Protecția copilului în legislația română și internațională

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a luat naștere prima mișcare preocupată de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, care pleda pentru protecția copilului împotriva neglijării, exploatării și a violenței. În Europa, această perioadă s-a caracterizat prin deschiderea unui număr considerabil de instituții publice de ocrotire, școli și instituții separate pentru copii delincvenți, precum și de tribunale pentru minori.

Spre sfârșitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai mulți lideri de opinie au susținut că și copiii au competențele necesare pentru a lua decizii în privința problemelor importante din viața lor și că ar trebui lăsați să participe la luarea acestor decizii.

Pe 20 noiembrie 1989, s-a adoptat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 și a fost ratificată de majoritatea țărilor din lume, cu excepția Statelor Unite ale Americii și a Somaliei.

România a ratificat Convenția pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr.18/1990 și s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

În prezent societatea noastră poate fi caracterizată prin lipsa de încredere și necredință. Nu credem în politicieni, în instituțiile financiare, în vecini, în educatori.

Situația economică a țării, a lumii, sărăcia, scăderea nivelului de trai și creșterea șomajului a schimbat și viața familiei, implicit și viaţa copilului. Goana nesfârșită după bani, după binele material distrage atenția de la educația, creșterea corectă a copiilor. Ei pot deveni în foarte multe cazuri victime ale mediului în care trăiesc și nu de rareori devin victime în propriile familii. Părinții nu cunosc și nu respectă drepturile copiilor, iar în familii domină „legea” intimității.

În aceste situații instituțiile sociale trebuie să intervină și să ia parte în sprijinirea familiei la creșterea și educarea copiilor, numai că acest sprijin nu poate fi realizat decât cu o colaborare eficientă cu instituțiile școlare.

În prezenta lucrare voi încerca să subliniez rolul drepturilor copilului și implicarea statului în dezvoltarea și aplicarea acestora asupra societății.

CAPITOLUL I. PROTECŢIA COPILULUI - CONCEPT ŞI EVOLUŢIE

1.1.Scurt istoric privind evoluţia drepturilor fundamentale

Primele documente constituţionale au apărut în Anglia, Magna Charta Libertatum - dată de regele Ioan fără de Ţară, în 1215, în urma răscoalei baronilor - având întâietate în raport cu alte acte elaborate în acest domeniu. Alt document important apărut în Anglia a fost Petiţia drepturilor din 1628. Cele mai importante prevederi ale acestui act aveau ca obiect stabilirea de garanţii împotriva perceperii impozitelor fără aprobarea Parlamentului, a confiscării de bunuri şi a arestărilor fără respectarea procedurii de judecată normală.