Administrația publică - promotor și catalizator al dezvoltării economice durabile

INTRODUCERE

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene incepand cu anul 1997, prin includerea sa in Tratatul de la Maastricht. In anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, in anul 2002.

In anul 2005, Comisia Europeana a demarat un proces de revizuire a Strategiei, publicand, in luna februarie, o evaluare critica a progreselor inregistrate dupa 2001, care puncteaza si o serie de directii de actiune de urmat in continuare. Documentul a evidentiat si unele tendinte nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului inconjurator, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectiv schimbarile climatice, amenintarile la adresa sanatatii publice, saracia si excluziunea sociala, epuizarea resurselor naturale si erodarea biodiversitatii. Ca urmare a identificarii acestor probleme, in iunie 2005, sefii de state si guverne ai tarilor Uniunii Europene au adoptat 131c28b o Declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care incorporeaza Agenda de la Lisabona, revizuita, pentru cresterea economica si crearea de noi locuri de munca, drept o componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile. Dupa o larga consultare, Comisia Europeana a prezentat, la 13 decembrie 2005, o propunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001.

Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reinnoita de Dezvoltare Durabila, pentru o Europa extinsa. Documentul este conceput intr-o viziune strategica unitara si coerenta, avand ca obiectiv general imbunatatirea continua a calitatii vietii pentru generatiile prezente si viitoare prin crearea unor comunitati sustenabile, capabile sa gestioneze si sa foloseasca resursele in mod eficient si sa valorifice potentialul de inovare ecologica si sociala al economiei in vederea asigurarii prosperitatii, protectiei mediului si coeziunii sociale.

Strategia UE pentru Dezvoltare Durabila, ce reprezinta fundamentul Strategiei Nationale a Romaniei in domeniu, completeaza Strategia de la Lisabona si se doreste a fi un catalizator pentru cei ce elaboreaza politici publice si pentru opinia publica, in scopul schimbarii comportamentului in societatea europeana si, respectiv, in societatea romaneasca si implicarii active a factorilor decizionali, publici si privati, precum si a cetatenilor in elaborarea, implementarea si monitorizarea obiectivelor dezvoltarii durabile.

Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene si statelor sale membre, implicand toate componentele institutionale la nivel comunitar si national.

Este subliniata, de asemenea, importanta unei stranse conlucrari cu societatea civila, partenerii sociali, comunitatile locale si cetatenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltarii durabile.

In acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie:

- Protectia mediului, prin masuri care sa permita disocierea cresterii economice de impactul negativ asupra mediului;

- Echitatea si coeziunea sociala, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversitatii culturale, egalitatii de sanse si prin combaterea discriminarii de orice fel;

- Prosperitatea economica, prin promovarea cunoasterii, inovarii si competitivitatii pentru asigurarea unor standarde de viata ridicate si unor locuri de munca abundente si bine platite;

- Indeplinirea responsabilitatilor internationale ale UE, prin promovarea institutiilor democratice in slujba pacii, securitatii si libertatii, si a principiilor si practicilor dezvoltarii durabile pretutindeni in lume.

România a aderat la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, parcurgând tranziţia de la o planificare centralizată, spre economia de piaţă şi convergenţă cu practicile şi standardele Uniunii Europene. Administraţia publică românească a cunoscut în ultimii 18 ani un proces de transformare radicală, de la o administraţie publică specifică unui regim totalitar spre una potrivită unui regim democratic.

Noi instituţii şi reglementări au fost promovate, inclusiv cu ajutorul fondurilor de pre-aderare ale Uniunii Europene şi ale altor donori, în scopul de a restructura administraţia şi de a o eficientiza. Instituţiile statului au înregistrat progrese semnificative în modernizarea fundamentelor legislative şi administrative ale funcţionării sectorului public, acesta fiind pregătit să-şi asume obligaţiile de stat membru al Uniunii Europene.

În anul 2004, Guvernul român a elaborat “Strategia actualizată de accelerare a reformei administraţiei publice”, document agreat şi de Comisia Europeană. Totuşi, aceste progrese nu sunt suficiente, Comisia Europeană solicitând punerea unui accent sporit pe întărirea capacităţii administrative pentru aderare. Nevoia investiţiilor în capacitatea administrativă este recunoscută prin “Orientările strategice comunitare pentru coeziune”, în care capacitatea administrativă şi buna guvernare („good governance”) constituie una dintre principalele priorităţi ale perioadei 2007-2013.

In procesul de reformă, administraţia publică suferă schimbări importante, restructurări, reduceri sau suplimentări de personal. Apar noi reglementări care au drept scop creşterea transparenţei administraţiei publice şi alinierea la standarde europene a calităţii seviciilor oferite cetăţeanului.

Adoptarea legilor nu asigură automat şi rezolvarea problemelor la care acestea încearcă să răspundă. Pe traseul care începe cu apariţia legii şi care se termină cu obţinerea efectelor scontate se interpune o variabilă relativ independentă, de mare importanţă, cu legităţi şi mecanisme proprii şi specifice de funcţionare: administraţia publică. În consecinţă, funcţionarea administraţiei publice poate asigura şi potenţa efectele pozitive ale implementării unei politici guvernamentale sau ale aplicării unei legi sau, dimpotrivă, le poate bloca.

Din punct de vedere structural lucrarea este formata din patru capitole, bine documentate, primele trei aratant din punct de vedere teoretic unele notiuni ce tin de administratia publica, serviciile publice, dezvoltare durabila, aportul cetateanului la o propunere in cadrul unitatii administrative teritoriale din care face parte etc. Primele doua capitole prezinta in termeni generali situatia administratiei publice si a serviciilor din cadrul acestora din tara noastra, ce a fost, ce este in prezent si o viziune de viitor. Capitolul trei este dedicat unor notiuni precum dezvoltarea durabila, cum isi aduce aportul aceasta in cadrul prosperitatii economiei locale si nationale,si nu in ultimul rand o analiza a raportului dintre autoritatea locala si cetatean unde se doreste evidentirea bunastarii sociale.

Capitolul patru este dedicat studiului de caz, unde am incercat sa transpun o buna parte din ce am evidentiat in primele trei capitole prin prezentarea unui proiect derulat pe raza comunei Ghiroda, Judetul Timis.

Premisa de la care porneşte acestă lucrare si obiectul in jurul caruia se compune aceasta este unul foarte simplu : modernizarea administraţiei publice poate fi interpretată drept o reuşită numai în măsura în care succesul modernizării este resimiţit şi la zona de interfaţă a administraţiei cu cetăţeanul.

Analiza temei alese, “Administratia publica- promotor si catalizator a-l dezvoltarii economice durabile” răspunde la o serie de întrebări: ce este administraţia publică, care este rolul şi compunerea acesteia, care este impactul integrării în Uniunea Europeană asupra administraţiei publice, precum şi în ce constă modernizarea administraţiei, cine sunt beneficiarii, care sunt carenţele apărute pe parcursul şi în urma procesului de evaluare a modernizării etc.