Implantarea societăților transnaționale în țările foste comuniste din Europa de Est - studiu de caz - procesul de împlântare Renault în România

1. Procesul de internaţionalizare: obiective, strategii

Implantarea în străinătate – este o modalitate de creştere externă a firmei, faţă de creşterea internă (care se face prin acumularea de capital) se realizează prin investiţii directe în străinătate şi duce la construirea diferitelor structuri organizatorice (filialele şi sucursalele aflate în străinătate).

Definirea obiectivelor internaţionale ale firmei:

Aceste obiective decurg din operaţiunile de bază ale strategiei de internaţionalizare, care reflectă finalitatea firmei, aşa cum sunt exprimate de politica sa generală.

Obiectivele internaţionalizării firmelor sunt:

- creşterea extensivă (lărgirea pieţelor);

- creşterea intensivă (valorificarea resurselor, creşterea profitabilităţii);

- creşterea internă (acumularea capitalului);

- creşterea externă (implantări, achiziţii, etc);

- dezvoltarea autonomă şi parteneriat;

- orientarea pe termen scurt şi orientarea pe termen lung;

- strategia monopolului sau multiprodus;

- concentrarea şi diversificarea activităţilor.

Obiectivele concrete ale internaţionalizării pot fi formulate sub forma unor indicatori:

- rentabilitatea capitalului investit şi nivelul profitului aşteptat;

- cifra de afaceri colectată şi cotele de piaţa de atins pe ansamblu şi pe ţări;

- ritmul de creştere prevăzut;

- ponderea bunurilor şi serviciilor produse în străinătate, în raport cu producţia internă;

- gradul de internaţionalizare a structurilor de capital şi a resurselor financiare;

- gradul de internaţionalizare a resurselor umane.

Selecţionarea pieţelor şi a partenerilor:

Această etapă se realizează în raport cu oportunităţile pe care acestea le oferă pentru firmele care îşi propun să se internaţionalizeze:

a. selecţionarea pieţelor – presupune localizarea în diferite zone geografice. Această localizare se realizează în funcţie de o serie de criterii:

- caracterul activităţii (internaţională, multinaţională, globală);

- consideraţii economice (potenţialul pieţei şi evoluţia favorabilă a acesteia, condiţiile avantajoase de derulare a afacerilor (resurse umane bune şi ieftine, reţea de distribuţie bine pusă la punct, infrastructura acceptabilă), accesul la surse de finanţare);

- consideraţii juridice, administrative şi fiscale (respectarea dreptului de proprietate, reglementarea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor, regimul cursului de schimb, modul de operare al administraţiei fiscale, facilităţile fiscale);

- consideraţiile legate de riscul în afaceri (ratingul de ţară, nivelul de îndatorare al ţării respective, riscurile comerciale (legate de preţ, cursul de schimb, instabilitatea sistemului financiar-bancar)).

b. selecţionarea partenerilor – în aceasta selecţionare se pleacă de la nişte criterii de afaceri ca:

- experienţa acestora în afacerile internaţionale;

- existenta sau inexistenta unor relaţii de afaceri anterioare cu firma care se internaţionalizează;

- nivelul tehnologic şi potenţialul comercial al firmei;

- sistemul economico-financiar al acestora;

- gradul de risc (riscul de insolvabilitate, tehnologic, etc.).

1.3 Stabilirea metodelor de operare (a formelor de internaţionalizare):

Această etapă reprezintă alegerea diferitelor forme de internaţionalizare a afacerilor. În acest sens, firma poate opta pentru diferite forme de operaţiuni comerciale, pentru acţiuni de implantare în străinătate, pentru realizarea de alianţe strategice sau de cooperări, etc.