Reinsercția Socială a Condamnaților

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Printre multiplele probleme ale societăţii contemporane una din cele mai dificile, care necesită o atenţie deosebită a cercetătorilor şi practicienilor, este reintegrarea cetăţenilor, care au comis fapte infracţionale. Starea criminalităţii recidive în Republica Moldova, chiar şi în condiţiile diminuării unor indicatori statistici a ei, trezeşte o anumită îngrijorare. Cea mai sumară analiză a criminalităţii existente ne convinge de faptul că cauzele fenomenului dat nu sînt legate doar de existenţa unui mecanism insuficient ajustat al reglementării juridice sau al unei activităţi nesatisfăcătoare ale organelor de drept. Soluţionarea acestei probleme este organic legată de combaterea şi prevenirea criminalităţii în ansamblu. Ţinînd cont de aceasta o sarcină de bază şi actuală a organelor de stat este elaborarea unor practici eficiente, în măsură să asigure o luptă categorică cu criminalitatea în general şi cu criminalitatea recidivă în particular. Pînă în prezent pedeapsa cu închisoare rămîne a fi una din cele mai frecvent aplicate măsuri de răspundere penală. Totodată statul nu trebuie să uite că după ispăşirea termenului de pedeapsă stabilit de instanţa de judecată, iar în unele cazuri şi înainte de termen, condamnatul se va întoarce în societate, unde va fi nevoit să se adapteze la noile împrejurări şi să-şi asigure existenţa.

În acest context o importanţă deosebită o are problema reintegrării persoanelor care îşi ispăşesc sau şi-au ispăşit pedeapsa privativă de libertate în instituţiile penitenciare. Anume reintegrarea condamnaţilor la pedeapsa cu închisoare serveşte drept criteriu de bază al aprecierii eficacităţii lucrului instituţiilor care pun în executare pedepsele. Problema generală a reintegrării are şi o importanţă de sinestătătoare. Sporirea cantitativă a numărului indivizilor desocializaţi se poate răsfrînge într-o transformare calitativă în rezultatul căreia poate fi posibilă creşterea tempourilor diferenţierii sociale, iar aceasta ameninţă cu apariţia unui număr mare de persoane tentate să intre în conflict cu legea. Statul îşi face un dezavantaj cheltuind sume mari în vederea cercetarea noilor infracţiuni, desfăşurarea proceselor de judecată, etaparea condamnaţilor şi deţinerea lor în penitenciare termene de lungă durată în loc de a petrece unele măsuri de mare anvergură în vederea adaptării lor sociale prevenind astfel recidiva în rîndul acestora. Astfel, doar pentru întreţinerea sistemului penitenciar în anul 2011, din bugetul de stat al Republicii Moldova au fost alocate 237 mln. 457,78 mii lei. Necesitatea de a cheltui mijloace considerabile pentru deţinerea condamnaţilor în penitenciare limitează posibilităţile statului de a realiza programe privind prevenirea criminalităţii şi resocializarea condamnaţilor. În aceste condiţii indicii statistici relevă faptul că din numărul total de condamnaţi 53,25% au comis recidivă.

Practica executării pedepsei cu închisoare este complexă şi contradictorie. Pe de o parte, instituţiile penitenciare trebuie să modeleze viaţa condamnatului în libertate, iar pe de altă parte – în interiorul lor se execută pedeapsa şi se realizează scopurile acesteia în condiţiile regimului coercitiv prin regulile căruia se determină limitele şi procedeele influenţării corecţionale asupra condamnaţilor, fapt care nu are loc la libertate. În afară de aceasta, practica cotidiană a instituţiilor penitenciare, precum şi rezultatele cercetărilor petrecute mai devreme demonstrează faptul că în procesul influenţării educative asupra condamnatului apar probleme dificile cu caracter juridic, psiho-pedagogic, organizatoric, care necesită o soluţionare neintîrziată. Adoptarea unei noi legislaţii execuţional-penale a pus baza unei schimbări reale a politicii penale şi execuţional-penale în sensul umanizării ei, a creat în instituţiile penitenciare condiţii mai favorabile pentru o resocializare reuşită a condamnaţilor. Persoanele liberate se reîntorc în societate purtînd cu ei experienţa căpătată în detenţie. În cele mai dese cazuri aceasta este negativă, de aceea statul este cointeresat ca persoana anterior condamnată să înceapă cît mai curînd un mod de viaţă social acceptabil şi să nu săvîrşească din nou infracţiuni. Revenind la libertate, foştii condamnaţi se ciocnesc cu o multitudine de probleme, printre care probleme locative, financiare, familiale, cu anturajul etc. Astfel, în prezent nu mai există îndoieli de faptul că calitatea activităţii instituţiilor penitenciare, gradul de implicare a organelor administrării locale, colectivelor de muncă, familiei şi anturajului apropiat influenţează, în mare măsură, soarta persoanei liberate şi starea criminalităţii în general. Deficienţele care apar în procesul organizării procesului de resocializare penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei cu închisoare invocă necesitatea studierii lor multilaterale în baza experienţei istorice şi străine precum şi ţinînd cont de practica existentă în prezent. Totodată, soluţionarea problemelor de resocializare nu este posibilă fără o bază legislativă adecvată, care ar reglementa procesul resocializării determinînd scopurile şi sarcinile ei. Actualitatea temei este determinată şi de necesitatea revizuirii actualului cadru normativ privind soluţionarea problemelor menţionate.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în studierea complexă şi multilaterală a procesului de reintegrare a persoanelor supuse pedepsei cu închisoare, analiza normelor şi practicii aplicării lor în domeniul cercetat, elaborarea propunerilor privind perfecţionarea în continuare a concepţiilor teoretice şi a acţiunilor practice de influenţare, realizate la diferite etape ale procesului de reintegrare.

În vederea realizării scopului propus, au fost stabilite următoarele obiective:

- elucidarea esenţei socializării individului;

- formularea noţiunii de reintegrare/resocializare a persoanelor supuse pedepsei cu închisoare în baza analizei accepţiunilor privind definirea procesului de resocializare şi cele asemănătoare cu el cum sînt socializarea şi adaptarea socială;

- relevarea etapelor şi subetapelor reintegrării persoanelor supuse pedepsei cu închisoare şi a caracteristicii generale a particularităţilor lor;

- studierea istoricului experienţei autohtone precum privind reintegrarea persoanelor supuse pedepsei cu închisoare;

- elucidarea particularităţilor legislaţiei Republicii Moldova referitoare la reglementarea procesului de resocializare penitenciară a condamnaţilor;

- analiza activităţii administraţiei instituţiilor penitenciare şi ale altor subiecţi ai resocializării privind pregătirea condamnaţilor pentru liberare;

- studierea experienţei conlucrării diferitor instituţii şi organe, precum şi a problemelor existente în domeniul adaptării sociale a persoanelor liberate;

- cercetarea problemei privind participarea membrilor comunităţii în procesul resocializării precum şi al profilaxiei infracţiunilor în rîndul persoanelor liberate;

- formularea în temeiul rezultatelor investigaţiei, a unor propuneri şi recomandări ştiinţific argumentate privind perfecţionarea legislaţiei şi practicii de aplicare a ei în scopul ridicării eficacităţii procesului de resocializare a persoanelor supuse pedepsei cu închisoare.