Măsuri Educative

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ

1. Noţiunea răpunderii penale

Viaţa oamenilor şi a colectivităţilor umane nu poate fi concepută în afara unor reguli de conduită necesar a fi respectate de către cei cărora acestea li se adresează.1

În mod normal, răspunsul, atitudinea oamenilor faţă de imperativele normelor juridice este pozitiv, în sensul că ei se conformează conduitei prescrise care se prezumă a servi atât binele individual, cât şi binele public.

Există însă şi situaţii când conduita umană intră în contradicţii cu exigenţele formulate de regulile dreptului, caz în care este necesară intervenţia colectivităţii prin mijloace ce se înscriu în sfera dreptului pentru a pune capăt conduitei ilicite. Observăm că şi în acest caz putem vorbi de răspunderea celor care au încălcat normele juridice, expresie care dobândeşte în aceasta situaţie o altă accepţiune.

Răspunderea vizează în acest caz nu numai încetarea conduitei ce contravine dreptului dar îşi propune şi să sancţioneze pe cei care au urmat o asemenea conduită, pentru a preveni pe viitor repetarea ei.

Privind puţin în trecut vom observa că de-a lungul timpului au existat, diferite forme de sancţionare a faptelor ilicite potrivit mentalităţii, dezvoltării sociale şi a obiceiurilor vremurilor respective.

Astfel, la începutul societăţii umane a fost răzbunarea nelimitată, apoi talionul (limitat la răul făcut, ,,dinte pentru dinte"), abandonul moral care consta în faptul că vinovatul era predat familiei victimei pentru a scăpa în acest fel familia celui vinovat de răzbunarea colectivă compo-

ziţia care consta într-o indemnizaţie compensatoare care excludea dreptul de răzbunare, toate aceste forme fiind cunoscute la romani în epoca celor 12 table.

Răzbunarea privată a coexistat mult timp alături de represiunea publică. Apoi dreptul grec si Legea celor 12 table au considerat că numai statul are dreptul de a sancţiona unele delicte publice - de pildă omorul, iar statul, la Roma şi apoi în dreptul franc şi feudal lua o parte din ,,compoziţie", devenită în acest fel legală, care purta numele de ,,fredum", cu titlul de amendă, iar cealaltă parte era vărsată victimei sau celor care aveau dreptul.

Biserica a avut şi ea un rol important prin acordarea dreptului de azil în biserici. De asemenea, la anumite date religioase era declarat ,,armistiţiul lui Dumnezeu".

Realizarea prin constrângere a ordinii de drept penal, ca, de altfel, a ordinii de drept în general, are loc într-un cadru juridic determinat şi anume în cadrul unor raporturi juridice de constrângere. În ceea ce priveşte ordinea de drept penal, realizarea acesteia prin constrângere are loc în cadrul raportului juridic penal de conflict, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii, prin transformarea raportului juridic de conformare care îl preceda. În cadrul acestui raport juridic are loc tragerea la răspundere penală a făptuitorului, judecata şi, în cazul în care este dovedit vinovat de săvărşirea infracţiunii, sancţionarea lui, potrivit legii, precum şi executarea sancţiunii aplicate. De aceea raportul juridic penal de conflict poate fi numit şi raport juridic de răspundere penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept penal.

Aşadar, constrângerea juridică penală, adică aplicarea sancţiunilor de drept penal, ca una din căile de realizare a ordinii de drept penal, are loc ca şi constrângerea juridică în general, nu în mod direct, nemijlocit, ci, indirect, mijlocit, şi anume prin intermediul răspunderii juridice, în speţă al răspunderii penale.

Astfel, în opinia d-lui profesor Ioan Molnar, ca o concluzie a celor descrise până acum, răspunderea penală este definită ca un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale subiectelor raportului juridic penal, care se realizează în principal prin constrângerea exercitată de stat faţă de infractor, în condiţiile şi formele prevăzute de lege, în scopul restabilirii ordinei de drept şi a resocializării infractorului.1

Răspunderea penală reflectă, aşadar, reacţia imediată a societăţii faţă de infractor. Ca fenomen juridic, ea exprimă legătura dintre fenomenul infracţional şi persoana căreia i se atribuie realizarea fenomenului, dând conţinut specific raportului dintre stat şi această persoană şi determinând incidenţa pedepsei sau a măsurii educative respective. Răspunderea penală este consecinţa infracţiunii care constituie premisa şi temeiul aplicării sancţiunilor penale. De aceea, răspunderea penală constituie, alături de infracţiune şi pedeapsă, una din instituţiile fundamentale ale dreptului penal.