Cuprins
- INTRODUCERE 2
- CAPITOLUL I
- MECANISME INTERNAŢIONALE REGIONALE DE PROTECŢIE ŞI PROMOVARE A DREPTURILOR OMULUI
- 1.1 CONSILIUL EUROPEI 3
- 1.2. CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI 5
- 1.3 SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI 6
- 1.3.1 Comisia Europeană a Drepturilor Omului 6
- 1.3.2 Procedura în faţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului .6
- 1.3.3 Curtea Europeană a Drepturilor Omului 7
- 1.3.4 Carta Socială Europeană 11
- 1.4 ORGANIZAŢIA PENTRU SECURITATEA ŞI COOPERAREA ÎN
- EUROPA (O.S.C.E.) 13
- 1.4.1 Procesul O.S.C.E 15
- 1.4.2 Actul final de la Helsinki nu este un tratat 15
- 1.4.3 Catalogul Organizaţiei pentru Securitatea şi Cooperarea în Europa al drepturilor 16
- 1.4.4 Mecanismul Dimensiunii Umane al O.S.C.E 17
- 1.5 ÎNALTUL COMISAR PENTRU MINORITĂŢI NAŢIONALE 17
- CAPITOLUL 2
- CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE
- 2.1 STRUCTURA ŞI STATUTUL MEMBRILOR 19
- 2.2. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE 20
- 2.3 ROLUL CURŢII DE JUSTIŢIE 21
- 2.4 TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ 22
- 2.4.1 Componenţa, organizare şi funcţionare 22
- 2.4.2. Competenţa Tribunalului de primă instanţă –TPI 22
- 2.5 TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE 23
- 2.6 CURTEA DE CONTURI 24
- 2.6.1. Componenţa şi funcţionarea Curţii de Conturi 24
- 2.6.2 Atribuţiile Curţii de Conturi 26
- 2.7 BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE) 25
- 2.8 ORGANE COMUNITARE 25
- 2.8.1 Comitetul economic şi social (CES) 25
- 2.8.2 Comitetul regiunilor 26
- 2.8.3 Banca Europeană de Investiţii (BEI) 26
- 2.9 ACTIVITATEA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ÎN SOLUŢIONAREA CAZURILOR-CAZUL GOLDER 26
- CAPITOLUL 3
- ASPECTE JURIDICE A COMISIEI ŞI CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
- 3.1 REGIMUL INSTITUŢIONAL EUROPEAN AL PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI 36
- 3.2 UNELE SPECIFICITĂŢII ALE COMISIEI EU¬ROPENE A DREPTURILOR OMULUI ŞI A CURŢII 41
- 3.3 PROCEDURA ÎN FAŢA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI 42
- 3.4 ASPECTE RELEVANTE DIN PRACTICA JURIDICĂ A COMISIEI ŞI CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI 43
- CONCLUZII 65
- BIBLIOGRAFIE 67
Extras din disertație
INTRODUCERE
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organ jurisdicţional care, după stabilirea competenţei în cauza respectivă, decide în legătură cu încălcările despre care a fost sesizată. Ea va putea, în mod suveran, pe baza probelor care se administrează, să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a drepturilor omului şi va acorda celui prejudiciat o satisfacţie echitabilă. Hotărârea Cuţii este definitivă, nerecurabilă şi obligatorie pentru părţi. Hotărârea va fi transmisă Comitetului de Miniştri care va urmări executarea ei.
Instrument juridic de largă rezonanţă, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului reprezintă un instrument fundamental pe linia protecţiei şi garantării drepturilor omului, atât prin procedura instituită, cât şi prin larga arie de drepturi şi libertăţi cărora li se consacră recunoaşterea şi garantarea.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului reprezinta un tribunal internaţional care are sediul la Strasbourg. El este compus dintr-un numar de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale. Acestea sunt astăzi in numar de 46. Judecătorii acţionează la Curte cu titlu individual şi nu reprezintă nici un stat. Pentru tratarea plângerilor, Curtea este asistată de o grefă compusă in special din jurişti care provin din toate statele membre (numiti şi "referenţi"). Aceştia, complet independenţi de ţara lor de origine, nu reprezintă nici reclamanţii nici statele.
Curtea aplică prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului. Verificarea respectării de catre state a drepturilor şi garanţiilor prevazute de Convenţie, reprezintă misiunea Curţii. In acest sens, această trebuie sesizată printr-o plângere (denumita "cerere") depusă de persoane sau, uneori, de state. In cazul in care Curtea constată o incalcare a unuia sau a mai multor drepturi de către un stat membru, aceasta emite o hotarâre. Hotararea este obligatorie, ţtara in cauza fiind obligata să o execute.
Convenţia este un tratat internaţional prin care numeroase state europene (47 in prezent) au cazut de acord sa protejeze anumite drepturi fundamentale ale cetaţenilor. Aceste drepturi sunt prevazute in Convenţia insasi, precum si in protocoalele nr. 1, 4, 6, 7 si 13, la care o parte dintre state au subscris.
CAPITOLUL I
MECANISME INTERNAŢIONALE REGIONALE DE PROTECŢIE ŞI PROMOVARE A DREPTURILOR OMULUI.
1.2 CONSILIUL EUROPEI
Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949, la Londra este organizaţia interguvernamentală regională al cărei scop este să realizeze o uniune mai strânsă între membrii săi, în vederea “promovării şi protejării idealurilor şi principiilor care constituie patrimoniul lor comun şi favorizării progresului lor economic şi social, cu deosebite prin apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale” Statele fondatoare ale acestei organizaţii au fost: Marea Britanie, Franţa, Belgia, Danemarca, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda şi Suedia la care s-au adăugat Grecia, Turcia, Islanda, R.F. Germania, Austria, Cipru, Elveţia, Malta, Portugalia, Spania şi alte state, iar în ultima perioadă Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Slovenia, Cehia, Bulgaria şi România. Ca urmare a primirii succesive de noi state, în decursul anilor, Consiliul Europei a ajuns, în prezent, la 32 de state membre a acestui mecanism internaţional de protecţie a drepturilor omului.
Statutul Consiliului Europei prevede o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească statele care doresc să devină membre ale acestei organizaţii. Potrivit art.3 alin.1,“Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie să accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”.În alineatul 2 al aceluiaşi articol se precizează că“Fiecare membru se angajează să colaboreze în mod sincer şi efectiv în realizarea scopului Consiliului”.
Calitatea de membru al Consiliului Europei o poate dobândi orice stat, care este considerat că este în măsură să se conformeze prevederilor statutului şi care are voinţă de a le realiza în practică
După prăbuşirea regimurilor comuniste din centrul şi estul Europei, Consiliul Europei a hotărât crearea statutului de invitat special pentru ţările din Europa centrală şi de est. România a beneficiat de statutul de invitat special la 1 februarie 1991, iar la 28 septembrie 1993 a dobândit calitatea de membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. În prezent, statutul de invitat special îl au următoarele ţări: Albania, Belarus, Croaţia, Letonia, Macedonia, Republica Moldova, Rusia şi Ucraina.
Sistemul drepturilor omului al Consiliului Europei îşi are izvorul juridic în două tratate: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta Socială Europeană. Convenţia garantează drepturi civile şi politice de bază, iar Carta statuează un catalog de drepturi economice şi sociale. Ambele tratate stabilesc cadrul instituţional pentru supravegherea respectării obligaţiilor asumate.
Pentru îndeplinirea menirii sale, Consiliul are două organe principale şi anume; Comitetul de Miniştri şi Adunarea Parlamentară, asistată de Secretariatul consiliului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Mecanisme Internationale Regionale de Protectie si Promovare a Drepturilor Omului.doc