Instituția răspunderii contractuale în materia civilă

INTRODUCERE

Contractul, ca izvor de drepturi și obligații, este actul juridic cu cele mai frecvente și importante consecințe pentru activitatea de zi cu zi. Acesta reprezintă „legea cuvântului dat” de fiecare dintre părți și premisa răspunderii contractuale a celui vinovat de nerespectarea lui.

Această lucrare de disertație este concepută în patru capitole care vor încerca să ofere o analiză doctrinară și jurisprudențială a instituției juridice a răspunderii civile contractuale, prin conturarea cadrului general în care se naște, prin determinarea de alte forme de răspundere, prin analizarea condițiilor de angajare și a cauzelor de exonerare și prin prezentarea efectelor sale, pe baza legislației aplicabile în România.

Lucrarea de disertație se constituie într-un demers de clarificare a răspunderii civile contractuale, prezentând problemele teoretice esențiale, controversate și recent actualizate, precum și soluții jurisprudențiale menite să ilustreze aplicarea practică a prevederilor legale referitoare la condițiile angajării răspunderii contractuale, limitele convențiilor de modificare a răspunderii contractuale, cauzele care înlătura această răspundere, precum și modalitatea de evaluare a daunelor-interese și posibilitatea cumulării acestora cu alte tipuri de despăgubiri.

Tema lucrării de disertație („Instituția răspunderii contractuale în materia civilă” ) este de actualitate și de o importanță deosebită, dat fiind rolul răspunderii civile contractuale în cadrul raporturilor juridice. Cunoscând condițiile în care poate fi antamată răspunderea contractuală, partea interesată va putea include în contract clauze menite să asigure repararea cât mai satisfăcătoare a prejudiciului, cu respectarea dispozițiilor legale.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ

1.1. Particularitățiile, funcțiile și formele răspunderii civile

Particularitățile răspunderii civile față de celelalte forme de constrângere și sancțiuni de drept civil. Sancțiunea răspunderii civile este asigurată de stat prin influența pe care dreptul o exercită asupra conștiinței oamenilor sau prin folosirea constrângerii.

Răspunderea civilă și constrângerea statală nu trebuie confundate, chiar dacă măsura constrângerii poate interveni ca o consecință a răspunderii. Măsura constrângerii nu presupune întotdeauna răspundere, ci poate interveni numai pentru respectarea sau realizarea unui drept (spre exemplu, punerea în posesie, executarea silită), fără a evoca ideea de răspundere .

Răspunderea civilă se delimitează de alte sancțiuni (nulitatea, rezilierea, rezoluțiunea, acțiunea oblică, acțiunea pauliană, revocarea donațiilor), sub aspectul caracterului sancționator: în timp ce răspunderea civilă restabilește raporturile vătămate și, din acest considerent, fapta cauzatoare de prejudicii constituie unul dintre izvoarele de obligații în dreptul civil, celelalte sancțiuni de drept civil sting, în principal, raporturile de drept civil. Așadar, sub aspectul efectelor, sancțiunea răspunderii de drept civil generează un drept și o obligație corelativă, spre deosebire de celelalte sancțiuni civile care, în genere, lipsesc de eficiență actele juridice vizate.

Răspunderea civilă, ca sancțiune, se referă la faptele juridice în sens larg; celelalte sancțiuni civile privesc obligațiile izvorâte din acte juridice sau evenimente legate de acte juridice, adică faptele juridice în sens restrâns.

Spre deosebire de celelalte sancțiuni de drept civil, în care caracterul reparabil al activității sancționate este mai puțin marcat, în cazul răspunde rii civile, caracterul reparabil și antisocial al conduitei sancționate este evident.

Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare a prejudiciului este o com ponentă a răspunderii sociale, deosebit de cuprinzătoare, întrucât aceasta din urmă include răspunderea morală, politică, juridică, precum și diferite modalități în care membrii societății sunt chemați să dea seamă de condu ita în viața socială.