Dreptul la Libera Circulatie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Dreptul la Libera Circulatie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 50 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

ABREVIERI 1
CAPITOLUL I. 4
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE. 4
1.1Preliminarii. 4
1.1.1Protecţia internaţională a drepturilor omului. 4
1.1.2Istoricul şi evoluţia Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. 6
1.3 Reglementarea dreptului la liberă circulaţie în documentele internaţionale. Regimul circulaţiei cetăţenilor străini pe teritoriul ţării noastre. 7
CAPITOLUL II. 12
STABILIREA CONŢINUTULUI DREPTULUI LA LIBERĂ CIRCULAŢIE CONFORM DOCUMENTELOR INTERNAŢIONALE ŞI NAŢIONALE. 12
2.1 Regimul juridic al persoanelor care au dreptul la liberă circulaţie. 12
2.1.1 Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor 12
2.1.2 Persoane cu drept la liberă circulaţie 13
2.1.3 Intrarea şi şederea neautorizată a persoanelor cu drept la liberă circulaţie 14
2.1.4 Condiţii pentru refuzul acordării dreptului de intrare în cazul persoanelor cu drept la liberă circulaţie. 16
2.2 Teoria şi practica spaţiului Schengen. 18
2.2.1 Spaţiul Schengen şi integrarea europeană. 18
2.2.2 Bazele normative ale abordării conceptului de spaţiu Schengen. 23
2.3 Înlăturarea ultimelor obstacole in calea liberei circulaţii a persoanelor in spaţiul comunitar prin demersurile teoretice înregistrate în Pilonul 3 –Justiţie şi Afaceri interne. 26
CAPITOLUL III. 30
LIMITĂRI ALE LIBERTĂŢII DE CIRCULAŢIE. 30
3.1.Consideraţii generale. 30
3.2 Restrângeri ale libertăţii de circulaţie în jurisprudenţa Curţii Europene. 31
3.3. Restrângeri ale libertăţii de circulaţie în dreptul român. 35
3.2.1 Obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara. 35
3.2.2 Restrângeri ale libertăţii de circulaţie ca urmare a dispunerii măsurii liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune. 37
3.2.3 Restrângeri ale libertăţii de circulaţie ca urmare a dispunerii amânării sau întreruperii executării pedepsei. 38
3.2.4 Restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanei condamnate definitiv la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă. 38
3.2.5 Restrângerea dreptului la circulaţie în temeiul art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afara teritoriului ţării de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România. 39
3.3 Jurisprudenţa C.E.D.O privind dreptul la liberă circulaţie. 41
1.Hotararea CEDO in cauza Sissanis impotriva Romaniei 2 Decembrie 2008 41
2. Masura restrangerii exercitarii dreptului la libera circulatie al persoanei pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene. Aplicarea normelor conventionale. 45
CONCLUZII 47
BIBLIOGRAFIE 50

Extras din document

CAPITOLUL I.

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE.

1.1 Preliminarii.

1.1.1 Protecţia internaţională a drepturilor omului.

Dreptul internaţional modern al drepturilor omului s-a născut la finele celui de al doilea război mondial când descoperirea şi dezvăluirea atrocităţilor comise în timpul Holocaustului, în care se estimează că au decedat peste 10 milioane de persoane, a relevat necesitatea codificării unor standarde internaţionale de protecţie a drepturilor omului, precum şi crearea unor sisteme de garantare a respectării acestora.

Faţă de poziţia anterioară războiului mondial, conform căreia protecţia drepturilor omului era o problemă strict de drept intern, a apărut un puternic curent de opinie potrivit căruia protecţia drepturilor şi libertăţilor omului este un mijloc puternic de a asigura continuitatea valorilor democratice şi de a garanta pacea şi securitatea internaţională. Astfel, statele învingătoare, dar şi noile guverne ale statelor învinse, au răspuns acestei idei şi au creat Organizaţia Naţiunilor Unite, au înfiinţat tribunalele pentru crime de război de la Nuremberg şi Tokyo şi au încheiat cele patru convenţii de la Geneva din 1949. La scurt timp, organizaţiile regionale interstatale din Europa şi America au creat structuri proprii pentru protejarea drepturilor omului.

Disensiunile politice dintre state, accentuate până la extrem în perioada războiului rece, sistemul eminamente politic de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru drepturile omului, reticenţa statelor faţă de instituţiile supranaţionale, precum şi minoritatea statelor democratice în cadrul Adunării Generale au condus la lipsa mecanismului prin care respectarea drepturile enunţate cu atâta forţă în Declaraţia Universală şi pactele ce au completat-o să devină o practică curentă a statelor.

Este suficient menţionarea faptului că în 1989 România lui Ceauşescu deţinea preşedinţia Comisiei pentru drepturile omului sau că există mai multe rezoluţii ale Adunării generale de condamnare a Statelor Unite decât a Chinei în problema respectării drepturilor fundamentale

Pentru a proba ineficienta organizaţiei universale în atingerea obiectivelor sale şi valoarea pur declarativă a multora dintre actele emise de aceasta.

De aceea, statele vest-europene, la care s-au adăugat după 1990 şi cele est-europene, singurele care au regăsit interese politice comune, au transpus la nivel regional principiul respectării drepturilor şi libertăţilor omului, căutând şi găsind modalitatea adecvată de garantare a acestora.

Chiar preambulul Convenţiei europene a drepturilor omului prezintă acest instrument ca traducând dorinţa statelor europene de a lua primele măsuri strict necesare asigurării garantării colective a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia universală, dar subliniază în acelaşi timp existenţa unui patrimoniu comun ideal şi a unor tradiţii politice privind respectul libertăţilor fundamentale şi preeminenţa dreptului.

1.1.2 Istoricul şi evoluţia Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

După mai multe serii de lucrări pregătitoare şi discuţii la nivel politic, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost adoptată la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Convenţia a fost ulterior amendată prin 11 protocoale adiţionale, prin care s-au recunoscut drepturi şi libertăţi care nu existau în varianta iniţială şi s-au făcut anumite modificări procedurale.

Crearea unei instanţe independente de voinţa politică a statele care să verifice respectarea Convenţiei şi posibilitatea deschisă oricărei persoane fizice ori juridice de a sesiza Curtea europeană a drepturilor omului au reprezentat cheia succesului de care s-a bucurat modelul european. Privită iniţial cu reticenţă şi tratată cu neîncredere de către juriştii europeni, dovadă fiind numărul extrem de mic al cauzelor în perioada iniţială, sistemul jurisprudenţial a căpătat în timp consistenţă şi coerenţă, ajungând ca de la 2-3 cauze judecate pe an în anii 1960, să fie nevoită să se pronunţa asupra a sute de plângeri anual începând cu anii 1980.

Este vorba de un sistem jurisprudenţial unic, care reprezintă un drept cutumiar internaţional şi regim autoreferenţial. Vorbim de un sistem cutumiar pentru că esenţa sa este chiar jurisprudenţa Curţii şi a fostei Comisii europene a drepturilor omului, care se consideră legate prin precedente - principiul anglo-saxon stare decisis.

Este în acelaşi timp un sistem autoreferenţial în măsura în care organele de la Strasbourg operează complet independent faţă de orice altă instituţie juridică ori politică, fiind complet independent atât faţă de sistemele judiciare ale statelor membre, cât şi faţă de organele Consiliului Europei. Prin aceste caracteristici, Convenţia instituie o ordine juridică sui generis departe de slăbiciunile dreptului internaţional clasic, oferind un nivel al protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care nici un alt sistem, universal ori regional, nu poate să pretindă că 1-a atins.

Pe de altă parte, acest sistem este singurul care a permis în mod real oricărei persoane să se adreseze Curţii şi să obţină repararea prejudiciului, introducând astfel persoana fizică între subiectele de drept internaţional. Astfel individul este protejat făcând abstracţie de orice condiţie de naţionalitate ori reciprocitate ce caracterizează dreptul internaţional.

Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul la Libera Circulatie.doc