Inchierea și revocarea donației

INTRODUCERE

Lucrarea „Încheierea și revocarea contractelor de donație” relevă contractele de donație care pot fi înfăptuite în diverse forme juridice, și anume: transmiterea nemijlocită a dreptului de proprietate asupra unui bun, plata unei sume de bani.

Aceasta este structurată pe introducere, listă de abrevieri, patru capitole divizate în subparagrafe, studii de caz, concluzii și bibliografie, având la bază analiza teoretică a noțiunilor de donație și prevederile legale pentru încheierea și revocarea contractelor de donație conform Codul Civil.

Conform art. 801 din Codul civil român, donația este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului, care-l primește. Din definiția expusă, rezultă caracterul principal al acestuia, liberalitatea.

Acest contract de liberalitate îl deosebește de alte acte, cum ar fi testamentul, donația producându-se numai după transmiterea bunurilor și acceptarea trebuie să se facă până la moartea donatorului și nu după. Actul prin care are loc donația se numește contract, prin care una dintre părți, numită donator, își micșorează în mod irevocabil patrimoniul său de drept, mărind astfel patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără ca donatorul să urmărească a primi ceva în schimbul contractului de donație încheiat.

Contractul de donație este un contract solemn, unilateral, cu titlu gratuit, ce cuprinde și sarcini în folosul donatorului sau al unui terț și în acest caz contractul are caracter oneros în limitele valorii sarcinii.

Bunul ce formează obiectul contractului trebuie să fie în circuitul civil, să fie determinat, posibil, licit, să existe sau să poată exista în viitor. Dacă bunul este determinat individual, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar, în caz contrar, donația este nulă absolut. În conformitate cu art. 813 din Codul civil român, toate donațiile se fac prin act autentic. Consimțământul ambelor părți trebuie să fie manifest în formă autentică. Autenticitatea este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.

După moartea donatorului, nulitatea unei donații pentru vicii de formă poate fi acoperită prin confirmare, ratificare sau executarea voluntară de către moștenitorii sau de către reprezentații acestuia. Conform art. 39, p. 144 din Codul Civil, dacă donația are ca obiect bunuri mobile, se mai cere ca obiectele mobile să fie trecute într-un stat estimativ semnat de către donator și care să cuprindă descrierea și evaluarea lucrurilor mobile dăruite.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI PRIVIND CONTRACTELE

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAȚIE

Noțiuni privind contractele

Potrivit art.1166 din Codul civil, contractul reprezintă acordul dintre două sau mai multe persoane prin care își manifestă voința cu intenția de a constitui, de a modifica sau de a stinge un raport juridic.

Știința dreptului civil consideră această definiție ca fiind incompletă, deoarece nu sunt enumerate toate efectele pe care le poate produce un contract, cum ar fi modificarea și stingerea unui raport juridic. De aceea într-o definiție mai relevantă contractul se poate defini ca acordul de voință realizat între două sau mai multe persoane pentru a crea un raport juridic, dând naștere unei obligații sau constituind un drept real, a modifica sau în momentul în care părțile contractante și-au exprimat voințele concordante, cu respectarea condițiilor de fond și de formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui tip de contract .

Încheierea contractului este guvernată de principiul libertății contractuale deoarece orice contract este creația unei voințe umane .

Codul civil român de la 1864 consacra, cu titlu de principiu de drept, libertatea oricărei persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte. Acest principiu este consacrat în doctrină sub denumirea de principiul libertății contractuale.

Potrivit teoriei autonomiei de voință, formulată de juristul francez Charles Dumoulin, întrucât voința umană este liberă, părțile contractante, exclusiv prin voința lor, pot da naștere unui act juridic cum este contractul și acesta își va putea produce efectele urmărite de părți. Principiul libertății contractuale se exprimă și prin faptul că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să determine prin voința sa clauzele contractuale și efectele pe care contractul urmează să le producă.

Limitele principiului libertății contractuale:

1. Se realizează prin norme imperative ale legii:

- nu se pot încheia contracte care au cauze imorale sau un obiect ilicit;

- anumite categorii de persoane nu pot încheia unele varietăți de contracte decât cu condiția obținerii unei autorizații prealabile.

2. Se realizează prin reguli de conviețuire socială (părțile nu pot încheia acte juridice care ar contraveni regulilor de conviețuire din orânduirea noastră): proxenetismul și concubinajul.

Libertatea de voință este statornicită de lege, societatea fiind aceea care, prin intermediul normelor juridice pe care le dictează, stabilește limitele în care voința indivizilor, exprimată în scopul de a da naștere la drepturi și obligații, își poate produce efectele urmărite de emitentul ei. Astfel, ca element component al societății, individul trebuie să se încadreze în ordinea statornicită de societatea din care face parte, libertatea de a face acte juridice îi este recunoscută într-un anumit cadru legal, dar ea nu este decât o regulă de tehnică juridică al cărui fundament se află în utilitatea ei economică și socială .