Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească

Disertație
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 60 în total
Cuvinte : 20312
Mărime: 1.30MB (arhivat)
Cost: 6 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Angela Roman
UNIVERSITATEA AL.I.CUZA IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR MASTER: BĂNCI ŞI PIEŢE FINANCIARE

Extras din document

I. MONEDA EURO – PILON AL UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE

“Moneda EURO este moneda voastră, este moneda noastră, a tuturor. Ea reprezintă viitorul, o bucată din Europa în mâinile noastre”.

Romano Prodi, fost președinte al Comisiei Europene

1.1. ETAPELE ADOPTĂRII MONEDEI EURO

Moneda euro reprezintă, alături de Banca Centrală Europeană și de politica monetară unică a BCE, unul din pilonii principali ai Uniunii Economice și Monetare. Mai mult decât atât, crearea monedei unice europene - EURO – se constituie în dezideratul principal al conducerii Uniunii Europene.

Moneda euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 16 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro (Vezi Anexa nr. 1). Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 329 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică, nu numai în zona euro, dar și în alte țări din UE, așa cum se poate observa în Figura nr. 1.1, bucurându-se de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

Figura nr. 1.1. Zona euro, 2010

Sursa: http://www.ecb.int/euro/intro/html/map.en.html.

Uniunea Economică şi Monetară reprezintă consecinţa firească a evoluţiei procesului de adâncire al integrării europene, proces care a cuprins o zonă a liberului schimb, o uniune tarifară, o uniune vamală şi Piaţa Comună, unificarea politică fiind ultimul element necesar pentru definitivarea procesului de construcţie europeană.

Denumirea monedei unice, „EURO”, a fost stabilită în cadrul întâlnirii Consiliului European de la Madrid, din 15-16 decembrie 1995, când s-au hotărât următoarele aspecte:

- denumirea trebuie să fie identică în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene;

- numele monedei este scris atât cu caractere latine (EURO), cât şi greceşti (EYPΩ);

- ortografia unică a Euro convenită a fost introdusă în dreptul monetar ;

- „EURO” va substitui termenul specific de „ECU” în orice tranzacţie viitoare;

- abrevierea oficială este „EUR”;

- simbolul „EURO” trebuie să aibă în vedere anumite criterii : să fie uşor de recunoscut pe tot continentul european, să fie plăcute din punct de vedere estetic etc.

Detaliile cu privire la denominare şi specificaţiile tehnice ale monedelor euro au fost stabilite de către Consiliul Europei şi publicate în Official Journal No C208, 09/07/1997, p 5.

Design-ul bancnotelor euro a fost realizat de Robert Kalina, de la Banca Centrală Austriacă, şi nu reprezintă monumente reale sau specifice. Autorul a fost inspirat de litera grecească Є (epsilon), arătând asemănător literei „E”, cu două linii orizontale, paralele, clar marcate, astfel încât să fie uşor de recunoscut. Tema centrală de inspiraţie s-a numit „Epoci şi stiluri în Europa”. Cele 2 linii paralele sunt simbolul stabilităţii pe care euro avea să-l aducă pe plan monetar în ţările vechiului continent. Acest semn grafic a fost menit să facă legătura atât cu civilizaţia şi democraţia europeană, cât şi cu prima literă din cuvântul „Europa”.

Trecerea la moneda unică europeană s-a derulat în mai multe etape, reprezentând un proces complex (Anexa nr. 2), desfășurat prin numeroase pregătiri și având efecte multiple, directe și indirecte, la nivel micro și macroeconomic. Aceste etape sunt schematizate mai jos.

Figura nr. 1.2. Cronologia etapelor de adoptare a monedei unice euro

Sursa: Prelucrare după: http://www.ecb.int/ecb/educational/facts/euint/html/ei_004.ro.html.

Așa cum se poate observa din figura de mai sus, introducerea monedei euro s-a desfășurat în 3 etape distincte Fiecare etapă poate fi caracterizată astfel:

Etapa 1 – condițiile politicii monetare și ale schimbului unic sunt definite și emisiunea bancnotelor EURO a început. În această etapă, în țările participante la UEM se accelerează pregătirile legate de trecerea la EURO, la nivelul administrațiilor, băncilor și instituțiilor financiare. La 2 mai 1998, Comisia Europeană a selectat țările care vor participa la EURO după o analiză asupra modului în care aceste țări au îndeplinit criteriile de convergență economico-financiare stabilite prin Tratatul de la Maastricht. Aceste state sunt: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia, Finlanda.

Preview document

Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 1
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 2
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 3
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 4
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 5
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 6
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 7
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 8
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 9
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 10
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 11
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 12
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 13
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 14
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 15
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 16
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 17
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 18
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 19
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 20
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 21
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 22
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 23
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 24
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 25
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 26
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 27
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 28
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 29
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 30
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 31
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 32
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 33
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 34
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 35
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 36
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 37
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 38
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 39
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 40
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 41
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 42
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 43
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 44
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 45
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 46
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 47
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 48
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 49
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 50
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 51
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 52
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 53
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 54
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 55
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 56
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 57
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 58
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 59
Moneda Euro și Efectele Introducerii Acesteia în Economia Românească - Pagina 60

Conținut arhivă zip

  • Moneda Euro si Efectele Introducerii Acesteia in Economia Romaneasca.doc

Alții au mai descărcat și

Sistemul Monetar European și Perspectivele Integrării Piețelor financiar-europene

CAPITOLUL I. INTEGRAREA EUROPEANĂ 1.1. ÎNCEPUTURILE INTEGRĂRII ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ A fost nevoie de două războaie mondiale pentru ca europenii...

Moneda Euro în Contextul Integrării Monetare Europene

INTRODUCERE Ideea unei monede a apărut în contextul creşterii economice de la sfârşitul anilor ‘80, o dovedesc şi vestitele şi controversatele...

Moneda Euro si Rolul ei in Sistemul Monetar International

Consideratii introductive privind moneda unica EURO Euro. Este moneda unica europeana care de la 1 ianuarie 1999 a substituit monedele nationale a...

Perspective Macroeconomice Privind Aderarea României la Moneda Europeană

INTRODUCERE În lucrarea de faţă intitulată „Perspective macroeconomice privind aderarea României la moneda europeană” mi-am propus să realizez un...

De la Uniunea Economica si Monetara, la Cea Politica

Introducere ProcesuL integrării economice şi poLitice europene ȋnceput după sfârşituL ceLui de-aL doiLea război mondiaL, este unuL dintre...

România și Moneda Euro

CAPITOLUL I : EURO-MONEDA EUROPEANA 1.1 Istoricul monedei Până acum câţiva ani numele generic pentru moneda europeană era European Currency Unit...

Strategii de promovare a serviciilor de asigurări pe piața internațională

INTRODUCERE Piaţa internaţională a asigurărilor se află într-o continuă creştere, deşi în ultimele decenii, au apărut evenimente neprevăzute care...

Analiză economico-financiară în Cadrul Societății cu Răspundere Limitată Miturix-Agro

Introducere În perioada pe care o parcurgem – de trecere de la o economie supercentralizată la economia de piaţă – sunt necesare eforturi...

Ai nevoie de altceva?