Evaziunea fiscală

INTRODUCERE

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă.

Această lucrare îţi propune, ca obiectiv prioritar, să abordeze aspectele teoretice şi practice ale evaziunii fiscale şi consecinţele pe care aceasta le generează în etapa de tranziţie la economia de piaţă, într-o viziune sistemică şi de largă deschidere, cu luarea în considerare a unui ansamblu de factori interni şi externi care se intercondiţionează şi se adaptează la condiţiile concrete ale procesului de dezvoltare economică-socială din ţara noastră.

Ţinând seama de realităţile concrete din societatea românească şi de complexitatea procesului de tranziţie de la o economie supercentralizată la economia de piaţă lucrarea analizează conceptul de evaziune fiscală din România în perioada postdecembristă, în strânsă conexiune cu evaziunea fiscală pe plan internaţional, încercând să desluşească principalele componente ale acesteia şi să identifice mijloacele adecvate pentru diminuarea şi contracararea ei.

Am considerat necesar ca, în primul capitol să analizăm fenomenul de evaziune fiscală, în general, precum şi factorii ce i-au determinat apariţia, pentru a putea evidenţia pericolul deosebit pe care î1 reprezintă evaziunea fiscală asupra dezvoltării economico-sociale din ţara noastră.

De asemenea, specificitatea şi particularitatea evaziunii fiscale din societatea româneasca ne-au determinat să facem o analiză profundă a acesteia şi să studiem formele esenţiale sub care se prezintă. În acest context am evidenţiat conjunctura economică ce a favorizat proliferarea şi agravarea evaziunii fiscale şi am analizat cele două forme de manifestare a acesteia care s-au implantat şi s-au generalizat în societatea românească, cu consecinţe economice şi sociale deosebite: evaziunea fiscală legală, evaziunea fiscală frauduloasă.

Se poate face deci o distincţie între fraudă fiscală, care constituie un fapt ilicit chiar de natură penală şi evaziunea fiscală propriu-zisă care nu implică fapte care să întrunească elementele unei infracţiuni.

Întrucât lucrarea îşi propune să analizeze complexitatea fenomenului evaziunii fiscale, în cel de-al doilea capitol sunt reliefate modalităţile de combatere ale acestui fenomen nociv.

Pentru a putea studia şi stabili cele mai bune şi mai eficiente măsuri de combatere a evaziunii fiscale trebuie, în primul rând, să cunoaştem cauzele acesteia, etiologia acestui fenomen, care după cum demonstrează şi aceasta lucrare este unul foarte complex, mai ales dacă se iau in considerare toate implicaţiile economice, sociale, financiare şi morale pe care le impune existenta faptelor de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale legale.

Eficacitatea procesului de stopare a fenomenului de evaziune fiscala constă îndeosebi în capacitatea de a înlătura tocmai cauzele ce produc sau pot favoriza faptele ce contravin legilor fiscale, ştiut fiind faptul ca doar înlăturarea efectelor nu este şi nici nu poate fi la fel de eficienţa ca eradicarea cauzelor.

De aici rezulta in mod clar importanta cunoaşterii cauzelor fenomenului de evaziune fiscală, a mecanismului de transpunere în realitate şi, nu în ultimul rând a factorilor psihologici, morali şi de oricare altă natură ce î1 determină pe contribuabilul cinstit la un moment dat să recurgă la acte de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale legale.

În ultima parte a lucrării ne-am propus să evidenţiem tendinţele în evoluţia evaziunii fiscale pe plan internaţional. În acest context, am prezentat formele sub care evaziunea fiscală se manifesta pe plan internaţional (societăţile fictive, paradisurile fiscale) precum şi preocupările referitoare la strategiile utilizate la scară internaţională pentru stoparea acestui fenomen.

Principiile, obiectivele şi instrumentele statuate la nivel internaţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt percepute de toate naţiunile afectate de acest flagel ca fiind convergente unei direcţii fundamentale care concentrează atenţia şi hotărârea fermă a statelor de a face faţă acestei provocări mortale, cu un potenţial real de distrugere a economiilor naţionale. În acest sens, naţiunile lumii acordă un interes aparte eforturilor care au ca obiectiv armonizarea masurilor legislative naţionale care au în structură prevederi pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen şi, respectiv, instrumente pentru o cooperare internaţională reală şi fără rezerve.

Conştienţi de complexitatea şi dificultatea actelor de evaziune fiscală şi ţinând seama de experienţa modestă pe care o avem în acest domeniu determinata şi de infuzia unor fenomene netradiţionale, importate, specifice economiilor de piaţă solide ale lumii, în lucrare am formulat o serie de conc1uzii şi propuneri care reprezintă o alternativă de gândire aptă să concureze cu alte alternative de gândire, din confruntarea lor rezultând cea mai bună cale de urmat pentru dezvoltarea rapidă a economiei de piaţă şi contracararea fenomenelor nocive care pot stopa sau denatura reforma economică pe care o înfăptuieşte azi România

CAPITOLUL I

EVAZIUNEA FISCALĂ. CONCEPT ŞI FORME DE MANIFESTARE.

1.1. Aspecte teoretice privind evaziunea fiscală.

Pentru înţelegerea corectă a fenomenului de evaziune fiscală şi a legii pentru combaterea acesteia considerăm necesară reamintirea unor termeni, a conţinutului şi semnificaţiei lor.

Astfel, în accepţiunea curentă, prin impozit se înţelege acel mijloc de prelevare silită la bugetul de stat sau la bugetele locale, cu titlu nerambursabil, a unei părţi din venitul naţional. Cu alte cuvinte, impozitul este plata obligatorie efectuată de către o persoană – fizică sau juridică – pe plan central sau local, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţii directe, în conformitate cu prevederile legii . Potrivit prevederilor legale în vigoare există mai multe categorii de impozite:

• impozitul pe profit;

• impozitul pe venit;

• impozitul pe dividende;

• impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice sau juridice nerezidente ş.a.

Indiferent de natura lor impozitele pot fi clasificate în două mari categorii, respectiv:

• impozite reale;

• impozite indirecte.

Impozitele reale – denumite şi impozite directe – sunt cele stabilite asupra bunurilor imobile , precum asupra veniturilor brute ce rezultă în urma unor activităţi industriale, comerciale, bancare, activităţi desfăşurate în baza liberei iniţiative etc.

Aşa cum relevă literatura de specialitate , aceste impozite reale – directe – sunt de tip personal, nominativ, având cuantum şi termen de plată prestabilit .

La rândul lor, impozitele indirecte sunt cele stabilite asupra vânzării bunurilor, în special asupra celor de larg consum, precum şi asupra prestării unor servicii. Din rândul impozitelor indirecte menţionăm:

o accizele – taxe de consumaţie – percepute la vânzarea mărfurilor de larg consum prim majorarea preţurilor;

o monopolurile fiscale, concretizate în vânzarea mărfurilor a căror producţie sau desfacere constituie monopol de stat la preţuri mai mari decât valoarea acestora, realizându-se astfel, pe lângă profitul întreprinzătorului, şi un important impozit de la consumator;

o taxele vamale, respectiv impozite percepute la importul, exportul sau tranzitul unor mărfuri;

o impozitele pe venit, stabilite în cote progresive, pe tranşe, în raport cu eniturile realizate cu titlu de salariu ori ca urmare a desfăşurării altor activităţi ;

o alte taxe, în rândul acestora incluzându-se formele de impozit percepute de către organele judecătoreşti, notarii publici, etc.; de exemplu, taxele de timbru, taxele pentru legalizarea unor acte ş.a. .