Contractul de Mandat

CAPITOLUL I

Mandatul în dreptul civil

Secţiunea I. Mandatul cu reprezentare

1.1. Noţiune şi reglementare

Noţiune. Potrivit art. 1532 C. civ. mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoa¬ne de la care a primit însărcinarea.

Definiţia dată mandatului de Codul Civil, deşi conţine elementele ge¬nerale ce caracterizează acest contract, are însă neajunsul de a nu-l delimita suficient de alte contracte civile (de exemplu, de contractul de antrepriză sau de contractul de muncă).

În doctrină s-a apreciat că mandatul este un contract, prin care o per¬soană numită mandant împuterniceşte o altă persoană numită mandatar să o reprezinte la încheierea de acte juridice, în numele ei .

Din cele de mai sus rezultă că, părţile contractului de mandat sunt mandantul (persoană fizică sau juridică) care împuterniceşte o altă per¬soană să încheie acte juridice pe seama sa şi mandatarul (persoană fizică sau juridică) care se obligă să încheie acte juridice în numele mandantului.

De menţionat că, trimisul sau mesagerul nu pot fi asimilaţi mandatarului, ei executând, de re¬gulă, servicii care nu implică încheierea de acte juridice şi, oricum, nu au ca¬litatea de reprezentanţi ai mandantului (activitatea lor putând fi calificată ca antrepriză).

În general, contractul de mandat este rodul exclusiv al voinţelor reunite ale mandantului şi respectiv, mandatarului, însă raporturile juridice de man¬dat pot fi generate şi de litera legii; de exemplu, art. 35 alin. (2) C. fam. insti¬tuie prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi în ceea ce priveşte ac¬te¬le de administrare (şi uneori chiar de dispoziţie) cu privire la bunurile co¬mune .

Mandatul are o planşă largă de acţine: de la activităţi simple de repre¬zentare (de exemplu, exercitarea votului într-un consiliu de administraţie), până la activităţi complexe (de exemplu, administrarea unui patrimoniu) .

Reglementare. Sediul materie se află în Codul civil, Cartea a III-a, Titlul IX „Despre mandat”: Capitolul I „Despre natura mandatului”, art. 1532-1538, Capitolul II „Despre îndatoririle mandatarului” art. 1539-1545, Capitolul III „Despre obli¬gaţiile mandantului art. 1546-1551 şi Capitolul IV „Despre diferitele moduri după care mandatul. 1552-1559 .

1.2. Caractere juridice şi delimitare

1.2.1. Caractere juridice.

a). Mandatul este un contract consensual deoarece pentru încheierea lui valabilă este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor.

În practică, mandatul, ca instrumentum, se prezintă sub forma unui înscris, care de cele mai multe ori poartă numele de mandat, procură sau împu¬ter¬nicire. În limbajul juridic curent, se mai foloseşte şi termenul de „delegaţie” (total inadecvat) .

Dovada mandatului se face, de regulă, potrivit dreptului comun (art. 1191 alin. 1, 2, şi 3), atât fa¬ţă de părţi, dar şi faţă de terţul contractant (nu şi de alţi terţi), respectiv înscris peste 250 lei, interdicţia probei cu martori etc. Ca o excepţie de la regula de mai sus, dacă mandatul este tacit do¬va¬da se va putea face atât între părţi cât şi faţă de terţi prin orice mijloace de probă admise de lege, indiferent de valoarea actului .