Evoluția spațiului rural Românesc după integrarea în Uniunea Europeană

Capitolul I

SPAŢIUL RURAL – ABORDĂRI CONCEPTUALE

Acest capitol este consacrat analizei conceptelor de rural şi ruralitate, locului ruralului în ansamblul economiei româneşti. Plecând de la interpretarea spaţiului rural sub aspect economic, sociologic şi geografic, analiza este orientată spre elucidarea aspectelor teoretice şi semnificaţiei practice a conceptului de rural,precum şi spre delimitarea fazelor abordării acestui concept în U.E. şi prezentarea principiilor şi obiectivelor directoare înscrise în Carta Europeană a Spaţiului Rural.

Se acordă atenţie elementelor care conferă ruralului individualitate, autenticitate şi specificitate în raport cu urbanul,precum şi funcţiilor spaţiului rural.

Ruralul cuprinde toate activitățile care se desfășoară în afara urbanului și cuprinde trei componente esențiale:

• comunitățile administrative constituite din membrii relativ puțin numeroși și care au relații mutuale;

• dispersarea pronunțată a populației și a serviciilor colective;

• rolul economic deosebit al agriculturii și silviculturii.

Cu toate că, din punct de vedere economic, agricultura și silvicultura dețin un loc important, sensul cuvântului “rural” este mai larg decât al celui agricol sau silvic, aici fiind cuprinse și alte activități cum sunt: industria specifică ruralului; artizanatul, serviciile productive privind producția agricolă și neproductivă care privesc populația rurală.

1.1. Caracteristicile spaţiului rural.

Spațiul rural este expresia efortului îndelungat al omului pentru a pune în serviciul său componentele fizico-geografice ale spațiului, ale naturii. Este un spațiu pe care omul l-a modelat de-a lungul timpului, în funcție de nevoile sale, pe care l-a creat prin munca sa și l-a umplut cu creațiile sale de natură antropică, fiind deci o adevărată “capodoperă rustică “ a omului.

Spațiul rural, în sensul comun, dar real al termenului , a apărut o dată cu apariția primelor locuințe și a primelor amenajări în vederea realizării unor producții agricole (în primul rând).

Din punct de vedere istoric, între societățile rurale și pământul luat în exploatare s-a creat o serie de relații durabile, întărite prin tradiții, obiceiuri și interese, exprimate în peisaj prin diferite tipuri de spații rurale.

În secolul XX, sub impactul urbanizării, spațiul rural a cunoscut modificări structurale evidente, amenajări și ameliorări pentru creșterea capacității de producție a pământului, pentru modernizarea habitatului rural. Expansiunea spațiului urban, dezvoltarea căilor de comunicație, implantarea unor activități neagricole, introducerea unor tehnici și tehnologii au dus la încărcarea spațiului rural cu noi elemente și noi relații,îmbogățindu-l calitativ și cantitativ.

Spațiul rural, cel neafectat de industrializare și urbanizare, are o sumă de caracteristici care îi dau individualitate, specificitate și autenticitate comparativ cu alte zone. Spațiul rural autentic se distinge din toate punctele de vedere (structura economică, populație, ocupații, cultură, viața socială) de spațiile urbane, industriale, miniere, zone portuare.

Trăsături importante contemporane ale fenomenului deplasării populației către urban le constituie, pe de o parte, globalizarea, iar pe de altă parte, ritmul accentuat al urbanizării.

Prin trăsăturile funcționale și structurale distincte, așezările umane, rurale și cele urbane reprezintâ două forme distincte de antropizare a teritoriului; ele se află în relații diferite cu mediul.

Așezările rurale sunt caracterizate printr-o dispersie spațială a activităților economice în special a agroecosistemelor. Acestea sunt dependente atât de sistemul socio-uman sub aspectul cantităților suplimentare de energie introduse în sistem (îngrășăminte, pesticide, lucrările solului), cât și sub forma selecției anumitor specii pentru cultură, dar, la fel ca și sistemele naturale, depind de energia solară.

Așezările rurale nu prezintă mari concentrări ale populației, în consecință cantitățile de energie și materie necesară existenței lor sunt mult mai mici decât în cazul orașelor. Modul în care au loc schimburile de materie și energie cu mediul este mai apropiat de cel natural.

Din punct de vedere al structurii economice, în spațiul rural activitățile agricole ocupă, de regulă, cele mai întinse zone, agricultura reprezentând “coloana vertebrală a ruralului”.

Am afirmat că agricultura ocupă, cel mai mare teritoriu rural, pentru că în unele zone (montane, piemontane), silvicultura, împreună cu activitățile conexe silviculturii (exploatații forestiere, prelucrarea lemnului, activități meștesugărești, industrii prelucrătoare ale resurselor pădurii) este predominantă, atât teritorial cât și ocupațional. De asemenea, în zonele montane, litorale și deltă, predominante pot fi activitățile agroturistice, de agrement, de pescuit și vânătoare.

Spațiul rural este, din punct de vedere ocupațional, cu precădere un spațiu de producție în care activitățile sectoarelor primare au pondere relativ ridicată din punct de vedere economic.