Eradicarea Corupției în Sectorul Public Condiție a Integrării României în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Fenomenul corupţiei a devenit de-a lungul anilor un subiect fierbinte, atrăgând atenţia guvernelor, agenţiilor internaţionale de ajutoare şi de credit, lumii afacerilor şi unui număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă din diverse domenii.

Fenomenul corupţiei este unul structural şi global care implică toate sectoarele societăţii, afectând deopotrivă societăţile dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare iar comunitatea internaţională trebuie să recunoască faptul că fenomenul corupţiei este înrădăcinat în relaţiile dintre indivizi şi organizaţii, implicând practici de furt, fraudă, mituire, extorcare, abuz de fonduri, nepotism şi spălarea produsului infracţional.

Corupţia slăbeşte dezvoltarea, subminează drepturile omului, procesele democratice şi guvernarea colectivă şi are un impact profund asupra celor săraci, negându-le dreptul la şansă, la alocarea echitabilă a resurselor şi posibilitatea de a participa cu drepturi depline în procesele politice şi economice.

Corupţia rezultă în mod frecvent din interferenţa dintre sectorul privat şi cel public, iar lăcomia după avere personală prin mijloace corupte a lărgit prăpastia dintre bogaţi şi săraci la nivel global, regional şi naţional, subminând totodată valorile democratice.

Iată doar câteva motive, dar mai mult decât suficiente pentru a aduce în centrul preocupărilor noastre fenomenul de corupţie, care de altfel ne este atât de bine cunoscut, prin practicile sale care s-au înrădăcinat în viaţa de zi cu zi, încet, încet, dar în fiecare zi cu amploare tot mai mare, ajungând să aibă efecte devastatoare asupra vieţii şi comunităţii în care trăim.

La înfiinţarea Centrului Naţional pentru Integritate, o altă instituţia anti-corupţie, cineva spunea că „lupta împotriva corupţiei nu presupune numai măsuri, dar şi o schimbare a atitudinii şi mentalităţilor”. O mentalitate formată în timp este foarte greu de schimbat, această schimbare trebuie să înceapă în primul rând cu fiecare dintre noi. Centrul Naţional pentru Integritate crede că va reuşi asta prin cooptarea tinerilor la acest proiect, deoarece spun ei, „studenţii de azi vor fi formatorii de opinie şi liderii de mâine şi tocmai de aceea văd necesară formarea lor în spiritul luptei anti-corupţie”.

CAPITOLUL 1.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CORUPŢIA

1.1 Noţiunea de corupţie

Adam Smith, patriarhul economiei politice şi autorul bibliei sale „Avuţia naţiunilor, cercetare asupra cauzelor şi naturii ei” publicată în 1776, a exprimat concepţia ce a stat la baza liberalismului economic: „interesul public este cel mai bine deservit atunci când indivizilor le este permis să-şi urmărească propriile ţeluri”. Doctrina lui Smith nu mai este valabilă în cazul funcţionarilor publici care, urmărindu-şi propriul scop, neglijează interesele comunităţii aducând prejudicii majore, sociale şi economice.

Cuvântul provine de la termenul latin coruptio , caracterizând comportarea funcţionarului care, în schimbul banilor sau al altor foloase necuvenite, îşi comercializează atributele funcţiei cu care a fost investit.

Corupţia a existat încă din antichitate, în special în rândurile funcţionarilor publici, iar în anumite perioade istorice, oferirea şi primirea de foloase necuvenite de către funcţionari au fost acceptate ca fiind ceva firesc şi ţinând de o anumită curtoazie.

Kilgaard, consultant pe plan mondial în materie de corupţie a prezentat o formulă matematică pentru a arăta cum corupţia depinde direct de funcţionarul public, de monopolul pe care i-o dă funcţia respectivă, de faptul că rămâne la discreţia acestuia de a lua anumite hotărâri, iar simţul responsabilităţii acestuia acţionează invers proporţional cu incidenţa corupţiei:

C (corupţie) = M (monopolul puterii) + D (discreţie) – A (accountability = responsabilitate)

Monopolurile, distrug concurenţa şi, atunci când sunt însoţite de libertatea de decizie, încurajează procesele măsluite, recompensând mai degrabărelaţiile decât luarea deciziilor în mod deschis şi onest. Libertatea de decizie în absenţa asumării responsabilităţii este diametral opusă instituţiilor publice şi de piaţă puternici şi eficiente: graniţele dintre politică şi economie sau dintre interesele publice şi cele private sunt slăbite ori subminate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre regulile corectitudinii, consecinţa fiind transformarea accesului la persoanele care iau decizii într-un bun care poate fi vândut sau cumpărat. Relaţiile şi graniţele dintre bogăţie şi putere vor fi controlate de oficialii corupţi şi de acoliţii lor, nu de legi sau de organizaţii responsabile.

La întrunirea anuală din 2003 a Forumului Economic Mondial, Klitgaard a precizat că în cazul corupţiei sunt vinovate în mod egal atât partea ofertantă, cât şi partea care cere, iar în discuţiile mai recente, balanţa înclină spre prima.

La ora actuală , corupţia este considerată un fenomen social cu efect devastator asupra dezvoltării economice, fenomen adânc înrădăcinat în procesul de dezvoltare al societăţii umane şi care are o determinare complexă – fiind influenţat de contextul social, economic, cultural şi tradiţional proprii fiecărei ţări. Corupţia se caracterizează prin: specificitate – fiecare ţară prezentând un mixaj diferit de factori favorizanţi; prin universalitate, omniprezenţă – existând atât în ţările în curs de dezvoltare precum şi în ţările dezvoltate şi prin faptul că este un act deliberat, calculat, şi nu accidental.

Michael Johnson defineşte corupţia ca fiind „un abuz de funcţiile sau resursele publice pentru beneficiul privat”, cu sublinierea că „noţiunile de abuz, public, privat şi chiar beneficiu sunt controversate în numeroase societăţi şi cunosc diferite grade de ambiguitate în cele mai multe dintre ele”.

Fenomenul de corupţie a luat amploare, corupţia este o realitate, dar nu putem generaliza că a cuprins „întreaga societate românească”. O altă greşeală este politizarea excesivă a fenomenului. Se susţine de multe ori că, cei de la guvernare sunt cei mai corupţi, că ei ar trebui să fie primii deferiţi justiţiei, dar că organele judiciare nu au procedat în acest sens. Este adevărat că, cei care deţin puterea au cele mai mari posibilităţi de a fi corupţi, dar această posibilitate nu trebuie generalizată.