Regimul Deșeurilor

INTRODUCERE

Prima lege a protecției mediului din România consacra caracterul de interes național al protecției mediului, iar Legea 137/1995 , care i-a urmat, a introdus principiul conform căruia protecția mediului constituie unul dintre obiectivele de interes public major, principiu care se regăsește și în actuala reglementare – cadru privind protecția mediului, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare . Acest caracter este consacrat nu numai pentru protecția valorilor generale ale mediului, ci și pentru ceea ce constituie obiect al reglementărilor legislative cuprinse în legi speciale, ci și pentru ceea ce constituie obiect al reglementărilor legislative cuprinse în legi speciale, inclusiv cele privind regimul deșeurilor . Asigurarea unui mediu sănătos este condiționată, între altele, și de gestionarea corespunzătoare a deșeurilor care, inerente atât proceselor naturale, cât și celor realizate de om, au devenit o chastiune care prezintă interes nu doar pentru fiecare țară luată searat, ci pentru întreaga comunitate internațională. Deșeurile reprezintă probleme de importanță actuală cu care se confruntă întreaga planetă și a căror rezolvare implică o atenție deosebită, având în vedere imperativul menținerii echilibrului ecologic. Luând în considerare faptul că cel mai adesea poluarea nu se oprește la granițele naționale și, în același timp, că deplasarea deșeurilor din anumite zone ale globului în alte regiuni ale globului a dobândit caracterul unui important fenomen social ce nu poate fi ignorat, la nivel internațional existând o serie de instrumente juridice ce vin în sprijinul protecției mediului împotriva poluării cu deșuri și combaterii traficului ilegal cu acestea.

În trecut a fost susținută concepția conform căreia ,, protecția mediului nu este un scop în sine, ea răspunde mai ale unor nevoi sociale,, , concepție care pare că tinde să lase tot mai mult loc ocrotirii mediului ca valoare intrinsecă. Preocupări de reglementare a acestei relații existau încă din cele mai vechi cremuri, evoluția reglementărilor juridice fiind determinată de amploarea dezvoltării economico-sociale. De exemplu, în perioada antichității, în Roma, poluatorii cursurilor de apă erau urmăriți de autoritățile publice și de riveranii din aval. Tot în aceeași perioadă, la Atena, tăbăcarii, producătorii de brânzeturi și miere, erau obligați să își desfășoare activitatea în locuri amenajate special în afara orașelor. Mai târziu, în Evul Mediu marii proprietari de terenuri ocroteau teritoriile pe care le stăpâneau, inclusiv prin măsuri corespunzătoare menținerii curățeniei și îndepărtării deșeurilor. În secolele XVII – XVIII poluarea,mai ales a porturilor și a orașelor, a dobândit o intensificare deosebită în occident, cu consecința adoptării unor reglementări specifice, precum ,,Marea Ordonanță a lui Colbert asupra Marinei,, din anul 1681, care interzicea ,, aruncarea de gunoaie în apele porturilor și dependințele acestora și depunerea lor pe chei ori pe insule,, interdicție a cărei încălcare atrăgea pedeapsa amenzii . Conform unor rapoarte recente de evaluare a ecosistemelor , în ultimii 50 ani, omenirea a modificat ecosistemele mai rapid decât în oricare perioadă comparabilp din istoria omenirii. Dacă la începutul secolului al XX-lea deșeurile constituiau câteva zeci de kilograme anual/locuitor, în ultima perioadă, în tările dezvoltate, se acumulează anual aproximativ 1000 kg pe cap de locuitor . Impactul deșurilor asupra mediului a cunoscut o creștere îngrijorătoare , administrarea necorespunzătoare a acestora generând contaminări ale solului, pânzei freatice, precum și emisii poluante, cu efecte directe asupra sănătății populației și mediului.

Capitolul I. Aspecte generale privind regimul deșeurilor

Mediul reprezintă un ansamblu de relații și sisteme aflate în interacțiune. În cadrul acestui complex interrelațional, deșeurile apar ca probleme de importanță vitală, viitorul omenirii și, chiar al planetei, depinzând în mare măsură de modalitatea în care acestea sunt gestionate .

Secțiunea 1. Noțiuni generale

1.1 Definiții

Deșeul, în general este orice substanță sau orice obiect din categoriile stabilite de lege , de care deținătorul le curăță, are intenția sau obligația de a le curăța din mediul înconjurător.

Deșeurile periculoase sunt definite în OUG 196/2005 privind protecția mediului, ca fiind deșeurile care au cel puțin un constituent sau o proprietate care fac ca acestea să fie periculoase . Potrivit OUG 78/2000 privind regimul deșeurilor, deșeurile periculoase sunt reprezentate de acele deșeuri ce se încadrează în categoriile/tipurile generice de deșeuri periculoase prevăzute de lege și componenți ai acestor deșeuri , componenți care fac ca aceste deșeuri să fie periculoase atunci când dețin una din următoarele proprietăți: explozive, oxidante, foarte inflamabile și inflamabile.

1.2 Clasificare

Deșeurile se pot clasifica în raport de mai multe criterii, precum: gradul de periculozitate, sursa de proveniență, intervenția factorului uman, natura lor, astfel :

a. În funcție de gradul de periculozitate distingem :

- Deșeuri nepericuloase

- Deșeuri periculoase, ca de exemplu, uleiurile uzate, majoritatea deșeurilor rezultate din activitatea medicală și din institutele de cercetare, etc.

- Deșeuri inerte, acele deșeuri care nu suferă nici o transformare semnificativă fizică, chimică sau biologică, nu se dizolvă, nu ard ori nu reacționează în nici un fel fizic sau chimic, nu sunt biodegradabile și nu afectează materialele cu care vin în contact într-un mod care să poată duce la poluarea mediului ori să dăuneze sănătății omului, precum resturile de asfalt, cărămidă, sticlă, etc.

b. În raport de sursa de proveniență, regăsim :

- Deșeuri menajere și asimilabile – totalitatea deșeurilor generate în mediul urban și rural, din gospodării, instituții, unități comerciale și prestatoare de servicii, deșeuri stradale din spațiile publice, străzi, parcuri, etc.

- Deșeuri din construcții și demolări – deșeuri de beton, cărămidă, resturi ceramice etc. Acest tip de deșeuri pot fi nepericuloase, inerte sau contaminate cu substanțe periculoase. Sunt periculoase următoarele deșeuri din construcții și demolări: azbest, metale grele, vopsea, adezivi. Chiar dacă cantitățile de deșeuri periculoase sunt relativ mici comparativ cu totalul deșeurilor de acest tip, trebuie luate măsuri de prevedere speciale pentru gestionarea acestora, pentru a nu produce contaminarea celorlalte deșeuri și pentru a nu crea probleme la valorificarea și depozitarea acestora.

- Deșeuri industriale – cele provenite din industriile alimentară, extractivă, chimică, metalurgică, petrolieră, chimică etc. Ca de exemplu: cenușă și zgură de la termocentrale, nămoluri reziduale, deșeuri chimice etc.

- Deșeuri agrozootehnice – cele constituite din resturi vegetale, resturi de furaje, dejecții animaliere.

c. În raport de intervenția factorului uman, se clasifică în :

- Deșeuri naturale – adică cele care sunt rezultatul proceselor naturale ale mediului.

- Deșeuri antropice – cele care provin din activitățile umane.

d. După natura lor, distingem:

- Deșeuri biodegradabile – cele care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, precum: deșeurile alimentare ori de grădină, hârtia și cartonul.

- Deșeuri non-biodegradabile – mase plastice, metale, componente electrice.

1.3 Obiective

În gestionarea deșeurilor se au în vedere cu precădere următoarele obiective:

• De a preveni/reduce producerea de deșeuri și scăderea periculozității acestora prin: producerea de tehnologii și comercializarea de produse care prin modul de fabricare, utilizare sau eliminare nu au impact sau au un mic impact asupra creșterii volumului sau periculozității deșeurilor ori asupra riscului de poluare.

• Reutilizarea, valorificarea deșeurilor prin reciclare, recuperare sau orice alt proces prin care se obțin materii prime secundare ori utilizarea deșeurilor ca sursă de energie.