Funcționarul public în actualul context actual

Capitolul I

Consideraţii privind funcţionarul public

Pentru definirea noţiunii de funcţionar public vom porni de la art.33 al Constituţiei din 1923 care prevede că: „puterile statului se exercită prin delegaţiune”. „Atât în interesul statului, ca patron, cât şi în interesul membrilor statului este necesar, ca să fie bine determinate puterile ce poate exercita fiecare funcţionar. Puterile ce se exercită şi actele ce se fac de anume funcţionari în numele statului ca persoană juridică, îl leagă numai în măsura, în care funcţionarii au avut căderea să facă acele acte. De altă parte numai acele acte ale funcţionarilor statului ca putere superioară obligă pe membrii statului la supunere, care au fost făcute de respectivii funcţionari în limitele puterii lor. Dacă funcţionarul a ieşit din cadrul puterii sale, lucrând în numele statului ca persoană juridică sau dând ordine, interdicţii, permisiuni în numele statului ca putere superioară, actele lui nu-l leagă pe stat, sunt nule, în cazul al doilea ele formează abuz de putere, încălcare a ordinii de drept sau acte arbitrare”

Legea din 19 iunie 1923 a Statului funcţionarilor publici definea: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi ecleziastic) la stat, judeţ, comună sau a instituţiile al căror buget este supus aprobării parlamentului, guvernului sau consiliilor judeţene sau comunale”.

Prin această lege s-au stabilit şi trăsăturile funcţionarului public:

1) a se îndeplini un serviciu public;

2) să fie cetăţeni români, fără deosebire de sex;

3) serviciul public să fie permanent;

4) patronul să fie statul, judeţul, comuna sau instituţii cu buget supus aprobării organelor reprezentative ale acestora.

Categoria acestor funcţionari intră în prevederile legii, ei se bucură de drepturi şi sunt supuşi obligaţiilor specificate prin statut.

Excepţie fac şi nu intră în prevederile prezentei legi:

1) funcţiile politice şi cele elective;

2) mitropoliţii şi episcopii;

3) funcţionarii corpurilor legiuitoare, a căror organizare este stabilită de regulamentul interior al fiecărui corp legiuitor în parte;

4) specialiştii străini cărora li se încredinţează vremelnic sau prin contract o funcţie publică;

5) lucrătorii, precum şi personalul angajat pentru un timp determinat sau pentru o anume lucrare.

O completare la definirea noţiunii de funcţionar public a fost realizată prin statutul din anul 1940 unde a fost inclusă şi obligaţia ca acesta să „depună jurământul” pe lângă îndeplinirea condiţiilor generale şi a celor speciale de admisibilitate la funcţie.

O altă completare a definiţiei de funcţionar public a fost impusă prin Legea Statului funcţionarului public din 1946, când pe lângă condiţiile generale şi speciale de acces la funcţia publică s-a impus ca pe lângă jurământul stabilit şi condiţia depunerii legământului pentru aceia care nu au nici o credinţă religioasă.

Prof. Romulus Ionescu a definit noţiunea de funcţionar de stat ca fiind: „o persoană fizică care făcând parte din cadrul unui organ de stat, este investită în mod legal cu o funcţie în stat, pe care o exercită în mod continuu şi pentru care primeşte în general o remuneraţie”

Prof. Alexandru Negoiţă defineşte funcţionarul public ca fiind: „exercitarea unor atribuţii pe baza unor însărcinări în cadrul organelor administraţiei publice constituie funcţii în cadrul acestor organe, iar cei care le realizează au calitatea de funcţionari ai organelor administraţiei publice”

Datorită diversităţii funcţiilor în cadrul organelor administraţiei publice şi cercetând în special legalitatea deţinerii şi exercitării acestora, funcţia în cadrul organelor administraţiei publice poate fi definită ca un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin acte juridice emise pe baza şi în executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al administraţiei publice şi care are abilitatea de a îndeplini aceste atribuţii.

Persoana care îndeplineşte aceste atribuţii are calitatea de funcţionar al administraţiei publice.

Din punct de vedere a noţiunii de funcţionar public apreciem că definirea noţiunii de funcţionar public nu se poate face decât împreună cu noţiunea de funcţie publică.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.188/1999 „republicată” a fost creat cadrul juridic de definire a noţiunii de funcţionar public, astfel: funcţionarul public este persoana numită, într-o funcţie publică. În sensul prezentei legi totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice constituie corpul funcţionarilor publici. Funcţionarii publici sunt numiţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

În art.5 alin.1 al legii se precizează că pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;

b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

d) serviciile diplomatice şi consulare;

e) autoritatea vamală;

f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;

g) alte servicii publice stabilite prin lege.

Nu pot avea calitatea de funcţionar public şi în acest caz se va aplica legislaţia muncii: personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care efectuează activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire.

Prevederile din această lege nu se vor aplica:

a) personalului salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere şi reparaţii, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.;

b) personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;

c) corpului magistraţilor;

d) cadrelor didactice;

e) persoane numite sau alese în funcţii de demnitate publică.