Drept administrație publică europeană

CAPITOLUL I

CADRU GENERAL

Secţiunea 1. Introducere

Fiecare stat protejează drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi vârstnici, în funcţie de realităţile şi particularităţile sale economice, sociale, culturale.

Într-o lume tot mai integrată însă, au apărut preocupări majore ale statelor şi organismelor internaţionale pentru protecţia juridică a populaţiei vârstnice, aflată în creştere, precum şi demersuri de aderare la un corp comun de norme.

Analiza problematicii protecţiei sociale a vârstnicilor se plasează în contextul opţiunii ţării noastre de integrare în Uniunea Europeană. Carta Socială Europeană, unul dintre marile tratate ale Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului, constituie instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială.

Este primul tratat internaţional care consacră dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi excluderii sociale – două atingeri majore aduse demnităţii umane care privesc, într-o măsură semnificativă, şi demnitatea persoanelor vârstnice.

Conform Cartei Sociale Europene, protecţia socială pentru ansamblul populaţiei, care priveşte, implicit, şi persoanele vârstnice, vizează dreptul la protecţia sănătăţii, la securitatea socială şi medicală, dreptul de a beneficia de servicii sociale.

Protecţia specială a unor categorii de persoane se referă, pe lângă copii, adolescenţi, mame, familii, persoane handicapate, imigranţi, şi la persoanele vârstnice.

Articolul 23 al Cartei, privitor la „Dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială” vizează măsuri care să permită persoanelor vârstnice să rămână membri deplini ai societăţii cât mai mult timp posibil, prin intermediul:

a) unor resurse financiare suficiente care să le permită să ducă o existenţă decentă şi să participe activ la viaţa publică, socială şi culturală.

b) difuzării informaţiilor privind serviciile şi facilităţile disponibile pentru persoanele vârstnice şi posibilităţilor de a recurge la acestea.

Declaraţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei evidenţiază că îmbătrânirea demografică, modernizarea şi alte schimbări sociale aflate în curs sunt însoţite de o serie de ameninţări la adresa persoanelor vârstnice şi a coeziunii sociale. Se subliniază că protecţia nu constituie decât un capitol al reflecţiei asupra viitorului persoanelor vârstnice.