Strategii de prevenire a riscurilor in cadrul intreprinderilor mici si mijlocii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta disertatie trateaza Strategii de prevenire a riscurilor in cadrul intreprinderilor mici si mijlocii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 60 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lect. Univ. Dr. Grigore Aurica

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

CUPRINS: 2
CAP. I - STRATEGIILE DE PREVENIRE A RISCULUI 3
1.1. Strategia în activitatea întreprinderii - concept, caracteristici 3
1.2. Formularea strategiei 7
1.2.1. Analiza situației curente a firmei 8
1.2.2. Examinarea perspectivelor 14
1.3. Implementarea strategiei 14
1.4. Evaluarea strategiei și controlul 17
1.5. Tipologia strategiilor în activitatea întreprinderii 19
CAP. II - STUDIU DE CAZ: RISCURILE IMM- URILOR ȘI STRATEGII DE PREVENIRE A LOR 23
2.1. Interpretarea rezultatelor economice (profit /pirdere) în funcție de tipul de IMM, regiunea de dezvoltare și ramura de activitate 24
2.2. Aspecte financiare cu preponderență spre insolvență, oferite din analiza unor indicatori financiari 30
2.3. Dificultăți în activitatea IMM - urilor generatoare de riscuri, care conduc la insolvență și implicit la faliment 37
2.4. Strategii și politici ale IMM - urilor, care reprezintă instrumente de bază în prevenirea riscurilor 47
CONCLUZII: 53
BIBLIOGRAFIE: 58

Extras din document

CAP. I - STRATEGIILE DE PREVENIRE A RISCULUI

1.1. Strategia în activitatea întreprinderii - concept, caracteristici

Termenul de strategie are o vechime relativ mică în România începând cu sec. XIX comparativ cu țările Europei de Vest și chiar cele asiatice.

Acest termen își poartă proveniența până în antichitate. Originea lui se află în Grecia Antică, de unde prin filiera franceză a ajuns să fie folosit și în România.

Perceput inițial ca desemnând „arta războiului” a fost diversificat din punct de vedere a domeniului de aplicare și chiar schimbat ca sens. Timpul și oportunitățile timpului i-au păstrat structura nu și conotația.

Războiul clasic dus cu armele a dispărut de mult timp, dar scopul pentru care erau planificate și inițiate, deci supuse unei strategii este același și astăzi: câștiguri materiale (economice), beneficii. Adevăratele războaie care au schimbat istoria au fost totdeauna constituite în scopuri economice. În prezent, războaiele nu se mai poartă cu spada ci cu pixul, nu se mai poate vorbi de strategia militară, ci mai degrabă de „strategia pixului” sau de „strategia cifrelor” lăsându-i pe specialiști să vorbească despre strategia în afaceri. Comentând originea acestui termen „strategie” trebuie precizat că rădăcina din care s-a format este „strateg” de la grecescul „strategos” în Grecia începutului de mileniu I î.e.n., cu acela de comandant militar al unui „polis”. În Atena acelor vremuri, termenul îl desemna pe unul din cei 10 magistrați aleși pe 10 ani.

De la rolul de comandant al armatei cu sens de „arta războiului”, așa cum reiese din operele istoricilor greci Xenofon sau Tucidide în a sa operă „Istoria războiului peloponesiac” sau în lucrările „De Bello Gallico” și „ De Bello civilli” ale împăratului roman Cezar, termenul a trecut pentru scurt timp în „secolul lui Pericle” cca. 400-500 î.e.n., desemnând abilități de conducere și administrare, putere și convingere prin oratorie ca ulterior strategia să se refere la abilitatea de a desfășura forțele pentru a nimici opoziția dușmanului și de a crea un sistem unitar de guvernare globală în imensul și efemerul imperiu al lui Alexandru Macedon, cca. 330-300 î.e.n. Această accepție a fost utilizată secole de a rândul în cea mai mare parte a războaielor.

În acest sens, conceptul de strategie a fost dezvoltat, devenind preocuparea conducătorilor militari în reușita unei acțiuni ofensive, îl putem aminti pe Karl von Clausewicz care a fost un binecunoscut strateg al lui Napoleon Bonaparte, ca de altfel și generalul Charles de Gaulle care a condus Franța în cel de-al doilea război mondial, precum și cei doi monștri ai „mașinii de război” I. V. Stalin și Adolf Hitler pentru care strategia a jucat un rol important. Primul dorindu-și o pace avantajoasă, cel de-al doilea a urmărit să domine lumea prin impunerea unei „noi rase” - cea ariana.

În secolul al XX-lea acest concept a fost folosit și în alte domenii decât în cel militar, precum domeniul economic, politic, al teoriei jocurilor etc.

În literatura de specialitate există numeroase interpretări ale termenului de strategie, neexistând până în prezent o definiție unanim acceptată de lumea oamenilor de știință din domeniul economic.

Astfel, la începutul deceniului șapte din secolul trecut, A. Chandler (1962) definea strategia ca fiind „determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

Puțin mai târziu I. Ansoff (1965) și K. Andrews (1971) corectau această definiție, spunând că principala deficiență a strategiei este dată de absența diferențierii procesului de elaborare a strategiei de însuși conceptul de strategie. Astfel, Ansoff (1965) tratează strategia ca fiind „axul comun al activității organizaților și produselor /piețelor, ce definește natura esențială a activității economice, pe care organizația o realizează sau prevede să o facă în viitor”.

De asemenea, B.Quinn (1980) definește strategia ca fiind „un model sau un plan care se integrează într-un tot coerent scopurilor majore ale organizației, politicile și programele sale”. În viziunea sa o strategie bine formulată determină o alocare a resurselor organizației într-un mod unic și viabil, bazată pe competențele sale interne, pe anticiparea schimbărilor din mediu și a acțiunilor inteligente ale concurenților.

Un alt mare specialist M. Porter (1980) considerat a fi cel mai bun în strategii pe plan mondial susține că rentabilitatea unei firme este dată de caracteristicile sectorului de activitate și de poziția sa în cadrul acesteia, aceștia fiind factorii care determină fundamentarea strategiei. Ulterior el introduce termenul de strategie generică, pe care o definește ca fiind „specificarea abordării fundamentale pentru obținerea avantajului competitiv urmărit de firmă, ce furnizează contextul acțiunilor de întreprins în fiecare domeniu funcțional”.

H. Mintzberg are o abordare mai complexă a conceptului de strategie, considerând ca strategia nu poate fi redusă la o simpla definire si propune abordarea strategiei în cinci moduri :

1. strategia ca plan, prin care se desemnează un curs prestabilit de acțiune în scopul rezolvării unei situații;

2. strategia ca tactică, ce constă într-o manevră menită să asigure depășirea unui concurent;

3. strategia ca model, ce stabilește o structură de acțiuni consistente în plan comportamental;

4. strategia ca o poziționare a firmei, constând în identificarea locului pe care organizația îl ocupă în cadrul mediului său;

5. strategia ca perspectivă, ce implică nu numai poziționarea firmei, dar și o anumită percepție a realității care se reflectă în acțiunile sale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Strategii de prevenire a riscurilor in cadrul intreprinderilor mici si mijlocii.doc

Bibliografie

1. Ariton D., “Strategii financiare ale firmei”, (Financial Strategies of Companies), Publishing House Europlus, Galați, 2007
2. Balaure V. ș.a. Marketingul în procesul dezvoltării economice și sociale, Vol.2, Ed. ASE, București, 2002
3. Gh. Băileșteanu - Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Editura Mirton, Timișoara, 2007.
4. Cretu C., Cunostinte economice fundamentale si de specialitate pentru examenul de licenta”, Editura Fundatiei Academice “Danubius”, Galati, 2005
5. D. Candea, D.Farcas - Diagnosticul și decizia strategică, Editura Fiman, 2001.
6. Al. Gheorghiu, D. Mărgulescu, E. Nișulescu - Analiza activității economice a întreprinderilor, Editura Științifică, București, 2005
7. D. Mărgulescu (coordonator) - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 2004.
8. Moșteanu T., Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000;
9. Gh. Negoescu - Risc și incertitudine în economia contemporana, Ed. Alter - Ego Cristian, Galați, 2004.
10. O. Nicolescu (coordonator) - Strategii manageriale de firma, Editura Economica, Bucuresti, 1996.
11. O. Nicolescu (coordonator) - Sisteme, metode, tehnici manageriale și organizaționale, Editura Economică, București, 2006.
12. S. Robinson - Management financiar, Editura Teora, București 2003.
13. Stancu - Gestiunea financiară a agenților economici, Editura Economică, București, 2005.
14. Turtureanu A.G. "Elemente fundamentale de marketing", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 2005;
15. Turtureanu A.G. "Economia serviciilor", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2004;
16. Tureac, C., - Managementul serviciilor - Galați, Editura Fundației Academice Danubius, 2007
17. Voinea L., Economie Regională. Europa de Sud - Est și Integrarea europeană, Editura Sylvi, București 2007;
18. T. Zorlențan, E. Burduș și G. Căprărescu - Managementul organizației, Editura Economică, București, 1998.
19. Dragota, L. Obreja, A. Ciobanu, M. Dragota - Management financiar, Vol. II - Politici financiare de întreprindere, Editura Economică, București, 2003.