Spațiul administrativ al Uniunii Europene

INTRODUCERE

Dezvoltarea administrativă descrisă nu trebuie considerată ca o etapă finală, circumscrisă în timp, care garantează administraţiei furnizarea unui nou punct de echilibru relativ stabil. Din contră, trebuie interpretată ca un proces în continuă evoluţie şi care, după cum se pare, nu a relevat încă în totalitate efectele. Acest proces este de natură să repună în discuţie modelul tradiţional pe care este construită administraţia şi să modifice profund poziţia sa în societate.

Uniunea Europeană tinde spre realizarea unui Spaţiu comun în care particularii şi statele membre să beneficieze de aceleaşi drepturi şi obligaţii avand ca temei o ordine juridică comună. Dreptul administrativ al UE cât şi practicile administrative sunt cele mai receptive domenii la condiţii şi reguli uniforme Spaţiul comun al UE cuprinde toate domeniile de reglementare competente Uniunii, începând cu spaţiul geografic şi terminând cu integrarea politică a statelor membre (cedarea de competenţe suverane) . De pildă în domeniul instituiri unei organizări comune a pieţelor agricole .

Realizarea unei administrări eficiente a treburilor publice ale Uniunii, aplicarea normelor juridice administrative la cazurile particularilor, organizarea si funcţionarea instituţiilor, uniformizarea şi armonizarea legislaţiilor naţionale administrative constituie obiective ce se regăsesc în structura Spaţiul administrativ comun al Uniunii Europene .

Oportunitatea oferită de contextul actual este de a proiecta Europa de mâine, o Europă suficient de puternică pentru a face faţă provocărilor actuale, dar mai ales celor viitoare. Din această perspectivă, suita acţiunii demarate de Uniune nu vizează un proces de reformă, ci sunt concentrate asupra proiectului de creare a unei noi construcţii, fără însă ca aceasta să însemne abandonarea realizărilor din perioadele trecute.

Deoarece interesul este mult mai mare, depăşind cadrul unei reforme, îmbunătăţirile instituţionale nu pot fi limitate doar la rezolvarea unor disfuncţionalităţi.

Constituţia europeană, care reflectă acest deziderat, este, în primul rând, un act creativ şi doar în subsidiar unul corectiv.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII ASUPRA TENDINŢELOR DE MODERNIZARE A ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.1. Evoluţia spaţiului administrativ

Doar monopolul constrângerilor în jurul cărora s-a construit spaţiul de putere administrativă nu este suficient pentru a asigura coeziunea acestuia.

Administraţia este subordonată forţelor centrifuge, care exercită o presiune continuă asupra componentelor sale şi care ameninţă permanent omogenitatea acestora: în interior, expansio¬nismul administrativ conduce la multiplicarea exagerată a liniilor de comunicare din interiorul aparatului ale cărui articulaţii sunt în prezent mult mai complexe şi diversificate; la exterior este pus la punct un dispozitiv de reglementare, care reduce capacitatea de influenţare a administraţiei asupra teritoriului său social de inter¬venţie sau, cu alte cuvinte, pertinenţa mijloacelor sale tradiţionale de acţiune.

1.1.1. Osmoza administraţie/societate

Mişcarea prin care administraţia îşi extinde permanent aria de influenţă şi acoperă un câmp social din ce în ce mai vast este însoţită de modificări profunde ale raportului administraţie/societate.

Frontierele spaţiului administrativ, dilatate la dimensiunile întregii societăţi, se estompează, devenind fluide. Nu mai există o demarcaţie netă între administraţie şi societatea cu care aceasta, într-o primă fază, tinde să se suprapună, apoi să se întrepătrundă, pentru ca, în final, să se confunde.

Efectele acestei tendinţe de apropiere spre care, în mod iremediabil, este antrenată societatea contemporană sunt destul de ambigue: fie oferă proba unei disoluţii ale administraţiei într-o societate civilă care se autoreglează, fie, din contră, este semnul absorbţiei societăţii civile de către aparatul unui Stat de tip tota¬litar, care polarizează în jurul său ansamblul raporturilor de putere.

Ceea ce se impune a fi reţinut este că administraţia nu este un spaţiu de putere izolat, separat, detaşat de restul corpului social, iar monopolul constrângerilor nu constituie un element suficient de relevant.

Perspectiva absorbţiei administraţiei de către societatea civilă, realizabilă în condiţiile declinului progresiv al puterii de Stat, este un mit sau o utopie, care însoţeşte întreaga teorie politică.