Procedura Administrativă în Unele Țări ale Europei

INTRODUCERE

În cercetările sale privind birocraţia, Max Weber vorbea de depersonalizarea care trebuie să existe în funcţionarea administraţiei. Sarcinile acesteia trebuie duse la bun sfârşit cu ajutorul regulilor şi a regulamentelor cu care este înzestrată. Transmiterea comenzilor şi strângerea informaţiilor se face pe cale ierarhică, intervenţia fiecărui participant efectuându-se în cadrul strict care îi este rezervat de aranjamentele formale care stau la baza funcţionării instituţiilor birocratice, în acest fel se obţine un grad ridicat de eficienţă, precizie, precum şi o mare predictibilitate a rezultatelor.

De asemenea, în aducerea la îndeplinire a sarcinilor sale, administraţia publică trebuie să dea dovadă de neutralitate politică şi de corectitudine şi imparţialitate faţă de cetăţeni.

Trăsăturile administrţiei au darul de a transforma activitatea administraţiei publice într-una bazată pe o serie de automatisme. De altfel, sociologul german Maw Weber a comparat efectele apariţiei birocraţiei asupra societăţilor moderne cu cele produse de apariţia maşinilor asupra vieţii economice. Administraţia publică este, în opinia lui Weber, o maşină, o unealtă eficientă, lipsită de personalitate, la dispoziţia societăţii şi a conducătorilor politici .

Care sunt efectele pe care existenţa acestor automatisme le au asupra modului în care birocraţia îşi îndeplineşte sarcinile?

De la început trebuie să menţionăm că statul îşi poate duce la bun sfârşit sarcinile pe care le are doar în măsura în care există instituţiile dedicate acestora şi procedurile (rutinele) aferente.

Putem uşor înţelege că fără existenţa armatei statul nu ar fi capabil să ne protejeze în faţa unor agresiuni străine, aşa cum nu ar putea asigura ordinea în absenţa justiţiei şi a poliţiei.

Multitudinea de alte servicii pe care statul şi celelalte auto¬rităţi publice le asigură populaţiei se bazează tot pe existenţa instituţiilor specializate.

Dar simpla existenţă a instituţiilor nu este suficientă. Mai este nevoie de precizarea formelor concrete prin care sarcinile acestora se duc la îndeplinire.

În primul rând este vorba de eficacitatea demersului admi¬nistrativ. Situaţiile cu care un funcţionar public sau o instituţie publică se confruntă în munca sa de zi cu zi sunt numeroase şi existenţa unor proceduri standard este de natură să îi spo¬rească randamentul, mai ales că de cele mai multe ori, cazurile sunt asemănătoare. Mai mult, uneori inexistenţa unei meto¬dologii poate duce la imposibilitatea îndeplinirii unor sarcini administrative. Tot astfel, absenţa unor proceduri prestabilite de către autoritatea fondatoare sau de către cea ierarhic supe¬rioară ar putea duce la apariţia unora ad-hoc, fapt de natură să lase loc arbitrariului în funcţionarea administraţiei publice.

În al doilea rând, aşa cum s-a menţionat anterior, unul din principiile fundamentale ale unei administraţii publice moderne este neutralitatea şi imparţialitatea faţă de clienţi (cetăţeni). Acest principiu este cu atât mai important cu cât finanţarea activităţii administraţiei se face din bani publici. Rezultă deci că procedurile sunt necesare pentru a asigura tratarea beneficiarilor administraţiei în mod egal, imparţial.

Nu în ultimul rând, atât politicienii, cât şi societatea civilă trebuie să exercite un control asupra administraţiei publice. Acest lucru ar fi foarte dificil în situaţia în care fiecare instituţie publică sau fiecare funcţionar ar lucra după propriile reguli şi metode.

De asemenea, ca fiecare domeniu al vieţii sociale şi administraţia publică trebuie să-şi îmbunătăţească modul în care funcţionează, trebuie să progreseze, să ţină pasul cu evoluţia societăţii, cu evoluţia tehnologiilor fizice sau sociale, într-un cuvânt a noilor nevoi ale comunităţilor pe care le deserveşte.

Este evident că pentru a optimiza funcţionarea unei instituţii trebuie mai întâi să identifice ceea ce nu merge corespunzător, în absenţa procedurilor unitare, acest demers ar fi echivalent cu căutarea acului în carul cu fân. Mai mult, odată descoperite, noile soluţii administrative pot să fie mai uşor implementate în cazul unei instituţii care funcţionează unitar.

Anumite evenimente sau evoluţii istorice au favorizat, la rândul lor, punerea unui accent sporit pe precizarea strictă a modului în care sarcinile instituţiilor publice sau a celor care muncesc în cadrul lor trebuie duse la îndeplinire.

Spre sfârşitul secolului XIX în două dintre cele mai importante state europene, respectiv Franţa şi Germania, din motive diferite, s-a pus problema excluderii rolului regulilor şi procedurilor din activitatea administraţiei, în Franţa, acest lucru era legat de instaurarea statului de drept după abdicarea împăratului Napoleon al III-lea. Mulţi au considerat atunci birocraţia responsabilă de derapajele repetate ale Franţei spre regimuri autoritare şi au susţinut că o legislaţie mai riguroasă poate elimina bunul plac şi arbitrariul din funcţionarea admi¬nistraţiei franceze, statul de drept fiind în acest fel mai protejat , în Germania, motivul principal a fost mobilizarea energiilor naţionale pentru îndeplinirea marilor obiective care stăteau în faţa poporului german „unificarea ţării şi includerea ei în rândul marilor puteri".

Viaţa cotidiană ilustrează curentul răspândit în opinia publică de utilizare a termenului de „birocraţie" preponderent cu conotaţii negative.

Iar procedurile administrative sunt primele acuzate pentru toate relele care sunt atribuite funcţionărimii. Intr-adevăr, încetineala cu care sunt duse la bun sfârşit anumite sarcini, obtuzitatea, rezistenţa la schimbare şi nu în ultimul rând risipa de resurse pot fi toate legate, într-un fel sau altul, de existenţa acestor rutine.

Construirea unei administraţii publice moderne şi eficace, stabilă şi responsabilă, reprezintă un obiectiv esenţial pentru orice stat democratic.

Într-o societate, un astfel de scop poate fi atins doar cu ajutorul unor instituţii administrative adecvate şi prin alocarea unor importante resurse acestui obiectiv.

CAPITOLUL 1

PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ ÎN UNELE ŢĂRI ALE EUROPEI

1.1.CONCEPT, SFERĂ DE APLICARE

Administrarea treburilor publice implică activităţi, acţiuni desfăşurate, în principal, din oficiu, dar, uneori şi la solicitarea celor administraţi, de către persoane administrative - autorităţi, instituţii publice, organe etc. - în vederea executării legii, a prestării de servicii publice în regim de putere publică.