Cuprins
INTRODUCERE pg.3
CAPITOLUL I
NOŢIUNEA ŞI FORMELE TERORISMULUI pg.10
CAPITOLUL II
ANALIZA JURIDICA A INFRACTIUNII DE TERORISM pg.16
2.1. Infractiunea de terorism prevazuta de Codul penal al Romaniei pg.16
2.2. Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea si combaterea terorismului pg.18
2.3. Elementele constitutive ale infractiunii de terorism pg.25
CAPITOLUL III
TERORISMUL POSTMODERN, TERORISMUL APOCALIPTIC pg.29
3.1. Noi curente ale Fenomenului terorist pg.30
3.2. Inamicul din interior pg.38
CAPITOLUL IV
ROMANIA SI TERORISMUL pg.46
CAPITOLUL V
ATENTATELE DIN 11 SEPTEMBRIE 2001 pg.55
5.1.Atacurile pg.56
5.2. Atacatorii si motivatiile lor pg.62
5.3. Urmări pg.69
5.4. Efecte pe termen lung pg.75
5.5. Investigarea pg.77
5.6. Reconstrucţia pg.79
ÎNCHEIERE pg.80
BIBLIOGRAFIE pg.90
Extras din document
INTRODUCERE
Noţiunea de terorism este cunoscută omenirii de la începutul istoriei, dar în istorie acest termen a apărut după revoluţia franceză din 1789. În secolul XX terorismul internaţional săvârşit în timp de pace a luat o amploare deosebită. Principala caracteristică a terorismului este intimidarea prin violenţă, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, execuţiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate sau a unor instalaţii industriale ori a mijloacelor de telecomunicaţii, ruperea unor diguri, otrăvirea apei potabile (a râurilor, fântânilor sau rezervoarelor de apă), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente etc. La metodele “tradiţionale” s-au mai adăugat şi noi forme, cum ar fi atentatele contra şefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice şi a diplomaţilor, atentate împotriva personalităţilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituţii publice sau întreprinderi comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine ş.a.
În raport cu scopurile pe care şi le propun autorii actelor de terorism, precum şi de obiectul sau urmările unor asemenea acte, terorismul poate să constituie o infracţiune de drept comun când prin aceasta se urmăreşte realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau răzbunarea, dar poate lua şi forma unei crime politice, când urmăreşte să complice sau să determine ruperea relaţiilor dintre state, să înlăture anumiţi lideri politici, inclusiv şefi de state, deveniţi indezirabili unor cercuri politice, să influenţeze prin intimidare politica generală a unor state sau poziţia pe care acestea urmează să o adopte în soluţionarea unor probleme concrete, să impună o doctrină politică ori o anumită formă de organizare a statului, în această ultimă categorie încadrându-se şi terorismul de stat, constând în acte de violenţă şi agresiune exercitată de un guvern sau de o forţă politică conducătoare într-un stat împotriva membrilor propriei societăţi, dar şi, în anumite cazuri, împotriva mişcărilor de eliberare naţională a unor popoare subjugate.
Necesitatea elaborării unei Convenţii internaţionale pentru universalizarea reprimării terorismului a fost abordată, în 1926, la iniţiativa României în cadrul Societăţii Naţiunilor. Iar un proiect al Convenţiei pentru instituirea unei Curţi penale internaţionale împotriva terorismului a fost elaborat de eminentul jurist român Vespasian V. Pella în 1935 şi prezentat Societăţii Naţiunilor. Statele părţi la Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului din 1937 se angajau să prevină şi să reprime activităţile de acest gen, să-şi dea reciproc concursul în acest sens, astfel, se “reafirmă principiul de drept internaţional după care este de datoria oricărui stat să se abţină el însuşi de la orice fapt destinat a favoriza activităţile teroriste îndreptate împotriva altui stat şi să împiedice actele prin care acesta se manifestă”.
Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU care a adoptat în acest sens Rezoluţia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin care se recomandă adoptarea de urgenţă a unor măsuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperării internaţionale în acest domeniu. Cu regret, până în prezent, nu s-a reuşit să se realizeze o reglementare internaţională multilaterală care să se refere şi să incrimineze în mod expres actele de terorism. E de menţionat totuşi succesele obţinute în plan regional, în acest domeniu, adoptarea în cadrul Organizaţiei Statelor Americane, la 2 februarie 1971,la Washington, a“Convenţiei pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau forma delictelor contra persoanelor ca şi a extorcărilor conexe acestor delicte, dacă asemenea acte au repercusiuni internaţionale”, intrată în vigoare în 1977 şi adoptarea “Convenţiei europene asupra terorismului” la 10 noiembrie în cadrul Consiliului Europei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Terorismul International.doc