Concurența în domeniul asigurărilor

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orice tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice.

În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.

În contexul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca intre cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, este dorinţa de a te întrece pe tine întrecând pe altul. Dezvoltând această idee, rezulta că emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii, cu deosebirea esenţială că succesul propriu nu înseamnă nici înfrangerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am găsit în raport de emulaţie.

Concurenţa este definită ca o confruntare între agentii economici pentru câştigarea şi conservarea clientelei,în scopul rentabilizării proprei activităţi, însă potrivit unei caracterizări cuprinzătoare, prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi, în consecinţă, a sporirii volmului de afaceri.

Concurenţa este factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă.

Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului normal, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depăşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate.

Apoi, va trebui să concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie avantajoasă.

Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieţei. Desigur, că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă.

Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, deci la nivel microeconomic, se observă câştigarea unei poziţii mai bune faţă de perioada anterioară. Se ştie că datorită concurenţei existente într-o economie de piaţă vor exista întotdeauna şi învingători dar şi învinşi. Astfel, învingătorul, întreprinderea sau organizaţia în cauză, va considera benefică concurenţa, deoarece i-a permis să-şi mobilizeze toate eforturile, resursele şi abilităţile de care dispune pentru a atinge o poziţie competitivă superioară prin obţinerea unui avantaj competitiv cert faţă de ceilalţi competitori. Odată cu atingerea unei poziţii de lider pe o anumită piaţă de referinţă, agentul economic trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a terminat. El va trebui să continue să se adapteze la mediu concurenţial, să fie flexibil la noile modificări din mediul la care se raportează, să caute noi strategii competitive, cu alte cuvinte să fie permanent “în alertă”, să caute noi soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra poziţia câştigată.Este evident că pentru un agent economic situat în poziţia de “învins”, concurenţa va fi mai puţin benefică, deoarece aceasta l-a eliminat, el nereuşind să câştige un loc în cadrul pieţei de referinţă. Dar, poate paradoxal, ea poate deveni benefică, dacă acest agent economic va conştientiza că a piedut datorită propriilor greşeli, din care va trebui să înveţe pe viitor. Şi poate că aici intervine cel mai clar conceptul de strategie, dacă ne referim la felul în care sunt utilizate resursele existente, deoarece demersul strategic este singurul care determină rezultatele activităţii agentului economic. Piaţa va fi dominată de cel care va şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care dispune, de cel care va şti să adopte o strategie competitivă avantajoasă. Un “învins” are poate şansa de a imita strategiile învingătorilor, în felul acesta putând reuşi să-şi recâştige o poziţie în cadrul pieţei respective.