Tendințe în dezvoltarea sectorului Românesc al serviciilor

INTRODUCERE

În prezent asistăm la nivel global, la trecerea la un nou tip de economie, bazat pe preponderenta activitaţilor terţiare în crearea avutei naţiunilor, pe o dezvoltare masiva a tehnologiilor informaţionale, a sistemelor de comunicare, al inovaţiilor.

Dată fiind această situaţie, în ultimele decenii, este evidentă necesitatea ajustării structurale a economiilor naţionale la mutaţiile survenite în cadrul relaţiilor economice internaţionale, aceasta constituind de fapt condiţia indispensabila a integrării în economia mondiala contemporană.

Lucrarea prezentă îşi propune sa realizeze o analiză statistică a sectorului românesc al serviciilor, evidenţiind totodată domeniile prioritare de dezvoltare strategică a serviciilor în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

În primul rând, am încercat să surprindem principalele tendinţe cu privire la servicii, manifestate în cadrul economiilor moderne şi, totodată, clarificarea contribuitei aduse de activităţile terţiare în procesul de crestere şi dezvoltare economică a ţărilor.

Am încercat o analiză complexă a sectorului românesc al serviciilor, a dimensiunilor şi dinamicii acestuia, evidenţiind principalele cauze ale decalajelor înregistrate de România comparativ cu ţările dezvoltate. Am considerat oportună prezentarea principalelor directii strategice referitoare la dezvoltarea viitoare a sectorului românesc al serviciilor, în conformitate cu Programul Naţional de Dezvoltare (PND) 2007-2013.

Trebuie să mai precizăm că, lucrarea opereaza cu elementele necesare, situate la confluenţa dintre economia serviciilor, marketingul serviciilor, studiul comportamentului consumatorului, doar în limite rezonabile, pentru a utiliza noţiunile necesare şi pentru a formula soluţiile pe care le consideram indispensabile în elaborarea lucrării.

Înainte de realizarea unei radiografii a sectorului românesc al serviciilor, am evocat tendinta de tertiarizare a economiilor contemporane şi rolul detinut de servicii în procesul cresterii şi dezvoltarii economice a naţiunilor, apelând în acest scop la lucrarile elaborate de teoreticienii economiei serviciilor: Maria Ioncica , Orio Giarini , Alvin Toffler , Peter F. Drucker , dar, totodată şi la datele furnizate de The World Bank Group, 2007.

Pentru analiza dimensiunilor sectorului tertiar în România şi a dinamicii acestuia, precum şi pentru conturarea principalelor perspective de dezvoltare a serviciilor în ţara noastră, am consultat datele existente în Anuarul Statistic al României, Planul National de Dezvoltare 2004 -2006, 2007 -2013, publicatii ale Naţiunilor Unite cu privire la situatia serviciilor în economiile în tranziţie.

Capitolul 1. SERVICIILE ŞI PROCESUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ ÎN ŢĂRILE DEZVOLTATE

1.1. Dezvoltarea sectorului terţiar în economiile ţărilor dezvoltate

Expresia cea mai elocventa a mutatiilor corespunzatoare fenomenului serviciilor o reprezintă transformarea economiilor dezvoltate în economii de servicii. Infrastructura de servicii coordonează ansamblul activităţilor economice în sistemul economiei de piaţă, existenţa unei vaste reţele de servicii condiţionând însuşi procesul de organizare a pieţei şi de funcţionare eficientă a acesteia.

O privire de ansamblu asupra diferitelor sectoare ale activităţii economice contemporane ne conduce la constatarea ca serviciile de toate genurile reprezinta partea esenţiala a sistemelor de producţie şi de utilizare a produselor. Pentru orice produs achizitionat, fie ca este vorba de un automobil, un computer sau de un covor, costurile propriu-zise de producţie sau de fabricaţie sunt de cele mai multe ori inferioare pragului de 20-30% din preţul final al acestor produse, o pondere de 70- 80% revenind costurilor aferente punerii în funcţiune a sistemului complex servicii şi de distribuţie. Prin urmare, cel mai adesea, serviciile nu pot fi separate de bunurile materiale, ele sunt strâns legate de producţia şi utilizarea acestora.

Astfel, serviciile devin indispensabile în procesul de realizare a produselor de bază şi a serviciilor care îndeplinesc nevoi de bază. Doi dintre cei mai importanţi susţinători ai economiei serviciilor – Orio Giarini şi Walter R. Stahel – sunt de părere că, serviciile nu mai constituie doar un sector secundar, ci se îndreaptă către prim-planul activităţii economice în cadrul căreia devin „unelte de producţie indispensabile” în satisfacerea nevoilor de bază şi mijloace esentiale prin intermediul cărora se poate realiza creşterea avuţiei natiunilor.

Deci, noua economie, a serviciilor, a devenit o realitate, în special în tarile dezvoltate, începând cu anii 1970, când functiile de servicii s-au transformat într-un real instrument economic în toate sistemele de producţie .