Identificarea criminalistică a armelor de foc

Armele de foc au aparut pentru prima data în Europa la începutul secolului al XIV- lea, odata cu utilizarea pulberii explozive, cunoscuta sub numele de praf de pusca.

Elementul esential în evolutia armelor de foc a fost perfectionarea sistemului de aprindere si declansare. De-a lungul secolelor sunt cunoscute urmatoarele etape în evolutia armelor portative: armele cu fitil, cu cremene si rotita, cu capsa si cu percutie. Acest ultim sistem este folosit si în prezent.

Primele arme de foc portative au fost bombardele de mâna, faurite dintr-un tub sau mai multe tuburi unite la capete si întarite prin cercuri din acelasi material, denumite frete.

Începând cu sec XV-lea apar si archebuzele cu “fitil”, adica primele arme cu sistem mecanic de dare a focului si cu un mecanism primitiv de declansare. Acestea sunt de fapt primele pusti având în componenta lor principale piese ale unei arme moderne (teava, piese pentru luarea liniei de ochire, pat, uluc, mecanism de dare a focului si de declansare). Archebuza se va utiliza pâna spre mijlocul secolului al XVII-lea, când treaptat se va înlocui cu muscheta. Piesa respectiva era destul de grea, si pentru o mai buna utilizare, era sprijinita de catre luptatori pe o furca speciala. Sistemul de dare a foculu este înlocuit treptat cu cel denumit “cu cremene si rotita”; mecanism mai robust si mai sigur în aprinderea pulberii, a fost folosit la pistoale si carabine (arme de foc cu teava scurta) aparute si ele în sec XVI-lea. Sistemul cu fitil si cel cu cremene si rotite este înlocuit din a doua jumatate a sec al XVII-lea cu “cremene”, mecanism mult mai simplu si mai eficient. Aceasta ultima transformare va fi utilizata pâna spre mijlocul sec XIX-lea, când descoperirea cu un secol mai târziu a fulminatului de mercur va aduce o revolutie în dezvoltarea armelor de foc prin proprietatile deosebite pe care le au compusiiacestor substante de a se aprinde la lovire.

2. Despre balistica judiciara.

Istoria balisticii judiciare este srâns legata de perfectionarea si dezvoltarea tehnicii privind constructia armelor de foc, de raspândirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infractiuni.

Balistica reprezinta o ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizont, precum si miscarea proiectilului în interiorul tevii si pe curba balistica.

Balistica judiciara este acea ramura distincta a Criminalisticii destinata examinarii armelor de foc, si urmele acestora, prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate, în scopul determinarii împrejurarilor în care a fost folosita o arma la comiterea unei infractiuni si a identificarii sale .

V. Macelaru defineste balistica judiciara ca ramura a tehnicii crimnalistice care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere si urmele determinate de acestea, în scopul rezolvarii probelor ridicate de urmarirea penala .

În viziunea lui C. Suciu balistica judiciara este o ramura a Criminalisticii care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, precum si toate fenomenele legate de tragere si urmele acesteia, aceasta disciplina stabilind metode de cercetare criminalistica a urmelor lasate de folosirea armelor de foc în cadrul infractiunilor .

Diferitele practici sau metode folosite în activitatea organelor de urmarire penala la descoperirea, ridicarea si examinarea urmelor infractiunii, precum si metodele folosite de experti în diferite ramuri de activitate stiintifica, au fost întrunite într-o singura disciplina doar în a doua jumatate a secolului trecut, stabilindu-se metode proprii de cercetare si de delimitare precisa a obiectului.

Pentru aceasta stiinta se încetateneste termenul de “criminalistica” în anul 1893, odata cu lucrarea judecatorului de instructie austriac Hans Gross. Lucrarea sa numita “Manualul judecatorului de instructie” prin modul cum a fost conceputa si structurata este destinata si pregatirii studentilor juristi.

Prima încercare de a gasi prin glont calea spre arma incriminata si descoperirea astfel a infractorului a fost facuta de catre Henry Goddard în anul1835.

H. Goddard, din politia judiciara londoneza, a urmarit si a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont el a descoperit o excrescenta care s-a potrivit cu o adâncitura din tiparul pentru gloante gasit la banuit. Rezultatul obtinut de H. Goddard a fost în baza inspiratiei de moment si el nu s-a gândit ca din descoperirea sa sa faca o metoda sau sa elaboreze un sistem.

Fara sa stie a devenit predecesorul multor criminalisti, armurieri si politisti, care în decursul mai multor generatii au creat o noua metoda numita “balistica judiciara” sau “stiinta despre arma de foc si proiectil”.

În anul 1889 este evidentiata valoarea criminalistica a striatiilor, dar nu de catre criminalisti, ci de catre medicii legisti care au descoperit ca profilul interior al tevii armei de foc lasa pe gloantele trase anumite dungi ce pot folosi la identificarea armei de foc.