Ascultarea Martorului

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Aceasta disertatie trateaza Ascultarea Martorului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 58 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof univ. dr. CARJAN LAZAR

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TACTICTICA
ACULTĂRII MARTORULUI 7
1.1. Drepturile şi obligaţiile martorilor 12
1.2. Excepţii de la obligaţia de audiere ca martor 13
CAPITOLUL II ASPECTE PSIHOLOGICE UTILIZATE ÎN TACTICA
ASCULTĂRII MARTORULUI 14
2.1. Percepţia senzorială a momentului judiciar 14
2.2. Interpretarea şi decodificarea clipei judiciare 14
2.3. Memorarea momentului judiciar 15
2.4. Redarea, rememorarea momentului judiciar 17
2.5. Aprecierea magistratului asupra forţei probante a mărturiei 19
2.5.1. Provenienţa mărturiei din punct de vedere al sursei 19
2.5.2. Mărturia din perspectiva legăturii martorului cu pricina şi cu părţile în proces 20
2.6. Repere particulare vizând mărturia şi martorul 21
2.6.l. Martorul persoană minoră. Aspecte psihologice ale etiologiei minciunii în comportamentul juvenil 21
2.6.2. Psihologia martorului minor 22
2.6.3. Aspecte tactice cu privire la ascultarea minorilor 23
2.7. Mărturia între bună şi rea-credinţă 24
2.7.1. Martorul de bună-credinţă. Consecinţele disfuncţionale din perspectiva agenţilor psihologici. Martorul în eroare. Martorul mincinos 25
2.8. Mărturia din perspectiva structurii caracteriale a martorului şi a mediului de provenienţă. Mentalităţi. Cutume. Obiceiuri 26
2.9. Mărturia şi concordanţa conţinuturilor 27
2.10. Mărturia şi contradicţia conţinuturilor 29
2.11. Reguli aplicate în ascultarea martorilor 30
2.12. Analogia 32
CAPITOLUL III REGULI UTILIZATE ÎN TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI 35
3.1. Reguli tactice aplicate în ascultarea martorilor 35
3.2. Elemente tactice aplicate în pregătirea ascultării martorilor 36
3.3. Stabilirea momentului audierii 36
3.4. Pregătirea audierii 37
3.5. Metodele tactice criminalistice practicate în interogarea propriu-zisă a martorilor 40
3.5.1. Comportarea tactică din momentul relatării libere a martorului 41
3.5.2. Norme tactice practicate în etapa formulării de întrebări 42
3.6. Verificarea şi aprecierea declaraţiilor martorilor 46
3.7. Particularităţi tactice in interogarea minorilor 47
3.8. Interogarea altor categorii de martori 47
3.8.1 Interogarea vârstnicilor 47
3.8.2. Interogarea unor martori handicapaţi
3.8.3. Interogarea persoanelor cu handicap psihic 48
3.8.4. Audierea persoanelor care nu cunosc limba română 48
CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ: REZOLVAREA UNUI CAZ DE OMOR CU AJUTORUL MARTURIILOR DEPUSE DE MARTORI 49
CONCLUZII 59
BIBLIOGRAFIE 61

Extras din document

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă, Tactica Ascultării Martorului, este structurată pe trei capitole, fiecare incluzând mai multe părţi, iar în încheiere prezintă concluzie şi bibliografia ştiinţifică utilizată.

Obiectivul general al lucrării este reflectarea tacticilor de ascultare a martorului în cadrul proceselor penale având ca aplicaţie un caz petrecut în ţara noastră, elucidat şi în urma declaraţiilor martorilor.

Metodologia cercetării ştiinţifice utilizată se bazează pe studiul bibliografic ştiinţific, al consultării legislaţiei în vigoare, pentru tematica aleasă, precum şi al informaţiilor electronice disponibile în domeniul temei.

Prima etapă constă în abordarea teoretică a tacticilor de audiere a martorilor, a legislaţiei în vigoare în acest domeniu, în etapa a doua s-a realizat studiul de caz în concordanţă cu tema aleasă şi cu metodologia de cercetare ştiinţifică. În ultima etapă s-au emis concluziile teoretice şi cele practice privind tactica ascultării martorului în cazurile penale.

Ascultarea martorilor de către organele de urmărire penală indiferent de statutul acestora în procesul penal, nu poate fi efectuată fără deţinerea unor abilităţi de psihologie judiciară. În acţiunea de recepţionare a declaraţiilor martorilor, se cere o perioadă de preluare şi de pregătire a informaţiilor privind fărădelegea făptuitorului, perioadă în care martorul datorită organelor sale de simţ deosebeşte împrejurări cu privire la infracţiunea săvârşită, un timp de păstrare în memorie a informaţiilor identificate şi o perioadă de relatare a acestor elemente organelor judiciare în forma reproducerii sau recunoaşterii

Pentru a crea această acţiune, participă, într-o anumită formă, toate categoriile de informaţii, câteva dintre acestea având un rol esenţial, simţurile vizuale şi cele auditive, deoarece sunt rare momentele când la realizarea mărturiei nu sunt implicate organele de văz şi auz, celălalte având un aport mai puţin important, simţurile tactile, cele olfactive şi cele gustative. Un subiect central privind ascultarea martorilor o reprezintă, determinarea nivelului în care informaţiile dobândite arată cele întâmplate, astfel putând fi format temeiul pentru pronunţarea unei concluzii echitabile în cauză. Este relevant faptul că, din experienţa judiciară, declaraţiile martorilor nu exprimă întotdeauna realitatea datorită unor motive şi stări ce depind de identitatea acestora şi de mediul în care au fost săvârşite faptele.

Studiile ştiinţifice au demonstrat, în cazul psihologiei judiciare, că recepţia, memorarea, percepţia şi reproducerea, sunt diferite de la o persoană la alta, direct proporţională cu dezvoltarea sa psihică, profesională, nivelul său de cultură şi împrejurările la care a asistat. În afară de aceste elemente se adaugă şi reaua-credinţă a martorului, precum şi erorile celor care fac ascultarea. Totalitatea acestor elemente duce la faptul că probele obţinute trebuie analizate cu mare atenţie. În literatura de specialitate, se specifică faptul că verificarea declaraţiilor unui martor şi aprecierea sau dezaprecierea lor nu poate fi realizată fără dobândirea noţiunilor psihice care stau la baza formării mărturiei

Cuvinte cheie: tactica, martor, psihologie juridică, drept penal, drept, justiţie,

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE PRIVIND TACTICTICA

ACULTĂRII MARTORULUI

Încă din timpurile primitive ale omenirii justiţia s-a impus ca un mod de judecare a probelor şi de pedepsire a faptelor şi indivizilor care produc fărădelegi şi suferinţe altor entităţi prin încălcarea normelor sociale cuvenite sau impuse. Statul de drept ar fi fost fără existenţă în lipsa justiţiei, lipsa acesteia însemnând fărădelegi şi nedreptăţi

Observarea fărădelegilor, stabilirea vinovăţiei făptuitorilor pe baza probelor şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi nu are loc doar prin mişcarea de judecată, respectiv prin aplicarea justiţiei. Statul organizează combaterea fărădelegilor printr-o mişcare mai diversificată şi complexă în care implică şi alte instituţii specializate

Justiţia exprimă o mişcare de rezolvare a litigiilor sub forma legilor, obiceiului, convenţiilor şi contractelor. Indivizi care aplică justiţia încearcă să afle adevărul în procesul cu pricina pentru a identifica exact fărădelegea, victimele, cauza, răspunderea şi responsabilii.

Creată pentru a fi o funcţie realizată independent şi imparţial, justiţia s-a format ca un sistem în care oamenii cred că îi poate apăra atunci când drepturile şi interesele lor legitime le sunt încălcate, ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare. Fiat justisia pereat mundus

În soluţionarea cazurilor penale, alături de organele judiciare, participă activ şi eficient şi alte organe menţionate de legea procesuală, incluse în sistemul judiciar; martori, experţi, interpreţi, agenţi procedurali, apărători, reprezentanţi etc.

În cadrul acţiunii desfăşurate cu asistarea subiecţilor amintiţi anterior apar relaţii juridice având drepturi şi obligaţii, curgând din dispoziţiile legale care exprimă conţinutul unor raporturi de drept specifice

Fisiere in arhiva (1):

  • Ascultarea Martorului.doc

Bibliografie

Alain Buquet, „Manuel de criminalistique moderne“, 2e édtion revue et omplétée, Presse Universitaires de France, 2003;
Constantin Aioniţoaie, Gheorghe Vasile, Stănică Tudor, Tactica criminalistică, Ministerul de interne, Serviciul editorial şi cinematografic, Bucureşti, 1989
Ciopraga Aurel, Criminalistică – Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi 1996
Camil Suciu, „Criminalistică“, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 1972;
Emilian Stancu, „Tratat de Criminalistică“, Ediţia a III-a revăzută si adăugită, Editura „Universul Juridic“, Bucuresti, 2004;
Ion Mircea, “Criminalistica“, Editura „Lumina Lex“, Bucuresti 2001.
Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005
Lazăr Cârjan, M. Chiper, Criminalistică, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2009
Lucian Ionescu, Criminalistică – Note de curs, Ed. Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Bucureşti 2002
Mircea Ion, Criminalistică, Lumina Lex Bucureşti 2001
Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, Probele în procesul penal, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2006
Muraru I., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Naturismul, Bucureşti, 1991
Paul Stefănescu, Lazăr Cârjan, Stiinţă versus crimă, Editura „Curtea Veche“, Bucuresti, 2001;
Tiberiu Bogdan, „Probleme de psihologie judiciară“, Editura Stiinţifică, 1973
Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi, „Psihologie Judiciară. Tratat universitar“, vol. I şi II, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti, 2001
Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală, vol. I, Editura Paideia, 1996