Sistemul Juridic în Țările Uniunii Europene

Capitolul I

Consideraţii generale privind sistemul judiciar European

Statele Unite ale Europei pe care le anticipa Winston Churcil în discursul ţinut în septembrie 1944 nu mai sunt doar un concept demagogic care să stârnească atenţia studenţilor sau curiozitatea unor politicieni. De la cele trei comunităţi europene (a cărbunelui, oţelului şi energiei atomice) şi până la Europa unită de astăzi, statele bătrânului continent au parcurs un drum lung şi, uneori, anevoios. Este, aşadar, cu atât mai mare satisfacţia astăzi, când Europa este în pragul înfăptuirii ultimilor paşi pentru integrarea politică, prin dezvoltarea domeniilor de colaborare între statele membre şi consolidarea colaborării în plan extern. Afirmarea calităţii de subiect de drept a Uniunii Europene în contextul internaţional este subiectul unei amănunţite analize de ordin juridic. Astfel, implicarea Uniunii Europene ca unic subiect de drept la nivel mondial impune justificarea personalităţii juridice a acesteia, argumentarea prin elemente concrete a existenţei posibilităţii acestui nou subiect de drept de a participa ca individualitate distinctă la viaţa juridică, pretinzând şi apărând drepturi proprii şi asumându-şi în acelaşi timp obligaţii

Uniunea Europeană este forma cea mai actuală a construcţiei comunitare, care a început în anul 1952, o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris privind Comunitatea Europeană, semnat la 18 aprilie 1951. Tratatul de la Maastricht, cel care a creat Uniunea Europeană, a fost semnat la 7 februarie 1992, în localitatea al cărui nume îl poartă, şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Uniunea Europeană, potrivit prevederilor tratatului său institutiv, este constituită pe trei piloni: Comunităţile europene, Politica externă şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea poliţiei şi judiciară în materie penală. În momentul optării pentru această structură susţinută pe trei piloni doar Comunităţile europene prezentau suficientă siguranţă pentru a susţine existenţa Uniunii, ceilalţi piloni fiind în construcţie.

Intrarea în vigoare a Constituţiei europene şi desăvârşirea integrării la nivel politic va înlătura împărţirea pe cei trei piloni, însă mai înainte de finalizarea procesului de adoptare a constituţiei pentru Europa, Uniunea Europeană îşi bazează existenţa pe prevederile exprese ale tratatului institutiv, adică exclusiv pe structura templieră indicată de tratat.

Participarea la relaţii sociale guvernate de norme de drept (raporturi juridice) are loc doar pentru subiecţi de drept care au capacitatea recunoscută de lege pentru a-şi asuma răspunderea pentru faptele lor. Persoanele fizice şi persoanele juridice dobândesc drepturi şi îşi asumă obligaţiile în nume propriu în conformitate cu reguli stricte de drept, care reglementează instituţia capacităţii juridice

Capacitatea juridică generală reprezintă facultatea, posibilitatea, aptitudinea de a participa ca titular de drepturi şi obligaţii juridice, de regulă, în orice raporturi juridice, legea neprohibind această participare de nici o condiţie. Capacitatea juridică special reprezintă aptitudinea recunoscută de normele juridice de a participa, în calitate de subiect de drept în raporturile juridice, numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii

La nivelul vieţii economice şi sociale din interiorul unui stat, dobândirea capacităţii juridice pentru persoanele fizice şi juridice este reglementată prin normele de drept ale statului angajat în virtutea cetăţeniei sau naţionalităţii subiectului de drept implicat. Dimpotrivă, pentru participarea la relaţii sociale din sfera dreptului internaţional, problema capacităţii juridice se pune în mod diferit.

Astfel, persoanele juridice reprezintă subiecte colective de drept, pentru care dobândirea capacităţii juridice are loc de la data înfiinţării lor potrivit legii naţionale. Acest moment este bine delimitat în timp, pentru ca respectivul subiect colectiv de drept să se implice efectiv în raporturile juridice, suportând consecinţele care decurg prin asumarea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor în nume propriu şi personal. Mai mult chiar, există unele particularităţi pentru capacitatea de exerciţiu şi capacitatea de folosinţă.

Capacitatea de folosinţă, definită ca aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii este dominată în cazul persoanelor juridice de principiul specialităţii. Aplicarea acestui principiu ne conduce la ideea că un subiect colectiv de drept poate avea doar acele responsabilităţi care se circumscriu obiectului său de activitate declarat. Activităţile care se situează în afara obiectului de activitate nu corespund scopului înfiinţării subiectului colectiv de drept şi nu au caracter legal.

Capacitatea de exerciţiu, cea de-a doua componentă a capacităţii juridice în general, desemnează aptitudinea subiecţilor de drept de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii personal. Pentru persoanele juridice, momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu coincide cu desemnarea organelor de conducere, care îndeplinesc sarcinile executive ale subiectelor de drept. Subiectele colective de drept nu au posibilitatea de a-şi exercita drepturile şi asuma obligaţiile decât prin intermediul organelor de conducere, care să execute efectiv toate operaţiunile inerente activităţii curente. Investirea unor persoane cu funcţie executivă coincide aşadar cu momentul dobândirii capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice.

Analizând capacitatea juridică a Uniunii Europene, se pot naşte o serie de neconcordanţe. Astfel, Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht, 1993) nu a recunoscut în mod expres personalitatea juridică pentru uniune, dar nici nu a exclus ideea că Uniunea are personalitate juridică proprie şi se manifestă ca un subiect de drept colectiv distinct de personalitatea juridică a membrilor săi. Prin prisma regulilor de drept, participarea ca subiect distinct la relaţiile internaţionale presupune existenţa elementelor necesare pentru recunoaşterea capacităţii juridice, sub ambele forme ale sale, respectiv capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu

Din dispoziţiile Tratatului de constituire a Uniunii Europene rezulta clar că uniunea nu se substituie Comunităţilor europene, contrar opiniilor afirmate în timpul negocierilor tratatului. Acest detaliu generează suspiciuni cu privire la capacitatea juridică a Uniunii Europene, atât timp cât elementele sale componente rămân purtătoare ale unei capacităţi juridice proprii şi se manifestă ca subiect de drept autonom în viaţa internaţională.

Prevederile Tratatului cu privire la Uniunea Europeană stabilesc menţinerea personalităţii juridice a Comunităţilor europene, cu toate prerogativele lor la nivel internaţional. Principiul autonomiei, principiul aplicabilităţii directe a normelor dreptului comunitar şi preeminenţa dreptului comunitar asupra dreptului naţional sunt în detaliu reglementate pentru Comunităţile europene, însă nu se aplică şi celorlalţi doi piloni ai Uniunii Europene, pentru a deveni principii ale Uniunii Europene sub toate aspectele sale (toţi cei trei piloni ai săi)