Euro - moneda unică europeană

CAPITOLUL I – EURO, MONEDA EUROPEANĂ

Secţiunea 1 - Naşterea Euro

1.1. Cum a apărut ideea unei monede europene unice?

Cooperarea monetară în Europa a început imediat după cel de-al doilea război mondial şi s-a intensificat după aceea. Dezvoltând “Raportul Delors”, prezentat în 1989, Reuniunea de la Maastricht (decembrie 1991) a adoptat tratatul asupra Uniunii Europene, având drept obiectiv crearea unei zone fără frontiere interioare, prin care se urmărea libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor şi introducerea monedei unice.

În condiţiile existentei unei pieţe unice, unificarea monetară europeană era o necesitate pentru asigurarea stabilităţii monetare. Argumentele în acest sens se împart în două categorii :

- argumente de ordin microeconomic - asigurarea stabilităţii cursurilor de schimb pentru o funcţionare corectă a pieţei unice. Această stabilitate poate fi obţinută cu ajutorul unei monede unice, dar şi prin sisteme de cursuri de schimb fixe şi ajustabile, de tipul Sistemului Monetar European. În aceste condiţii, este mai interesantă alegerea monedei unice, ştiind că, în plan microeconomic, o monedă comună suprimă costurile de tranziţie legate de existenţa mai multor monede naţionale, precum şi orice nesiguranţă privind cursul de schimb.

- argumente de ordin macroeconomic - primul argument de natură macroeconomică are ca bază mutaţiile intervenite în mediul economic internaţional în ultima perioadă. Un sistem de cursuri de schimb fixe poate fi considerat foarte fragil în condiţiile globalizării pieţelor financiare. Diversificarea portofoliilor financiare la nivel mondial poate determina mişcări de capitaluri de amploare, astfel încât băncile centrale devin incapabile de a menţine cursurile de schimb in limite mici de fluctuaţie, chiar prin mobilizarea rezervelor de care dispun. Măsura ce se impunea era introducerea unei monede unice.

Pe de altă parte, se pune problema organizării politicii monetare. Prin crearea sistemului monetar european, ţările membre şi-au legat politica monetară de cea a Germaniei. Această organizare asimetrică a fost acceptată de ţările membre pentru că iniţial aveau acelaşi obiectiv prioritar - lupta împotriva inflaţiei, iar politica monetară germană era apreciată ca fiind cea mai credibilă. Mai târziu, ca urmare a creşterii şomajului în ţările legate de marca germană, se observă o schimbare a priorităţilor politicii economice, soluţia fiind cooperarea mai strânsă între politicile monetare naţionale şi punerea în aplicare a unei politici comune, hotărâtă în comun, în cadrul unei bănci centrale comune.

Un ultim argument este legat de relaţiile monetare ale ţărilor Uniunii Europene cu restul lumii. Pe de o parte, o monedă unică va permite U.E. să fie mai puţin preocupată de politica monetară externă şi se consacră mai mult problemelor interne. Puterea economică a unei monede unice va fi mai mare în raport cu dolarul decât cea pe care o are în prezent moneda fiecărui stat membru al U.E. Pe de altă parte, importanţa comercială a U.E., importanţa pieţei financiare, vor face progresiv din EURO o monedă internaţională. Toate acestea sunt posibile în măsura în care marile puteri economice şi monetare (U.E., S.U.A., Japonia) îşi vor coordona mai mult politicile, asigurându-se o mai mare stabilitate monetară pe plan internaţional.

Paradoxal Tratatul de la Maastricht nici măcar nu a încercat să transforme Europa într-o zonă monetară optimă, el venind cu trei propuneri care au constituit, în parte cauza atâtor dubii asupra uniunii economice şi monetare

1.2. Argumentele care au dus la crearea de către Uniunea Europeană a monedei EURO

Concepţia eronată cel mai des întâlnită la observatorii Uniunii monetare este aceea că euro reprezintă în mod fundamental un proiect economic. De fapt, după cum sugerează răspunsul la întrebarea anterioară, euro reprezintă un proiect cât se poate de politic, care timp de mai mulţi ani a fost împiedicat să se realizeze. Exprimată în cuvinte simple,ideea este că euro a constituit un pas esenţial în direcţia obiectivului final al integrării politice “foarte strânse”- subliniat pentru prima dată în Tratatul de la Roma, în anul 1958, iar limbajul tratatelor semnate ulterior arată clar că introducerea euro se bazează pe mai mult decât simplul calcul al avantajelor şi dezavantajelor economice. De fapt Helmut Kohl, fostul cancelar german şi unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai uniunii monetare, consideră că avantajele economice ale euro au o natură secundară, subliniind în schimb că: “experienţele amare încercate în acest secol, războaie şi dictaturi, ne-au învăţat că proiectul unificării reprezintă cea mai bună asigurare împotriva unei renaşteri a egoismului naţional, şovinismului şi a conflictelor violente”. Chiar şi astăzi moştenirea lăsată în urmă de cele două războaie mondiale joacă un rol crucial în procesul integrării europene.