatea administraţiei, conducând la profesionalism. Administraţia publică din ţara noastră s-a văzut confruntată în ultimii ani cu schimbări semnificative în ceea ce priveşte cadrul propriu de funcţionare, aşteptările din partea cetăţenilor, atribuţiile şi responsabilităţile. Includerea ei, cel puţin declarativ, în procesul general de reforme a făcut-o să se confrunte cu un set de dileme caracteristice întregii societăţi. Ideea de reformă, atât de frecvent vehiculată, este prea des legată de formulări generale, soluţii formale, iar procesele de conducere şi organizare nu sunt considerate atât de importante în reformarea sistemului administrativ, accentuându-se tot mai des importanţa cadrului legislativ. Nu putem nega importanţa acestuia în reforma administraţiei publice, dar ignorarea necesităţii unei perspective strategice, lipsa unor preocupări constante referitoare la pregătirea managerială a responsabililor administrativi şi-a pus şi tinde să-şi pună încă amprenta asupra unor instituţii administrative, activitatea cărora este prea puţin bazată pe iniţiativă şi flexibilitate.

Termenul de administraţie derivă de la latinescul "administrare" care înseamnă a servi şi este în legătură cu cuvântul "magister" care îl desemnează pe stăpân, căruia i se subordonează servitorul şi pe care acesta trebuie să-l slujească.

Statul, termen care sugerează un „nucleu central”, în realitate este o reţea de organizaţii şi instituţii centrale şi locale diverse, care se ocupă cu asigurarea ordinii şi securităţii sociale, politice şi economice a unei comunităţi naţionale date.

Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, Administraţiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta. Astfel că, noţiunea de „administraţie publică” arată apartenenţa unei colectivităţi sau provenienţa de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, şi aşa mai departe sunt organe de stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese.

Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului formează puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare şi judecătorească. Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi limitele exercitării lor.

După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi cele locale.

Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii în unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

1.2.Rolul şi caracteristicile administraţiei publice locale

Sistemul administraţiei publice mai cuprinde şi organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orăşeneşti şi consiliile judeţene, care sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.

Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, oraşului sau a judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de conducere şi de execuţie. Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administraţia publică locală în unităţile administrativ teritoriale, respectiv în judeţe, oraşe şi comune. Prin aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că în interiorul său colectivităţile locale se administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Administratia Publica Locala in Romania.doc