Infractiunile Comise prin Violenta

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Infractiunile Comise prin Violenta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 65 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Introducere
Cap.1. Dinamica infracţiunilor comise prin violenţă
1.1. Metode generale şi particulare de investigare criminalistică.7 1.2. Sistemul criminalisticii.9
1.2.1. Tehnica criminalistică.10
1.2.2. Tactica criminalistică.10
1.2.3. Metodologia criminalistică.11
1.3. Statistica infractiunilor violente comise in anul 2012.11
1.4. Statistica infractiunilor violente comise in anul 2013.12
1.5. Sanctiuni privind infractiunile cu violentă.12
1.5.1. Sanctiuni privind omorul.12
1.5.2. Sanctiuni privind omorul calificat.12
Cap.2. Metodologia investigării infracţiunilor de omucidere
2.1. Clasificarea medico-legală a morţii.14
2.1.1. Moartea neviolentă.14
2.1.2. Moartea violentă.14
2.1.3. Moartea suspectă de a fi violentă.16
2.2. Importanţa şi rolul investigaţiei criminalistice a omuciderii.17
2.3. Cadrul metodologic general şi primele măsuri luate în investigarea omuciderii.18
2.3.1. Cercetarea în echipă a omuciderii. Rolul şi importanţa sa.18
Cap.3 Particularităţile cercetării la faţa locului în caz de omor
3.1. Primele măsuri luate de organele de urmărire penală în cercetarea omorului.24
3.2. Omorul săvârşit cu arme albe şi corpuri contondente.27
3.3.Omorul săvârşit prin asfixii.28
3.4 Omorul săvârşit prin împuşcare.29
3.5 Omorul săvârşit prin otrăvire.30
3.6. Particularităţi ale cercetării omorului în cazul cadavrelor dezmembrate sau al cadavrelor nedescoperite.31
3.7. Particularităţile cercetării omorului în cazul în care cadavrul nu a fost descoperit.31
Cap.4 Dispunerea şi valorificarea expertizelor în cazul infracţiunilor comise prin violenţă
4.1. Dispunerea constatărilor şi expertizelor medico-legale.33
4.2. Dispunerea şi efectuarea expertizei psihiatrice.36
4.3. Dispunerea şi efectuarea expertizei medico legale.37
4.4. Dispunerea expertizelor criminalistice.42
Cap.5. Aspecte criminalistice privind moartea victimei în urma unui viol
5.1. Aspecte generale privind infracţiunea de viol.44
5.2. Analiza juridică a infracţiunii de viol.45
5.3. Probleme esenţiale ce trebuie clarificate în cercetarea infracţiunii de viol.47
5.4. Particularităţile cercetării locului faptei de viol.47
5.5. Particularităţile cercetării persoanelor în cazul infracţiunii de viol.60
Concluzii.64
Bibliografie.65

Extras din document

Introducere

Dreptul penal este o ramură de drept şi reprezintă ansamblul normelor juridice edictate de stat prin care se stabilesc faptele care constituie infracţiuni (crime şi delicte), pedepsele ce se aplică şi dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, pentru apărarea ordinii de drept.

În literatura de specialitate dreptul penal apare şi sub denumirea de drept criminal această denumire derivând de la cuvântul de origine latină crimen, cuvânt ce are semnificaţia de faptă infracţională.

Noţiunea de drept penal provine de la cuvântul de origine latină poena, pedeapsă, reprezentând sancţiunea ce se va aplica pentru săvârşirea faptei in¬terzise.

În literatura de specialitate au existat mai multe definiţii date acestei noţiuni de drept penal, dar ne vom opri cu precădere asupra definiţiei date de marele penalist român I. Tanoviceanu, care afirma : “ Dreptul penal este acea ramură a dreptului public intern, care se ocupă de infracţiune şi de pedepse ce trebuie aplicate acelora care le comit”.

Astfel trebuie precizat faptul că marii autori în domeniul dreptului penal au scos în evidenţă faptul că ceea ce este specific dreptului penal este “dreptul de a pedepsi” sau dreptul statului de a exercita represiunea.

Dreptului penal îi revin relaţii sociale pe care trebuie să le reglementeze, relaţii sociale care conferă participanţilor anumite drepturi şi obligaţii. Relaţiile sociale ce revin dreptului penal sunt activităţile de luptă împotriva infracţiunilor, activităţi ce se realizează prin tragerea la răspundere penală a celora care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală. De asemenea obiect al dreptului penal îl reprezintă şi relaţiile de represiune penală, adică acele relaţii ce se stabilesc după săvârşirea faptei interzise, între stat şi făptuitor, în sensul că statul are obligaţia şi totodată şi dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar făptuitorul de această dată se va „bucura” numai de obligaţia de a suporta consecinţa faptei sale, şi anume să suporte pedeapsa penală aplicată.

In cadrul sancţiunilor de drept penal, un rol foarte important îl ocupă pe¬deapsa, singura sancţiune penală menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârşirea unei infracţiuni.

Şi în dreptul românesc se arăta că pedeapsa “este răul pe care puterea publică îl face individului condamnat de justiţie fiindcă a comis una sau mai multe infracţiuni”.

Scopul pedepsei conform codului penal în vigoare este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni (art 52 alin1 din Codul Penal). Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni are două aspecte: un aspect special („prevenţia specială”) adică preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, şi un aspect general („prevenţia generală”) adică împiedicarea celorlalţi destinatari ai legii pe¬nale de a săvârşi infracţiuni.

Societatea românească trece printr-o perioadă de profunde şi complexe transformări în domeniul mentalităţilor, în cel al modului de selectare a societăţilor şi nu în ultimul rând, în cel al felului în care acţionăm pentru soluţionarea lor.

Şi într-un plan şi-n celălalt, opţiunile sunt clare: integrarea în sistemul democratic european, garantarea siguranţei cetăţenilor, a liniştii şi ordinii publice, în contextul respectării rigorilor statului de drept.

Acest din urmă aspect presupune în plan practic, abordarea actului de justiţie în aşa fel încât să asigure respectarea drepturilor constituţionale ale oricărui cetăţean, apelând, pentru dovedirea vinovăţiei la argumentele unor probe indubitabile ce nu pot fi obţinute decât cu ajutorul acelei ştiinţe de frontieră care este criminalistica.

Criminalistica este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar, care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale. „Criminalistica este ştiinţa contra crimei"

Capitolul 1. Dinamica infracţiunilor comise prin violenţă

1.1. Metode generale şi particulare de investigare criminalistică

Datorită obiec¬tului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite metode de cunoaştere, unele dintre ele tipice ştiinţei respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate într-un mod particular, potrivit obiectului său. Din perspectivă epistemologică, o adâncire a analizei metodologiei criminalistice ar avea, fără îndoială, o rezonanţă imediată asupra lărgirii bazei teoretice a ştiinţei în discuţie.

Analiza se impune şi prin faptul că ea nu a constituit obiectul unei cercetări aprofundate şi sistematice, cu toate că problematica metodologiei criminalistice nu a fost ocolită de literatura de specialitate . Analiza s-a limitat la câteva enunţuri cu caracter mai mult practic decât teoretic, atitudine uşor de explicat prin faptul că ne aflăm în faţa unei ştiinţe cu finalitate preponderent practică.

Aici ne rezumăm numai la conturarea structurii ansamblului metodelor folosite de Criminalistică. Precizăm că schiţarea acestei structuri o facem plecând de la elementele de maximă generalitate, către cele particulare.

a. La baza metodologiei criminalistice, ca, de altfel, a tuturor ştiinţelor, se situ¬ează modalităţi generale de cunoaştere cum sunt observaţia, analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, comparaţia, adaptate la specificul obiectului Criminalisticii. De exemplu, metoda comparativă este fundamentală în procesul de identificare a persoanelor şi obiectelor, ea constituind baza metodologică a activităţii de experti¬ză criminalistică.

b. Metodele adaptate la specificul Criminalisticii, din alte domenii ştiinţifice, pe primul loc aflându-se metodele de analiză fizico-chimică a urmelor şi microur-melor care se prezintă sub formă de resturi de obiecte şi materii, metodele biologice de examinare a urmelor de secreţii, excreţii ori ţesuturi moi, metodele antropologice, metodele de examinare optică, în radiaţii vizibile sau invizibile etc.

c. Metode de examinare proprii Criminalisticii, care ţin de particularităţile obiectului său de cercetare. Iată numai câteva dintre acestea:

 metode destinate descoperirii şi examinării (îndeosebi comparative) a ur-melor sau mijloacelor de probă;

 metode de identificare a persoanelor şi cadavrelor după semnalmente exte-rioare ori după resturi osoase;

 metode de cercetare a înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute ş.a.

Fisiere in arhiva (1):

  • Infractiunile Comise prin Violenta.doc

Bibliografie

Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
Ion Mircea, Criminalistică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
Emilian Stancu, op.
Colectiv, Tratat de metodică criminalistică, Editura Ministerului de Interne "Carpaţi", Bucureşti, 1994.
Colectiv, Tratat practic de criminalistică, Serviciul editorial, presă şi propagandă în rândul populaţiei, Bucureşti, 1976.
Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
Ion Anghelescu, Consideraţii asupra locului cercetării faptei, în „Revista Română de Drept” nr. 11/1973.
C. Aioniţioaie, Tactica cercetării la faţa locului, în Curs de criminalistică., Academia de Poliţie Al. I. Cuza, Bucureşti, Ediţia 1985.
Dan Lupatău – Noul Cod penal Editura Universul Juridic Bucuresti 2011
Gh.Nistoreanu, I.Pascu, V.Dobrinoiu, I.Molnar, A.Boroi, V.Lazăr –Drept Penal curs selectiv pentru examenul de licență. Editura Europa Nova , Bucursti 2001
Cârjan L. – Criminalistica şi ştiinţe de contact, Editura MAI, Bucureşti 2006
http://www.mai.gov.ro
Monitorul Oficial al României ,Partea I,Nr.510/24.VII.2009

Alte informatii

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” din SIBIU Facultatea de Drept „Simion Barnutiu” din Sibiu Master: Managementul Politiei Locale